Antibiotice - compania aducătoare de plus vieţii

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 22-03-2021 21:16

 

Dorian OBREJA

Două informaţii din presă, legate extrem de strâns de perioada pandemiei, dar şi mai mult decât sugestive pentru capacitatea unor oameni sau comunităţi de a-şi manifesta empatia/ajutorul.

Pe 18 ianuarie a.c., aflam că Antibiotice Iaşi a pus la dispoziţia angajaţilor – dar şi a membrilor comunităţilor învecinate companiei, multor ieşeni, în mod voluntar, propriul Centru de studii clinice – pe post de centru de vaccinare anti-Covid-19, cu o capacitate de a supune acestei operaţii peste 120 de persoane zilnic.

Iar foarte recent, mai precis pe 19 martie, se aducea la cunoştinţă că aceeaşi companie făcea o donaţie de 300.000 lei şi medicamente, în semn de solidaritate cu personalul medical care depune eforturi deosebite pentru prevenirea răspândirii pandemiei de coronavirus.

Iarăşi un pasaj de subiectivitate. Biografia mea este conexată, în anii tinereţii, de Antibiotice. Acolo m-am aflat, mai întâi, în universul miraculos al cărţilor şi tratatelor de ştiinţă, încercând să deprind tainele nobilei arte & meserii de bibliotecar. Am revenit, apoi, în primul desant care începea, în anii 70, să pună bazele informatizării, de la urmărirea  & optimizarea producţiei şi terminând cu bilanţul acesteia. Tot acolo, printre picături – deşi mediul, aparent, nu era propice pentru aşa ceva, am pus bazele primelor două volume de poezii. Dar nu asta e important, spun eu, ci faptul că, atâta cât am făcut pe baza fişelor posturilor pe care le-am avut, am contribuit, fie şi cu o picătură la fluviul de sănătate revărsat neîntrerupt de atâtea decenii (sunt aproape şapte) de către entitatea construită între 1953 (întâmplător, desigur, acelaşi cu anul naşterii mele) şi 1955, cunoscută la început drept  Fabrica chimică nr. 2, apoi F.A.I. (neoficial, Penicilina), după care I.A.I., iar acum – Antibiotice. Dar nu Antibiotice pur şi simplu, ci însoţită (după cum relevă inspirata siglă) de un „plus” pe deplin meritat. Şi, cum, la modul serios, nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită, în zilele dn urmă m-am numărat printre cei care au beneficiat de şansa de a fi vaccinat aici, în cadrul Centrului de studii clinice – unitate de cercetare inaugurată acum 15 ani, autorizată de Ministerul Sănătăţii, primul centru de acest fel din zona Moldovei şi unul dintre cele mai mari din România, în cadrul căruia se desfăşoară studii clinice de faza I şi de bioechivalenţă.

Dincolo de experienţa personală, a fost şi rămâne bucuria că, printre atâtea ruine în care s-au transformat nenumărate fabrici ieşene şi româneşti, Antibiotice a avut un destin fast (datorat, desigur, şi unei conduceri profesioniste) şi nu doar că a rămas, ci s-a şi afirmat mereu mai mult în competiţia cu unităţi de profil şi cucerind atâtea premii şi distincţii care certifică aceasta, încât ar trebui mult spaţiu pentru a le enumera...

Misiunea companiei, declarată şi materializată continuu de către echipa managerială, este una cu putere de exemplu: „Facem medicamentele valoroase mai accesibile ca mijloc de îngrijire a sănătăţii pentru pacienţi, medici şi farmacişti. Ne punem totdeauna forţa în slujba celor care au nevoie de sprijinul nostru”.

Tuturor acestor eforturi, inclusiv celor de acum, din vremea combaterii pandemiei, nu le putem răspunde decât cu „mulţumim”. E un singur cuvânt, dar care însumează şi  valorează o cantitate imensă de elogii şi gratitudine!

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Cornel Nistorescu, despre tinerii refuză Armata: Să meargă Liiceanu, Patapievici și Andrei Pleșu. Și Tudor Chirilă, cu orchestra! Tineretul a fost crescut și injectat cu dispreț, cu libertăți de tot soiul și cu bășcălie față de țară
21/11/2024 09:09

Tinerii romani nu vor să meargă in Armată pentru că tot ce tine de valorile nationale a fost minimizat sau scos din uz, consideră jurnalistul Cornel Nistorescu. Generatia tanără a fost „injectată cu ...

Judecata din urmă a prezidențiabililor
17/11/2024 20:04

 Dorian OBREJA Sambătă, 23 noiembrie, la ora 7, se incheie campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidentiale, asa incat editorialul de acum e ultimul in care pot scrie despre ce cred c ...

N-are treabă Trump cu lumpen-strînsura, tot așa cum nu are Sulla cu prefectura!
13/11/2024 20:35

 Dorian OBREJA Editorialul de astăzi e o reactie. La multele, prea multele „umflări in pene” ale unor marginali de pe scena politică romanească, dar si la „gonflarea” lor de c ...

Trump(e)ace?
10/11/2024 18:32

 Dorian OBREJA Initial, am vrut ca acestor randuri să le pun un titlu optimist, de genul ”Semne bune luna are...”, dar, stiind că, in destule situatii, intre declaratiile politicienilor (p ...

Ascensiunea în iluzoriu, prăbușirea în derizoriu
04/11/2024 22:44

  Dorian OBREJA As dori să se inteleagă mai bine de ce sunt impotriva functiei de presedinte asa cum e ea definită sau aplicată in cateva state. Nu mi se pare normal ca vointa unui singur om (desi, s ...

Golănia candidaturilor de formă
28/10/2024 19:04

 Dorian OBREJA Îmi cer scuze de la bun inceput; nu e in obisnuinta mea să folosesc termeni/expresii mai tari (precum in titlul de astăzi); dar, iată că realitatea mă obligă... Pentru a mă ma ...

Republica Moldova, de la UEE, la UE; și retur?
21/10/2024 21:49

 Dorian OBREJA În 2017, Uniunea Economică Eurasiatică a aprobat de principiu cererea Republicii Moldova de a primi statut de observator in această organizatie, din care mai făceau parte Rusia, B ...

Cioloșoșocirea și de la șoșonari, la șoșocari
20/10/2024 21:34

 Dorian OBREJA Spre deosebire de comentatorii mai tineri ai evenimentelor si fenomenlor politice, am avantajul unei indelungate (vreo jumătate de secol!) experiente, care imi permite să nu mă raportez ...

Ouă, pui și corupție made in Ucraina
15/10/2024 08:44

  Dorian OBREJA Recent, The Wall Street Journal anunta că numărul de ucraineni si rusi morti sau răniti in războiul ce durează deja de doi ani si jumătate a ajuns la un million de persoane. Î ...

Politica mioritică s-a tiktokizat!
13/10/2024 18:49

Dorian OBREJA Nu stiu dacă ati aflat, dar, pe 1 decembrie 2024, in Romania,  urmează să aibă loc alegerile legislative, adică acelea in urma cărora vor fi alese 466 de persoane care, in următorii 4 ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei