Afacerile cu gunoi ale primarului din Podu Iloaiei
Dimensiune font:
* afacerile de familie pe spatele locuitorilor din oraşul Podul Iloaiei este o regulă impusă de actualul primar, Gabriel Istrate * acesta face presiuni asupra consilierilor locali pentru a majora tarifele de salubritate, favorizându-l astfel pe cumantul său, patronul firmei de de salubritate, Predemet, să presteze serviciul public de salubritate prin negociere directă
Câteva zeci de persoane au protestat ieri în faţa Primăriei oraşului Podu Iloaiei împotriva dublării tarifelor de salubritate. Oamenii susţin că primarul Gabriel Istrate face presiuni asupra celor 17 consilieri locali pentru a majora tarifele de salubritate, avantajându-l astfel pe Florin Zero, patronul firmei de salubritate Predemet, cumnat cu primarul Gabriel Istrate şi, mai mult, consilier local independent. „Primarul ne-a chemat în cursul acestei zile pentru a ne forţa să votăm proiectul de mărire a taxelor la gunoi pentru că şi în mandatul lui Florin Condra şi a lui Mihai Alexa, aceştia se ocupau de ridicarea gunoaielor. Contractul vrea să îl dea lui cumnată-su care este patron la Predemet, dar oamenii sunt săraci, necăjiţi şi nu au de unde să plătească. Primarul dă telefoane la consilieri, îi forţează, îi şantajează, le trimite controale. Eu am vrut să închiriez un buldoexcavator pe care l-am cumpărat în mandatul meu. Am făcut trei cereri şi primarul a spus că atunci când am să votez pentru el o să mi-l dea”, a declarat Petru Baciu, consilier local. Potrivit aleşilor locali, în urmă cu nici o săptămână, tarifele la salubritate au fost majorate de la 4 la 7 lei, iar în cursul zilei de ieri, aceste tarife au mai suportat o majorare până la 8 lei. „Am lăsat în primărie când am plecat, peste 10 miliarde de lei vechi, iar la sfârşitul anului nu a fost în stare să cheltuiească aceşti bani şi s-au reportat pe anul acesta. În mandatul meu, dar şi în cel precedent, s-au cumpărat două tractoare şi un buldoexcavator şi oamenii care se ocupă cu strada trebuiau mobilizaţi să ridice gunoiul. Firma Predemet nu a mai ridicat gunoiul din oraş de o lună de zile, pentru a forţa nota”, a spus fostul primar.
Primarul Gabriel Istrate este acuzat de încredinţări directe de lucrări către finul acestuia, lucrări cu valori de sute de mii de lei, care nu au apucat să fie începute, dar banii au fost încasaţi, de angajarea pe posturi publice a unor persoane care îi muncesc la vilă, şi nu în ultimul rând, de pregătirea unui nou tun, prin încredinţarea directă a serviciului de salubritate, cu tarife majorate, către cumantul său, patronul firmei de salubritate, Predemet
Primăria Podu Iloaiei, SRL-ul de casă al primarului Istrate
Printre persoanele care i-au ţinut partea primarului s-a aflat şi consiliera Maria Cuşnir, mama finului primarului Gabriel Istrate, Costel Cuşnir, despre care oamenii din comună spun că ar fi un abonat la lucrările primărei din Podul Iloaiei. „A fost o lucrare de 600 mii lei pentru pietruirea unui drum şi i s-a dat prin negociere directă lui Costel Cuşnir. Banii au fost luaţi, dar drumul se află în aceiaşi stare. Apoi au mai fost alţi 150 de mii de lei pentru construirea unui teren de sport, bani ce au intrat din nou în buzunarele finului. Tot cu bani de la bugetul local, primarul Istrate a cumpărat o truse performantă de scule, de 2 mii de lei, pe care o foloseşte pentru lucrări la vila personală”, a spus un consilier local. Oamenii care au protestat ieri în faţa Primăriei din Podu Iloaiei, înţesată de forţe de ordine cerute telefonic de primarul Istrate, au susţinut că asociaţiile nu au contract cu Predemet, dar cu toate astea s-au luat bani în afara contractului. „Săptămâna trecută a fost o şedină extraordinară în cadrul căreia s-a pus în discuţie majorarea taxei la gunoi pentru case, care a fost mărită de la 12,5 lei la 27 de lei. În urma şedinţei de ieri s-a votat majorarea taxei de salubritate la apartamente, de la 4 lei la 12,5 lei de apartament. Predemet-ul la noi în oraş încasează acum cam un procent de 40 la sută din locuitori şi agenţi economici şi am spus ca să opereze la nivelul întregului oraş cu aceleaşi tarife, astfel compensându-se prin dublarea încasărilor. Practic, oraşul Podul Iloaiei este necondus, nu are cine să-l conducă. Noi stăm în gunoi şi primarul stă confortabil la vilă şi pune pariu cu acoliţii lui dacă mai rezistăm o lună în gunoaie”, a declarat Constantin Tcaciuc, consilier local. Consilierii locali susţin că Primăria Podu Iloaie nu mai are un serviciu de salubritate propriu pentru că primarul actual a dat oameni afară şi a pus în locul lor „lipitori de afişe” din campania sa. „Probabil vom ajunge la un preţ de 8 lei pe apartament până la deblocarea situaţiei. Majorarea este calculată pe metri cubi pe care îi ridică operatorul. Se scad din numărul de metri cubi de la agenţii economici şi am ajuns la acest preţ. Pentru utilizatorii casnici, tariful va fi de 8 lei pe apartament şi pentru agenţii econimici de 50 de lei pe metru cub, tarif nemodificat, în timp ce la case, tariful este de 27 de lei. Cumnatul meu, care este operator de salubritate, nu votează aceste proiecte. Se poate verifica. Nu putem organiza licitaţie pentru serviciul de salubritate pentru că asta nu se face de azi pe mâine, aşa că vrem să facem încredinţare directă. Până în 2007, gunoiul se ducea pe câmp, iar acum nu mai putem face acest lucru”, a susţinut primarul Gabriel Istrate.
Nelu Păunescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau