Accident grav la Botoșani. Cinci persoane au fost rănite
Dimensiune font:
Cinci persoane, dintre care una minoră, au fost transportate la spital, după ce au fost rănite în urma unui accident rutier produs duminică după-amiază pe drumul european 58, care face legătura între municipiile Botoşani şi Suceava, pe raza localităţii Baisa.
Cele cinci victime se aflau într-un autoturism al cărui şofer a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat într-o râpă, la marginea unei păduri. Autoturismul a lovit violent mai mulţi copaci.
La faţa locului au ajuns trei autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dintre care una cu apă şi spumă, una de descarcerare şi o ambulanţă SMURD-TIM.
Primele informaţii transmise către 112 arătau că una dintre victime este încarcerată, însă aceasta a fost scoasă din maşină înainte de sosirea pompierilor.
Cele cinci persoane sunt din Suceava şi fac parte din aceeaşi familie. Potrivit uneia dintre rudele acestora, aflată la faţa locului, victimele se întorceau de la o înmormântare în municipiul Botoşani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau