Autoritățile ieșene vor să scape de cerșetori

Dimensiune font:

| 23-08-2021 00:00

Primăria, parteneriat cu UAIC în vederea combaterii cerşetoriei * toate persoanele care apelează la mila publică vor fi identificate şi evaluate în vederea stabilirii unor măsuri punctuale * copiii identificaţi la cerşit neînsoţiţi de un adult şi care au domiciliul în alte localităţi din judeţul Iaşi sau în alte judeţe vor fi preluaţi în regim de urgenţă


 

În perioada 25 august - 16 septembrie, Primăria va desfășura o campanie care are ca scop diminuarea fenomenului cerșetoriei în municipiul Iași. Desfășurată prin intermediul Direcției de Asistență Socială (DAS), sub denumirea „Spune NU Cerşetoriei!”, aceasta va urmări identificarea persoanelor care cerșesc, evaluarea situaţiei acestora şi informarea lor cu privire la serviciile și beneficiile de asistență socială pe care le pot accesa la nivel local, precum și conștientizarea şi responsabilizarea cetățenilor municipiului Iași privind consecințele încurajării cerșetoriei. Campania va urmări și înaintarea de propuneri legislative în acest sens.

Parteneri în cadrul acestui proiect sunt Universitatea „Al. I. Cuza”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași (DGASPC), Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Poliția Locală Iași și Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS).

Mitropolie, Gară, Podu Roș, primele zone vizate

Prima activitate programată va fi de identificare, evaluare și informare a persoanelor care practică cerșetoria. Aceasta se va desfășura în perioada 26 august - 3 septembrie, în zonele cu risc ridicat de apariție a cerșetoriei (Mitropolie, Gară, Podu Roș etc.). Concret, mai multe echipe mixte (doi reprezentanți ai DAS, un reprezentant al Poliției Județului Iași, un reprezentant al Poliției Locale Iași şi un reprezentanți ai DGASPC) se vor deplasa în zonele menționate și vor realiza activităţi, în baza competenţelor legale. Este vorba de identificarea persoanelor care cerşesc, evaluarea situaţiei socio-materiale a acestora, declanșarea procedurii de evaluare inițială și asigurarea intervenției primare în conformitate cu metodologia managementului de caz, în situația minorilor care practică cerșetoria. Mai mult, copiii identificaţi la cerşit neînsoţiţi de un adult şi care au domiciliul în alte localităţi din judeţul Iaşi sau în alte judeţe vor fi preluaţi în regim de urgenţă.

Municipalitatea are în vedere întocmirea documentației necesară tip PIN în cazul găsirii unor persoane a căror identitate nu poate fi stabilită și efectuarea activităților specifice pentru stabilirea datelor de stare civilă. În cazul în care aceste date nu pot fi stabilite, va fi oferit sprijin în vederea inițierii atribuirii identității pe cale judecătorească. Toate persoanele de mai sus vor fi informate despre serviciile și beneficiile de asistență socială pe care le pot accesa la nivel local: găzduire, servicii de consiliere și (re)inserție socială. Lucian STATE

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Doi ani de puşcărie pentru un fes
17/03/2025 06:36

 Georgel J. face stă in puşcărie de pe 23 aprilie 2024. A fost condamnat la doi ani, cu executare in regim de detenţie, pentru săvarşirea infracţiunii de talhărie calificată. Fapta, una banală. S ...

O ieşeancă s-a parfumat gratis, cu deodorantele de pe raftul magazinului
17/03/2025 05:33

Ceea ce a făcut Mariana T. in dimineaţa de 28 februarie a anului trecut e foarte greu de incadrat juridic. Cam forţată acuzaţia de furt, aşa cum a scris procurorul de caz in rechizitoriul intocmit impotri ...

Un  ieșean și-a cumpărat, în aceeași zi, două Ferrari Purosangue nou-nouțe!
16/03/2025 21:22

* valoarea unei astfel de masini oscilează intre 563.000 si 1,3 milioane de euro, in functie de dotări * Ferrari Purosangue este primul SUV născut in Maranello si a devenit imediat după lansare (2022) masin ...

Miting anti-extremism, la Iași
16/03/2025 19:30

Circa 200 persoane au ajuns, sambătă seara, in Piaţa Unirii pentru a lua parte la mitingul organizat pentru susţinerea valorilor pro europene. Timp de o oră, participanţii şi-au arătat şi dezaprobarea ...

Coaliție PSD – PNL – PMP, pentru buget - Iașul are la dispoziție 2,8 miliarde de lei pentru a se dezvolta
16/03/2025 19:28

* intre proiectele care vor fi derulate cu prioritate in acest an se regăsesc centura de ocolire pentru traficul uşor, pasajul din Podu Roş, construirea unei săli polivalente şi a unui nou stadion municipa ...

Piedone a confiscat câteva kilograme de aur, din Iași!
16/03/2025 19:27

 Cristian Popescu Piedone, seful ANPC, a confiscat bijuterii de 2,5 milioane de euro, a aplicat amenzi de 35.000 lei şi aşteaptă ca 8 din cei 11 vanzători de bijuterii verificaţi să vină cu clarific ...

„O lume a viitorului pentru femei ar fi una în care fiecare ar avea libertatea de a-și urma visurile și de a-și construi un destin propriu, fără a fi constrânsă de convenții sociale sau de așteptările tradiționale”
16/03/2025 19:21

* dialog cu Victoria Bulai, presedinta Organizatiei Femeilor de Afaceri Iasi - Ce inseamnă pentru dumneavoastră „a fi femeie” intr-o lume in care puterea si delicatetea trebuie să coexiste? Cat ...

Din ecran la inimă. Credință reimaginată pentru tinerii generației digitale
16/03/2025 18:34

Într-o lume marcată de schimbări rapide si de inovatii tehnologice, traditia se intalneste cu modernitatea intr-un dans delicat, iar Biserica, simbol al continuitătii spirituale, se reinventează pentr ...

Șocant! Vasluianul care și-a decapitat mama crede că și-a ucis iubita pe motiv că-l înșela!
16/03/2025 17:56

Robert Tănase, tanărul din Murgeni care si-a ucis mama, a ajuns astăzi la sediul Politiei Vaslui, unde a povestit oamenilor legii cum a comis teribila faptă, relatează vremeanoua.ro. Întrebat de că ...

Generația Z și shopping-ul sustenabil: impact economic real sau iluzie?
16/03/2025 17:42

Magazinele de haine second-hand din Iasi, odinioară considerate o optiune de nevoie, sunt astăzi un sector prosper. Datele comerciantilor arată o crestere semnificativă a vanzărilor in ultimii cinci ani. & ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei