Antibiotice Iași a dat startul programului “Colegiul Tehnic a+” prin care își propune recrutarea de noi angajați din mediul rural
Dimensiune font:
Antibiotice Iași a demarat în această săptămână programul „Colegiul Tehnic a+” ,o platformă de susținere a sistemului de învățământ tehnic și profesional din România. Prin acest program compania își propune să organizeze sesiuni de intership prin care să investească în pregătirea persoanelor din mediul rural pentru activitățile tehnice din cadrul companiei.
“Suntem unul dintre cei mai mari angajatori din județul Iași și ne dorim ca modul în care ne desfășurăm activitatea să aducă plus valoare atât pentru angajații noștri cât și pentru comunitățile locale. Succesul nostru pe termen lung depinde în egală măsură de aceștia, iar angajamentul nostru puternic pentru o dezvoltare sustenabilă poate fi atins doar dacă cei din jurul nostru cresc odată cu noi. Prin implementarea unei asemenea inițiative ne dorim să contribuim la dezvoltarea socială și economică a grupurilor vulnerabile din mediul rural.
“Colegiul Tehnic a+” face parte din “Academia a+”, o platformă axată pe programe de educație, inovație, susținere și dezvoltare a competențelor profesionale atât a propriilor angajați cât și a comunității, pe care dorim să o dezvoltăm în viitor.”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice
Colegiul Tehnic a+ este structurat pe ateliere de dezvoltare profesională, o îmbinare echilibrată între teorie și practică, ce va asigura potențialilor angajați (circa 25 de participanți) toate competențele necesare practicării cu succes a unei meseriii specifice industriei farmaceutice.
În cadrul „Colegiului Tehnic a+” se pot înscrie persoane cu studii medii, cu sau fără bacalaureat, din localitățile rurale limitrofe Iașului, interesate să învețe și să evolueze profesional. Pe parcursul celor 6 luni ale programului de intership, participanții vor avea acces gratuit la toate resursele materiale ale companiei și la cei mai buni specialiști de la care să învețe o meserie de viitor. De asemenea, participanții vor beneficia de o serie de facilități precum și de o indemnizație lunară în valoare de 1.500 lei net.
La sfârșitul programului, în luna septembrie 2022, absolvenții au posibilitatea să se angajeze în companie și să se alăture echipei de profesioniști a Antibiotice.
Antibiotice Iași este cel mai important producător farmaceutic român de medicamente generice cu o tradiție de peste 65 de ani. În cadrul companiei lucrează peste 1.400 de angajați cu o diversitate de profesii: farmaciști, medici, ingineri chimiști, biologi, economiști, ingineri, tehnicieni, operatori fluxuri de producție, automatiști etc. Antibiotice produce peste 150 de medicamente, din 11 clase terapeutice. Deține statutul de lider mondial în producția substanței active Nistatină, produsele sale fiind exportate în peste 70 de țări.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau