A devastat sala de jocuri, a spart faţa patronului şi rămâne în libertate
Dimensiune font:
Nu trebuie să plătească niciun fel de daune, deoarece partea vătămată n-a depus la dosar actele doveditoare
Deşi a fost dovedit ca făptuitor al infracţiunilor de „distrugere” şi „lovire sau alte violenţe”, Costinel Lucian Nechifor (33 de ani) din satul Muncelu de Sus, comuna Mogoşeşti, n-a stat în arest nici măcar o singură zi şi nici nu va sta. Rămâne doar cazierul şi o condamnare simbolică, una cu suspendare.
Întâmplarea a avut loc anul trecut, la sfârşitul lunii septembrie. Nechifor lucrase toată ziua la un consătean, ajutând la turnarea unui trotuar. La ora 18.00, după ce a terminat treaba, a primit banii şi s-a dus să „păcănească” la sala de jocuri din localitate. N-a putut să stea pe uscat, aşa că a băut bere după bere. La ora 22.00, ora de închidere a sălii, era deja rupt de beat. Mai avea jumătate de sticlă şi dorea să mai joace.
Unul din patroni, Onisim Burghelea (25 de ani), i-a cerut să părăsească localul şi a scos din priză aparatul de joc. Chestie care l-a enervat teribil pe Nechifor, care n-a stat mult pe gânduri. A renunţat la cele câteva gâturi de bere şi l-a lovit cu sticla pe Onisim drept în mijlocul frunţii. K.O. Tânărul patron a început să sângereze puternic, curgându-i sânge din nas şi a ieşit în curtea locuinţei, unde s-a prăbuşit, pierzându-şi cunoştinţa. I-a sărit în ajutor fratele său, care locuieşte în casa lipită de local. I-a pus pungi de gheaţă, oprind hemoragia, apoi a sunat la 112.
Onisim a stat în spital trei săptămâni, şi-a scos certificat medico-legal şi a făcut plângere împotriva lui Nechifor. Drept probe indubitabile, imaginile suprinse de camerele de supraveghere.
Trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate, inculpatul s-a apărat, susţinând că, după ce a părăsit sala de jocuri, ar fi fost lovit cu pumnii şi picioarele de către tatăl şi fratele lui Onisim. Şi-a scos şi el certificat, pe care l-a prezentat instanţei.
De partea cealaltă, persoana vătămată a cerut 100.000 euro drept despăgubiri morale şi 50.000 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor medicale şi de transport.
Procesul s-a judecat la Paşcani şi a avut un deznodământ destul de neobişnuit. Magistraţii n-au dat câştig de cauză nici părţii vătămate şi nici inculpatului. Onisim nu a adus nicio probă din care să rezulte cuantumul cheltuielilor cu spitalizarea, iar Nechifor nu a putut dovedi cu niciun chip că a fost lovit de cei din familia Burghelea.
Agresorul e cel care, în cele din urmă, s-a bucurat de sentinţa de la finele săptămânii trecute. A primit o condamnare simbolică, opt luni cu suspendare. Familia Burghelea n-a văzut niciun ban, repararea aparatului distrus rămâne pe propria cheltuială. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau