Valoarea mall-ului din Piatra Neamţ a scăzut la un sfert
Dimensiune font:
Galleria Piatra Neamţ a fost deschisă la începutul lunii septembrie 2009, în urma unei investiţii de 20 de milioane de euro * compania GTC a încercat să vândă spaţiul, dar fără succes
Mall-urile Galleria Arad şi Piatra Neamţ, deţinute de compania GTC, au ajuns să valoreze doar 8 milioane euro, faţă de peste 35 milioane euro în 2013, reevaluarea având la bază ofertele de cumpărare primite pentru active. Astfel, activele din România ale GTC, respectiv complexul de birouri City Gate şi centrele comerciale Galleria, s-au devalorizat anul trecut cu peste 36 milioane de euro, la 156,5 milioane de euro, valoare sub cea la care era evaluat doar City Gate în 2013.
Complexul de birouri City Gate din Piaţa Presei din Bucureşti, cel mai important activ al GTC în România, are 48.000 de metri pătraţi şi o rată de ocupare de 93%, iar chiria medie generată este de 19,5 euro/metru pătrat/lună. Valoarea de piaţă a proiectului, unde au sediul companii precum Romtelecom, Microsoft, Rompetrol şi E.On, era la sfârşitul anului trecut de 148 milioane de euro, comparativ cu 157,5 în decembrie 2013. „Scăderea vine în principal din reducerea veniturilor viitoare din chirii, având în vedere numărul mare de proiecte noi de birouri anunţate că vor fi livrate în 2016“, se arată în raportul financiar al dezvoltatorului.
În ceea ce priveşte proiectele de retail, compania deţine trei mall-uri Galleria în Arad, Piatra Neamţ şi Buzău, cu o suprafaţă totală de 58.000 de metri pătraţi. Proiectul din Buzău, de 13.700 metri pătraţi, a fost reclasificat în activ destinat vânzării, astfel că nu a mai fost inclus în valoarea finală a proiectelor de retail.
Galleria Arad şi Piatra Neamţ au în total o suprafaţă închiriabilă de 45.000 de metri pătraţi, ocupată în proporţie de 88%. Chiria medie în cele două centre este de 4 euro/mp/lună. „Valoarea proiectelor de retail este de 8,5 milioane de euro comparativ cu 35,1 milioane de euro în decembrie 2013, ceea ce se bazează pe ofertele primite pentru vânzarea acestor active neperformante, ca urmare a deciziei grupului de a nu mai sprijini financiar activele neperformante şi să le vândă“, se menţionează în raport.
Galleria Piatra Neamţ a fost deschisă la începutul lunii septembrie 2009 în urma unei investiţii de 20 de milioane de euro, iar centrul comercial din Arad a fost inaugurat în 2011, investiţie de 70 de milioane de euro.
Compania a mai încercat să vândă centrele comerciale din Buzău şi Piatra Neamţ însă nu a reuşit având în vedere rezultatele foarte slabe ale acestora. Pe de altă parte, GTC a vândut în 2013 centrul comercial pe care îl deţinea în Suceava cu 800 de euro.
Centrele comerciale au avut anul trecut venituri din chirii de 3,7 milioane de euro, faţă de 3,4 milioane de euro în 2013.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau