Euroins a declanșat o procedură de arbitraj împotriva Guvernului României, la Washington: miză de 500 mil. euro

000000   media-1447

Dimensiune font:

| 23-05-2024 10:40

 euroins

 

Eurohold Bulgaria AD (Eurohold) şi Euroins Insurance Group AD (EIG) au depus oficial o Cerere de Arbitraj împotriva Guvernului României, la Centrul Internaţional de Soluţionare a Litigiilor Investiţionale (ICSID) din Washington DC, suma în litigiu depăşind 500 de milioane de euro, au anunţat joi acţionarii fostei Euroins, se arată într-un comunicat de presă. Pe de altă parte, CITR Filiala Bucureşti SPRL, lichidatorul judiciar al Euroins, a finalizat, la 5 aprilie 2024, raportul privind cauzele falimentului Euroins şi a identificat o serie de elemente de natură operaţională şi de gestionare a fondurilor care au dus la faliment, informează agenția NEWS.RO. Între cauzele identificate în raport, casa de insolvenţă enumeră: neîndeplinirea indicatorilor de solvabilitate, neplata la timp a daunelor, lipsa demersurilor privind recuperarea creanţelor, pierderi rezultate din realizarea plasamentelor, pierderi constante înregistrate la nivelul activităţii de asigurare, iar rezervele de daune au fost sub nivelul adecvat pentru acoperirea potenţialelor daune ale asiguraţilor. La data de 9 iunie 2023, instanţa a dispus deschiderea procedurii de faliment a EUROINS, iar CITR a fost numit lichidator judiciar. Potrivit unui comunicat al Eurohold, litigiul a fost anunţat miercuri seara pe Bursa de Valori de la Sofia.

Eurohold şi EIG au declanşat procedura de arbitraj din cauza nerespectării de către statul român a obligaţiilor care îi revin în temeiul tratatului bilateral de investiţii dintre Bulgaria şi România, inclusiv obligaţia sa de a acorda un tratament corect şi echitabil companiilor. EIG a fost unul dintre cei mai mari investitori de pe piaţa asigurărilor din România, investind circa 280 de milioane de euro. 

 

"Eurohold şi EIG caută dreptate şi despăgubiri pentru multiplele acţiuni ilegale ale autorităţilor române care au prejudiciat afacerile EIG în România şi au distrus complet compania Euroins România, afectând întreaga piaţă de asigurări din România, cu efecte negative semnificative pentru asiguraţi şi persoanele beneficiare ale asigurărilor", se spune în comunicat. 

 

Cronologia evenimentelor, conform companiei

Pe 17 martie 2023, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras în mod nejustificat licenţa Euroins România, susţine compania. După cum a mai susţinut Eurohold anterior, decizia autorităţii de reglementare a fost "arbitrară şi discriminatorie, fiind în practică o expropriere ilegală a Euroins România printr-o încălcare flagrantă a dreptului UE şi internaţional". Decizia ilegală a ASF a provocat falimentul asigurătorului român în iunie 2023, distrugând operaţiunile companiei, anterior lider în sectorul asigurărilor locale.

Pe 25 octombrie 2023, Eurohold şi EIG au trimis Guvernului României o Notificare de Litigiu, în care au solicitat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului legat de cazul Euroins România, fără a aduce atingere dreptului grupului de a introduce o procedură de arbitraj. Guvernul României nu a folosit această opţiune. 

 

"Aşa cum am informat deja toate părţile interesate, ne vom proteja investiţiile prin toate mijloacele legale. Statul român a decis să nu se intereseze de problemele pe care le-am ridicat noi. Mai mult, nici nu a încercat să discute subiectul acesta cu noi. În plus, autorităţile române au neglijat în totalitate propunerile noastre constructive de soluţionare a litigiului şi de a economisi daunele şi costurile impuse de ASF cetăţenilor romani prin revocarea ilegală a licenţei Euroins România. Ca atare, următorul pas logic este să mergem mai departe cu procedura de arbitraj", a precizat Todor Danailov, director general al EIG.

Concluziile CITR, după ce a finalizat raportul privind cauzele falimentului Euroins

CITR Filiala Bucureşti SPRL, lichidatorul judiciar al Euroins, a finalizat, la 5 aprilie 2024, raportul privind cauzele falimentului Euroins şi a identificat o serie de elemente de natură operaţională şi de gestionare a fondurilor care au dus la faliment, informează agenția NEWS.RO.

Între cauzele identificate în raport, casa de insolvenţă enumeră: neîndeplinirea indicatorilor de solvabilitate, neplata la timp a daunelor, lipsa demersurilor privind recuperarea creanţelor, pierderi rezultate din realizarea plasamentelor, pierderi constante înregistrate la nivelul activităţii de asigurare, iar rezervele de daune au fost sub nivelul adecvat pentru acoperirea potenţialelor daune ale asiguraţilor. La data de 9 iunie 2023, instanţa a dispus deschiderea procedurii de faliment a EUROINS, iar CITR a fost numit lichidator judiciar.

„CITR Filiala Bucureşti SPRL, lichidatorul judiciar al Euroins, a finalizat raportul privind cauzele falimentului Euroins şi a identificat o serie de elemente de natură operaţională şi de gestionare a fondurilor care au dus la faliment”,anunţă casa de insolvenţă.

Din analiza indicatorilor, CITR a constatat că cea mai mare pondere pe clase de asigurări din portofoliul Euroins a deţinut-o clasa de asigurări RCA (peste 95% în anul 2022), urmată de cea a garanţiilor (peste 1% în anul 2022) şi asigurări pentru mijloace de transport terestru (0,97% în anul 2022). Linia de business concentrată pe asigurări RCA aduce pierderi din perspectiva daunalităţii crescute, în timp ce alte societăţi de asigurare înregistrează o medie a asigurărilor RCA de 54% în anul 2022.

”Întocmirea raportului privind cauzele reprezintă o etapă esenţială în derularea procedurii de faliment. Pe de-o parte încheie etapa analizei istorice şi contextuale asupra motivelor care au dus la faliment, pe de alta parte oferă cadrul procedural pentru dezbaterea acestora având ca scop protejarea în proporţie cât mai mare a intereselor creditorilor”, a spus Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR. 

Cauzele identificate în raport sunt:

Neîndeplinirea indicatorilor de solvabilitate:

Fondurile proprii de care societatea trebuia să dispună pentru acoperirea datoriilor potenţiale către toţi asiguraţii, reasiguratorii au fost insuficiente. La 30.09.2022 fondurile proprii necesare pentru acoperirea SCR erau în cuantum de 2.2 miliarde lei iar cele necesare pentru acoperirea MCR erau în cuantum de aproape 1.8 miliarde lei.  

Rezervele de daune au fost sub nivelul adecvat pentru acoperirea potenţialelor daune ale asiguraţilor, rezultat ce reiese şi ca urmare a testelor specifice întocmite de Euroins. Ca urmare a inventarierii dosarelor de daună şi a dosarelor de litigii privind daunele pretinse, lichidatorul judiciar a constatat o diferenţă de 1 miliard de lei între evidenţele existente la data deschiderii procedurii de faliment şi rezultatul inventarului, de la aproximativ 600 de milioane lei la 1,7 miliarde lei.

Neplata la timp a daunelor: a condus la creşterea exponenţială a riscului de declanşare a procedurilor de executare silită, ceea ce a dus la diminuarea patrimoniului societăţii prin acumularea de cheltuieli suplimentare faţă de daunele de achitat. Doar sumele cu titlu de penalităţi sunt de peste 300 milioane de lei, la care se adaugă şi cheltuielile de executare;

Lipsa demersurilor privind recuperarea creanţelor şi împrumuturilor acordate

Ineficienţa recuperării creanţelor din regrese: la data de 31 decembrie 2022, conform evidenţelor contabile ale societăţii, se regăseau sume nerecuperate în cuantum de 15,5 mil. lei. La acestea se adaugă sume nerecuperate din categoria debitori diverşi de aproape 60 mil. lei;

Încheierea contractului cu EIG Re prin care au fost transferate din companie active financiare constând în titluri de valoare, creanţe de recuperat din reasigurări şi disponibilităţi în conturi, în valoare totală de peste 1.5 miliarde lei, contract ce este înaintat spre analiza judecătorului sindic;

Pierderi rezultate din realizarea plasamentelor: pe perioada 2019-2023, CITR a centralizat valoarea acestora, care se ridică la suma 18,3 mil. lei;

Pierderi constante înregistrate la nivelul activităţii de asigurare, pe diferite clase de asigurări, acestea atingând maximul în anul 2022, când pentru RCA au fost înregistrate pierderi de 917.6 milioane lei.

Între elementele care au dus deschiderea procedurii de faliment lichidatorul judiciar a identificat fapte care intră sub incidenţa articolului 268 din Legea Insolvenţei pentru care judecătorul sindic poate dispune ca prejudiciul să fie suportat de membrii organelor de conducere şi/ sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului prin săvârşirea uneia din faptele prevăzute expres de lege.

La data de 9 iunie 2023, instanţa a dispus deschiderea procedurii de faliment a EUROINS, iar CITR a fost numit lichidator judiciar. Conform mandatului legal, CITR gestionează lichidarea companiei prin următoarele demersuri: identificarea activului şi pasivului companiei falimentare şi recuperarea sumelor pe care compania este îndreptăţită să le obţină pentru a le oferi mai departe creditorilor săi, fie angajaţi, păgubiţi sau parteneri de afaceri. De asemenea, lichidatorul judiciar are responsabilitatea identificării cauzelor falimentului şi, dacă este cazul, formularea unor acţiuni la judecătorul sindic de atragere a răspunderii persoanelor responsabile.

Etapele următoare ce vor fi derulate în cadrul procedurii de faliment al EUROINS de către lichidatorul judiciar vor consta în:

  • Finalizarea vânzării activelor rămase în patrimoniul societăţii;
  • Recuperarea creanţelor acesteia;
  • Reorezentarea societăţii în cele peste 25.000 de litigii în care aceasta este parte;
  • Investirea judecătorului sindic cu cererea de antrenare a răspunderii persoanelor ale căror fapte au dus la deschiderea procedurii de faliment.

Context

CITR este liderul pieţei de insolvenţă şi restructurare din România încă din 2008. Cu o experienţă de peste 22 de ani pe piaţa insolvenţei şi aproape 1.100 de proiecte gestionate de-al lungul timpului, CITR administrează anual un patrimoniu de 1 miliard de euro şi distribuie anual peste 100 de milioane de euro creditorilor, în misiunea sa de a salva valoarea din companiile româneşti de impact. CITR este o companie Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viaţa unei companii, cu scopul de a crea un impact pozitiv în economie.

Eurohold şi EIG sunt consiliate în procedurile de arbitraj de firma multinaţională de avocatură Pinsent Masons, precum şi de Djingov, Gouginski, Kyutchukov & Velichkov (DGKV), una dintre cele mai mari şi mai importante firme de avocatură din Bulgaria. Eurohold Bulgaria AD este un grup energetic şi financiar lider care operează în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est. Este listată la Bursa de Valori din Bulgaria şi Varşovia. Eurohold deţine Electrohold, un grup energetic lider din Bulgaria şi proprietarul celui mai mare distribuitor, furnizor şi comerciant de energie electrică din ţară, care are 3.000 de angajaţi şi deserveşte peste 3 milioane de consumatori. Eurohold deţine, de asemenea, Euroins Insurance Group AD (EIG), un grup lider de asigurări din regiune, care operează în 11 ţări.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Plățile cash se interzic  în Uniunea Europeană: Noua regulă întră în vigoare din iulie!
21/06/2024 17:54

Uniunea Europeană reglementează modul in care se fac plătile cash. Uniunea impune o limită pană la care plătile pot fi făcute cu numerar! Măsura este adoptată printr-o directivă oficială si va intra ...

DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII  SOCIETĂȚII VERDENTA S.R.L
21/06/2024 17:00

 COMUNICAT DE PRESĂ Data: 21.06.2024 LA LANSAREA PROIECTULUI ”DEZVOLTAREA ACTIVITĂTII SOCIETĂTII VERDENTA S.R.L.”  

DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII FIRMEI BRILLIANT BLACK S.R.L
21/06/2024 16:56

COMUNICAT DE PRESĂ Data: 21.06.2024 LA LANSAREA PROIECTULUI ”DEZVOLTAREA ACTIVITĂTII FIRMEI BRILLIANT BLACK S.R.L.”  

Andrei Caramitru face instrucție cu Marcel Ciolacu: Deficitul uriaș are trei surse și se rezolvă ușor!
21/06/2024 14:56

Economistul Andrei Caramitru face instructie cu premierul Marcel Ciolacu. Fostul userist spune că deficitul urias al Romaniei are trei surse si că acestea pot fi eliminate cu usurintă! Caramitru spune că a ...

Guvernul va introduce salariul minim european în România
21/06/2024 11:44

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european in Romania cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la ‘cat mai apr ...

O cramă din Cluj aduce acasă Marele premiu de la Concours Mondial de Bruxelles. Anul viitor, competiția va avea loc în România
21/06/2024 10:26

Un vin alb produs de Crama La Salina din Cluj a caştigat marele premiu la un concurs internaţional de profil care a avut loc la Bruxelles. "Un vin alb romanesc produs de Crama La Salina a fost revelaţi ...

PNRR: UAT Municipiul Suceava implementează proiectul „Înfiinţarea a 2 centre de colectare prin aport voluntar în  Municipiul Suceava”
21/06/2024 10:20

 COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!”   Numele proiectului de investiţie:  Înfiinţarea a 2 centre de colectare prin aport voluntar in ...

Arde sudul țării! Meteorologii au emis Cod roșu de caniculă
21/06/2024 09:24

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări Cod roşu de caniculă ce vor afecta in zilele de sambătă şi duminică judeţe din Oltenia şi Muntenia, inclusiv Capitala in ulti ...

Suedia are cei mai puțini fumători din Europa
20/06/2024 15:41

La nivel global, există aproape 1,3 miliarde de consumatori adulti de tutun. Asta arată cele mai recente estimări din raportul Organizatiei Mondiale a Sănătătii privind tendintele in materie. Desi semnifi ...

Restricții de circulație din cauza caniculei
20/06/2024 12:43

Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone vor avea restricţii de circulaţie pe parcursul zilei de joi, 20 iunie, pe mai multe sectoare de drum din 15 judeţe, ca urmare a temperatur ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei