Dragoș Damian: 'M-am săturat de reforma din educație!'

28

Dimensiune font:

| 19-12-2023 14:51

Odorheiul Secuiesc. România Educată. Grevele profesorilor. Mașînărie de meditațîi care a devenit un sistem de educație în sistemul de educație.

Foști miniștri ai educației care au distrus învățământul profesional. Sistem academic copleșit de sinecuri politice și de familie, fără legătură cu piața muncii. Absolvenți de limbi străine care lucrează la mall. Foști miniștri ai educației care au fost miniștri ca să-și tragă fonduri europene în folos personal.

Fondul clasei, atențiile pentru profesori. 35 de mii de studenți români în Olanda. Brain drain cu complicitatea sistemului academic – pregătim ingineri în facultăți cu predare în limba germană. Șmecherii cu cornul și laptele.

Sistemul privat de învățământ care căpușează sistemul public de învățământ. Cultura „Dorel”, ești de ocară dacă vrei să devii meseriaș.

Foști miniștri ai educației care știu ce este de făcut după ce au fost miniștri ai educației. Școli cu trei schimburi, școli fără elevi. Modelele de viață sunt influencerii de pe rețelele de socializare.

Cel mai mare NEET din UE în categoria de vârstă 16-25 ani – tineri care nu muncesc, nu învață, nu sunt într-un sistem de instructaj. Școală altfel la mall, la filme și în excursii, nu în fabrici, pe șantiere sau în ferme.

Infrastructură școlară construită de Elena și Nicolae Ceaușescu. Șmecherii cu manuale școlare. Creșteri de salarii la profesori fără stabilirea unor criterii de performanță. Zero cercetare și dezvoltare. Părinți care își pregătesc din grădiniță copiii să plece în străînătate.

Unde se duc 140 milioane lei pe care îi plătesc anual în taxe, impozite și contribuții? Autobuze școlare cu 400.000 de km la bord. Profesori tineri demotivați, profesori seniori în burn-out, 30% din profesori la vârsta de pensionare. Șmecherii cu materiale de construcții care duc la tragedii.

Comentariu de Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, reacție la incidentul de la liceul din Odorheiu Secuiesc

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Elevii și studenții români care învață peste hotare  vor beneficia de asigurare medicală gratuită atunci când vor reveni acasă
17/11/2024 15:45

Toţi tinerii romani care studiază in străinătate vor beneficia de asigurare medicală gratuită atunci cand revin acasă, potrivit unui proiect de lege trimis la promulgare după votul din Parlament. Docum ...

Cardurile pentru tichetele de 500 de lei acordate preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi vor începe să fie încărcate luni. La ce pot fi folosite acestea
16/11/2024 18:53

 Cardurile pentru tichetele sociale in valoare de 500 de lei acordate preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi vor incepe să fie incărcate luni, anunţă Ministerul Proiectelor Europene. Tichetele pot ...

211 de inginerie la Iași: istoria Universității Tehnice și iubirea pentru lectură, temele centrale ale ceremoniei de deschidere a „Zilelor TUIASI 2024”
15/11/2024 11:29

  Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) a sărbătorit miercuri, 13 noiembrie 2024, 211 ani de la momentul in care invătatul Gheorghe Asachi a organizat, la Iasi, primele ...

Academia Română, mai bogată cu  24 milioane de lei
14/11/2024 19:15

Guvernul a suplimentat, joi, bugetul Academiei Romane cu 23,899 milioane lei, credite bugetare, din fondul de rezervă bugetară a Guvernului pe anul 2024, pentru proiectele gestionate de instituţie in domeniu ...

Când va avea loc simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat
13/11/2024 13:25

 Simularea examenelor de Evaluare Natională si Bacalaureat, sesiunea 2025, organizată de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi, se va desfăsura in perioada 11-13 decembrie 2024. La această simulare ...

Decizie CCR: Elevii de la școlile private au dreptul la burse de performanță plătite de Ministerul Educației
08/11/2024 18:52

 Curtea Consitutională a decis, joi, că legea care prevede că pot beneficia de bursă de performanţă doar elevii inscrişi la scolile de stat este neconstitutională. Ministerul Educatiei a anuntat c ...

Uniforma, prevăzută în regulament, dar nu pentru toți elevii
01/11/2024 14:32

  Prin comparatie, in Iasi, multe scoli au incercat să introducă uniforme obligatorii, insă aplicarea acestor reguli variază de la o scoală la alta. În orice caz, regulamentul nu este la fe ...

Elevii se pregătesc pentru al doilea modul al anului școlar
01/11/2024 10:48

Elevii vor incepe, luni, cursurile celui de-al doilea modul al anului şcolar 2024-2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Cel de-al doilea modul se desfăşoară de luni, 4 noiembrie, pa ...

Limba română, o nouă disciplină la una dintre cele mai prestigioase universități din lume
30/10/2024 11:45

Limba romană va fi parte, incepand cu acest an universitar, din oferta educatională a Universitătii Cambridge din Marea Britanie. Institutul Limbii Romane anuntă organizarea concursului pentru ocuparea a 4 ...

Burse de 3.700 de lei  pentru masteranzi
29/10/2024 13:45

Cei care aleg să urmeze cursurile licentei didactice cu dublă specializare primesc burse de studiu de 3.700 de lei, potrivit unui ordin publicat in Monitorul Oficial. De bursa de studiu de 3.700 de lei benefi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei