„O noapte furtunoasă”, al treilea spectacol al Naţionalului ieşean în versiunea online
Dimensiune font:
Teatrul Național Iași continuă să ofere celor de acasă posibilitatea de a viziona online cele mai bune spectacole din stagiuni trecute sau din prezent. Începând de ieri, timp de o săptămână, iubitorii de teatru au ocazia să (re)vadă „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale. Spectacolul a avut două nominalizări la Gala Premiilor UNITER din 2011 – una aparţine lui Alexandru Dabija pentru regia spectacolului şi alta Petronelei Grigorescu, pentru rolul Veta.
În cadrul aceleiași ediții, Teatru³, spațiul de joc al acestui spectacol, a primit Premiul special pentru proiecte inedite și realizări remarcabile.
Spectacolul poate fi vizionat pe canalul de YouTube al Teatrului Național Iași sau pe site-ul acestuia, la secțiunea Noutăți. Din distribuţie fac parte Petronela Grigorescu, Haruna Condurache, Călin Chirilă, Florin Mircea, Dumitru Năstrușnicu, Cosmin Maxim, Doru Aftanasiu. Regia aparţine lui Alexandru Dabija, iar scenografia lui Dragos Buhagiar.
Caragiale iubea Iașul și teatrul de aici. De aceea, la scurt timp după ce a scris piesa „O noapte furtunoasă”, a citit-o la Iași. În scrisoarea către poetul Avram Steuerman-Rodion, în 1907, Caragiale scria: „...eu cu sufletul sunt mai mult ieşean decât bucureştean, deşi de fel sunt ploieştean. E uşor de explicat: în Iaşi mi s-a deşteptat mai întâi dragostea de patrie şi de artă şi de altele ale lumii şi cât de mult e d-atunci!”.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau