Biblioteca din Piatra Neamţ îl omagiază pe I. L. Caragiale
Dimensiune font:
Nemţenii care vor merge săptămâna aceasta la Biblioteca Judeţeană vor fi întâmpinaţi de coana Joiţica, Nae Caţavencu, şi madam Protopopescu. Aceştia şi mulţi alţi eroi din opera lui Caragiale vor putea fi admiraţi şi ascultaţi în ecranizările care vor rula permanent în holul instituţiei de cultură. Astfel se doreşte omagierea scriitorului de la a cărui naştere s-au împlinit, ieri, 161 de ani. Totodată ca la fiecare moment aniversar Biblioteca Judeţeana a organizat o expoziţie dedicată lui Ion Luca Caragiale, care cuprinde operele sale, inclusiv câteva traduceri, lucrări de critică, fotografii, dar şi ecranizări şi discuri de vinil. „Dorim să ne amintim cu toţii de umorul lui Caragiale. Avem în colecţia bibliotecii integrala operei Caragiale, ce cuprinde 7 DVD-uri reunind, în 534 de minute, interpretări celebre ale creaţiilor caragialeşti. Pe tot parcursul săptămânii acestea vor rula în holul de la intrarea în bibliotecă. Pentru cei care doresc să le urmărească într-un cadru mai intim le pot împrumuta acasă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Judeţene, Cristina Catană.
Numele lui Caragiale este legat de cel al oraşului Piatra Neamţ din mai multe perspective. Se ştie că acesta a ajuns aici în numeroase rânduri în calitate de revizor şcolar dar şi în călătorii prin judeţ la prietenii săi din zonă. Se crede chiar că mai multe personaje din ”„O scrisoare pierdută” ar fi creionate după personalităţi de la Piatra-Neamţ şi chiar subiectul comediei a fost inspirat de o întâmplare de aici. Una din ipoteze este că Zulnia Isăcescu, soţia primarului de atunci ar fi fost cea care l-a inspirat pe dramaturg pentru personajul coana Joiţica.
Alina Ferenţ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau