Conferință internațională dedicată lui C. S. Lewis
Dimensiune font:
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” va găzdui, în perioada 9-11 noiembrie, cea de-a șasea Conferință Internațională Interdiciplinară dedicată lui C. S. Lewis. Intitulată anul acesta „C. S. Lewis: The Re-Enchanted Academic”, manifestarea este este inițiată de Catedra de Limba și Literatura Engleză de la Departamentul de Limbi Străine al Facultatea de Litere, în colaborare cu Centrul Linguaculture, Fundația Agora Christi, Institutul de Filologie „Alexandru Philippide” și Academia Română, filiala Iași, Universitatea din București și Societatea internațională George MacDonald. Deschiderea festivă va fi in Aula Magna „Mihai Eminescu”, la orele 14:30, dar lucrarile vor începe joi, 9 noiembrie, la ora 9..
Ediția 2023 este una specială, fiind și aniversarea a zece ani de la prima manifestare din cadrul acestei serii („The Romantic Rationalist: Life, Joy & Imagination in the Work of C.S. Lewis”, Iași, 2013). Deși numele lui C. S. Lewis (1898 – 1963), renumit profesor de istorie a literaturii, eseist, autor de literatură pentru copii (sunt binecunoscute Cronicile din Narnia) și science-fiction, dar și apologet creștin, este familiar mediului cultural britanic și american, scrierile sale și activitatea sa academică sunt mai puțin cunoscute în România. Ediția aceasta, a șasea, reunește peste 35 de cercetători din 12 țări și a primit girul unor personalități de talie internațională din domenii precum istoria literaturii, critică literară, studii culturale, istoria ideilor, teologie, filosofie, drept, psihologie, științele educației. „Tema aleasă pentru această ediție face trimitere la îndemnul profesorului britanic către contemporanii săi – dar și către noi, peste timp – de a nu lăsa în urmă, sub fascinația (post)modernității, a noilor tehnologii și ideologii, valorile perene ale trecutului și deschide un larg și fertil câmp de dezbatere pentru ceea ce a însemnat Lewis și opera lui pentru lumea academică a vremurilor sale, dar și pentru noi, la 60 de ani de la moartea sa. Opera sa ne transmite idei relevante pentru dilemele deloc neînsemnate ale mediului academic actual din multiple perspective: culturală, istorică, pedagogică, filosofică, etică”, a spus prof. univ. emerit Rodica Albu, traducătorul primei cărți din „Cronicilor din Narnia" apărută în România.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau