„Grăsimea îți face viața mizerabilă, ți-o otrăvește. E ca o molie care îți stă pe suflet și ți-l roade”

Dialog cu medicul nutriționist Mihaela Bilic

- Doamnă doctor Mihaela Bilic, din perspectiva nutriționistului, care sunt cauzele principale ale obezității? Mâncăm prea mult, alegem eronat alimentele, le combinăm  greșit, mâncăm la intervale prost alese?

- Cu siguranță mâncăm prea mult, nu neapărat că mâncăm prost. Mâncarea multă duce la îngrășat și, în teorie, ar trebui să fie un rezultat pozitiv fiindcă aduce rezervele de energie necesare supraviețuiri. O cantitate mai mare de mâncare primită determină organismul să facă rezerve care să îl ajute să supraviețuiască în momente în care este lipsit de hrană. Însă vremurile s-au schimbat, avem continuu mâncare, nu mai ducem lipsă de hrană. Și, culmea, avem o abundență alimentară fără precedent în istoria omenirii care, greșit folosită, are ca efect obligatoriu îngrășarea. Adunăm kilograme fiindcă avem prea multă mâncare, nu știm să ne abținem și să ne oprim din mâncat. Noi nu avem nici organele, nici senzorii necesari care să tragă un semnal de alarmă și să zică „Stop!”. Dimpotrivă, noi și când suntem sătui am mai putea mânca.

„La capitolul mâncare nesănătoasă, despre orice există un lucru rău sau o știre negativă…”

- Vorba românului, „de prea mult bine…”

- Da, din păcate, de prea mult bine din punct de vedere alimentar și de prea mult rău din punct de vedere emoțional fiindcă mai este o cauză care determină mâncatul excesiv. Aici vorbim despre stres, oboseală, însingurare, toate emoțiile negative pe care societatea din prezent le aduce, anxietatea, fricile, toată presiunea exagerată asupra noastră, nerealistă de foarte multe ori. Și atunci, aflați într-un astfel de sistem, noi mâncăm ca să ne calmăm.

- Ce mituri sau idei preconcepute întâlniți cel mai des în rândul pacienților dumneavoastră despre alimentație și obezitate?

- În primul rând, mulți au impresia că nu se poate slăbi decât mergând la nutriționist și având un program  personalizat, care nu funcționează decât pentru individul respectiv și care trebuie creat într-un mod științific. Apoi, au impresia că doar acele diete sunt sănătoase, fără riscuri și fără probleme. Sunt așa de îndoctrinați, inoculați cu tot felul de de idei aberante despre anumite clase de alimente! În loc să-și folosească bunul simț și instinctul, să se uite la tradiții, să vadă sau să își amintească de ceea ce au mâncat bunicii noștri, ei au nevoie de argumente, mai degrabă. Întreabă dacă să mănânce carne de porc, să mănânce pâine, să mănânce lactate? Parcă a nebunit toată lumea și nu mai are încredere în nimic normal și obișnuit.

Din punct de vedere alimentar, totul este pus sub semnul întrebării, totul este contestat. Iar la capitolul „mâncare nesănătoasă”, despre orice există un lucru rău sau o știre negativă. Eu n-am pomenit o nație care să aibă un apetit așa de mare, așa o bucurie de a spune tot timpul ceva rău despre mâncare. Nu-mi dau seama de ce ne face atât de multă plăcere să desființăm și să acuzăm orice produs. Totul e periculos, totul e nesănătos, totul e toxic! Și cuvintele pe care le folosesc sunt aberante în contextul alimentar! Ne plac violența și negativul, atitudine care s-a transpus și în farfurie!

- Așa ne întrebăm cum pot influența cultura și mediul înconjurător alegerile alimentare și implicit greutatea corporală a unei persoane.

- Nu știu dacă este vorba despre cultura și mediul conjurător, cât aș spune că este o lipsă de educație și de disciplină. Apare o lipsă de echilibru și de normalitate. Obiceiurile corecte se deprind în copilăriei, când este nevoie să fie cineva tot timpul cu ochii pe tine ca să înveți atitudinea potrivită, corectă, apoi să o pui în practică. Evident, este nevoie să ai această disciplină și organizare continuă și în viața de adult. Este suficient[ o perioadă scurtă în care să lăsăm garda jos, să nu ne mai pese sau, mă rog, să nu mai avem nicio regulă, ca lucrurile să scape dramatic de sub control. De ce? Tocmai pentru că instinctul ne împinge să mâncăm cât mai mult din toate, să nu ne oprim niciodată dacă nu avem această atenție și disciplină, cu mese regulate, fără ronțăieli, fără expediții în frigider.

- Altfel nu avem nicio șansă…

- Nu putem sta într-un mediu în care toate poftele ne sunt permise, toate alimentele sunt la discreție și să avem pretenția să fim, vezi Doamne, ponderați, moderați și să trecem nepăsători mai departe. De aceea, vorbim despre organizare, disciplină, educație, despre ce vezi acasă, în familie, despre exemplul personal al părinților. Asta ne formează și ne salvează în același timp.

„Câtă vreme cauți astfel de remedii miraculoase este clar că nu vrei să iei în serios problema de greutate”

- Ce sfaturi puteți oferi pentru a evita capcanele dietelor populare care promit rezultate rapide în pierderea în greutate?

- Aici cred că este o chestiune de maturitate individuală, nu știu cum să-i spun altfel. Câtă vreme cauți astfel de remedii miraculoase este clar că nu vrei să iei în serios problema ta de greutate, dacă o ai. Nu tratezi situația respectivă ca pe o problemă, culmea, una gravă și greu de rezolvat. Toată lumea crede că, vai de mine, treaba asta cu slăbitul o să o fac când o să se alinieze planetele, când o să vină ziua aia de luni în care totul va fi perfect și kilogramele se vor topi și tot amână. Credința lor interioară este că se pot șterge kilogramele în exces, abuzurile și derapajele alimentare. Va veni o zi când vor fi neutralizate și vor dispărea peste noapte. Nimic mai fals! Acest tip de atitudine duce la acumularea kilogramelor și transformă viața individului într-o chestiune de extremă urgență. Însă, revenind la dietele-minune, măcar de le-ar respecta, ar slăbi o dată pentru totdeauna și și-ar rezolva problema! Nici măcar nu mai contează cu ce slăbești - fie că mâncând iaurt, mere verzi sau supă de varză - nu mai contează. Important e să slăbești și apoi să nu te mai îngrași. Or, chestiunea asta nu se întâmplă. Mai mult de 95% din oamenii care vor să slăbească tot așa rămân, lucru care, din punct de vedere statistic, este un eșec pe toate planurile. De fapt, noi ne mâncăm viața, ne petrecem zilele într-o așteptare a greutății perfecte, ideale, la care, vezi Doamne, toate problemele se vor rezolva și noi vom fi fericiți. Și până să ajungem la acest ideal nutrițional, nu mai zic estetic, viața de zi cu zi ne este bântuită de dorința de a slăbi, nemulțumirea că nu te-ai apucat de căutarea unor diete miraculoase. Reducerea kilogramelor înseamnă o atitudine hotărâtă, impusă de o singură decizie: De azi începând, mănânci doar jumătate din cantitatea obișnuită, indiferent de ce alimente aveai în farfurie! Vei slăbi fără să ții cont de nicio altă dietă sofisticată, disociată, exotică și științifică, așa cum așteaptă cei mai mulți. E o chestiune de responsabilitate personală, iar oamenii nu vor să-și asume răspunderea pentru ce bagă în gură cu mâna lor.

- Continuă cu obiceiurile proaste.

- Cei mai mulți zic: „Hai că mai amân un pic, îmi mai fac de cap și într-o zi o să mă duc la nutriționist, care o să mă oprească din mâncat”. Este o atitudine infantilă și păguboasă pe care nu știu să o explic. Suntem oameni în toată firea, adulți, nu pot pricepe de ce unii își fac rău cu mâna lor. Este un segment din viață, ca un fel de călcâi al lui Ahile, în care nu mai vrem nici reguli, nici restricții, suntem ca un copil răzgâiat, vrem să o facem lată, vrem să ne simțim liberi din punct de vedere alimentar. Probabil că o mulțime de aspecte din viața noastră sunt condiționate și nu mai putem trăi cu atâtea interdicții, cu atâtea limitări, nu ne mai ține psihicul să mai punem limite și la mâncare.

„Noi ne mâncăm viața, ne petrecem zilele într-o așteptare a greutății perfecte, ideale”

- Există anumite strategii sau tehnici comportamentale pe care le recomandați pentru a face față poftelor sau compulsiei alimentare?

- Oooo, categoric, totul e psihologic și strategic, să zic așa. În primul rând, este nevoie de foarte multă atenție și răbdare. Tu cu tine, dar doar tu cu tine. Nu are cum să intervină nici psihologul, nici nutriționistul. Dacă tu nu te iei în grija ta, nimic nu se va rezolva niciodată. Atenția la tine înseamnă să înțelegi de ce ți se întâmplă anumite lucruri, ce ți-ar trebui în loc de mâncare, cum ar trebui să abordezi situația ca să nu te trezești devorând frigiderul. O astfel de atenție implică multe detalii comportamentale. Până la urmă, vorba francezului, trebuie să te afirmi în fața ta, să iei poziție, să spui Stop! anumitor situații prin care treci și care poate ar trebui reglate personal, familial și profesional. Or, toate lucrurile pe care le tolerezi și nu-ți convin te împing să mănânci. E un fel de „mănânc ca să tac”, tu neavând curaj să te impui. În momentul în care nu mai vrei să mănânci, atunci va trebui să vorbești. Să spui „Stop, asta nu vreau, asta nu-mi convine”, dar dacă nu ești pregătit, este o atitudine greu de asumat. E mai comod să mănânci, să taci și să te îngrași. Cam așa stau treburile din punct de vedere comportamental, dar nu pot să condamn omul dacă n-are putere să facă mai mult în viața lui. Ca urmare, strategia la asta se referă - cum anume începi să capeți poziție, forță și prezență în viața ta, să nu mai lași să ți se întâmple lucrurile care te determină să mănânci compensatoriu.

- Și totuși, toate abuzurile, lipsa de educație și răzgâiala, cum ați spus, duc la probleme de sănătate

- Boala în sine nu vine ca o pedeapsă pentru greșelile alimentare pe care le-ai făcut. Nici diabetul, nici cancerul nu apar că ai mâncat nesănătos. Eu încerc să nu stabilesc o cauzalitate directă pentru că boala face parte din viață, indiferent ce mâncăm, trebuie să o acceptăm și să o tratăm ca atare. Nu putem trata o afecțiune prin mâncare și nici nu o dobândim din cauza mâncării, însă, la fel cum suntem în fața atitudinilor alimentare, ar trebui să fim asumați și responsabili. Așa e și despre boală. Bine, dacă ești un bărbat stresat de 45 de ani, ai o circumferință în talie de 120 cm în loc de 100 și bei doi litri de bere pe zi sau mănânci dulciuri, făinoase și ai făcut diabet, acolo da, e o chestiune, dar și acolo e, până la urmă e tot responsabilitatea personală. Adică, oprește-te din mâncat că iată, organismul s-a decompensat, pancreasul s-a epuizat! Pe om, culmea, nu-l poți obliga să se oprească și nici el nu se va opri decât dacă ia lucrurile în serios, dar sunt în continuare persoane care nu le oprește nimic. Adică își pierd sănătatea, își pierd vederea, își pierd picioarele și tot mănâncă. Acolo e o fragilitate emoțională, mai degrabă, nu cred că este inconștiență. Efectiv nu poate renunța la mâncare pentru că probabil e singura bucurie care le-a rămas.

„Mai mult decât grăsimea ne omoară stresul”

- Ei plătesc prețul pentru acest exces alimentar…

- Nimeni nu știe ce este în sufletul omului. Eu încerc să nu învinovățesc și să nu las oamenii să se învinovățească pentru că au mâncat greșit și iată ce li s-a întâmplat. Până să ne omoare grăsimea mai este… Există la americani emisiuni despre „Viața la 300 de kilograme”. Este năucitor ce capacitate nelimitată avem de a ne îngrășa și cât de mult de aceea trebuie să fim foarte atenți. Mai mult decât grăsimea ne omoară stresul. Sunt oameni tineri, bărbați și mai nou femei, care fac accident vascular cerebral spontan între 40 și 50 de ani, iar acolo este stresul. Grăsimea îți face viața mizerabilă, urâtă, ți-o otrăvește, dar nu te omoară, că ar fi simplu. Dacă te-ar omorât, măcar ai scăpat, dar nu-ți dă pace, îți distruge stima de sine, e ca o molie care îți stă pe suflet și ți-l roade. E oribil ce face grăsimea, dar nu e nimic violent și amenințător pentru sănătate, cum mulți încearcă, vezi, Doamne, să te sperie. „Vai de mine, ce te-ai îngrășat, e nesănătos!” Pe naiba! Să nu uităm că, în trecut, doar bogații aveau mâncare, iar să fii gras era o chestiune de putere și de statut social. Ăia mărunți care lucrau la câmp și mâncau cartofi fierți o dată în zi nu se îngrășau.

- Cei mai delăsători ar putea spune că treaba asta cu grăsimea e relativă, nu ne face atât de mult rău cum credem…

- (râde) Nu-i așa că e mai bine să dăm vina pe stratul adipos în loc să arătăm cu degetul către noi că nu avem educație, poate un echilibru sau o satisfacție sufletească? Oamenii care sunt echilibrați în interior nu fac abuzuri alimentare. Oamenii care sunt împăcați cu viața lor, care sunt mulțumiți cu realizările lor, nu se refulează în mâncare. E mai degrabă o boala sufletului care trebuie un pic diagnosticată. Nu se îngrașă nimeni de la binele interior, poate foarte puțini, eventual bucătarii profesioniști, super-chefii care stau toată ziua în rețete și sunt obligați să guste, că asta le este meseria. În rest, nu am văzut persoane fericite care s-au îngrășat, nu prea!

A consemnat Maura ANGHEL