Vodafone România creşte viteza 4G la 100 Mbps şi lansează noile abonamente Turbo 4G
Dimensiune font:
Vodafone România a crescut viteza 4G la 100 Mbps, lansând totodată noile abonamente Turbo 4G, prin care serviciile 4G sunt disponibile atât abonaţilor noi, cât şi celor existenţi, în două noi pachete: Internet Nelimitat Turbo 75 şi Internet Nelimitat Turbo 100, se arată într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Potrivit comunicatului, reţeaua 4G Vodafone este disponibilă în 10 oraşe: Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Galaţi şi Timişoara.
'De acum, utilizatorii din România beneficiază de cea mai ridicată viteză posibilă prin tehnologia 4G/LTE, de până la 100 Mbps. Experienţa superioară oferită de Internetul mobil 4G este acum la îndemâna clienţilor noştri, care pot alege între două pachete special concepute, ce includ trafic de date generos şi terminale 4G la preţuri avantajoase', a spus Inaki Berroeta, CEO Vodafone România.
Utilizatorii care optează pentru serviciile 4G vor primi un SIM special '4G Ready', putând să achiziţioneze unul dintre terminale compatibile din portofoliul Vodafone România. Cei care aleg pachetele Turbo 100 şi încheie un contract pe 2 ani pot cumpăra multe terminale 4G la preţuri speciale.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau