Continuă ancheta în cazul incendiului de la ATI Piatra Neamț. Au fost ridicate noi probe

incendiu-ati-piatra-neamt-scaled

Dimensiune font:

| 17-02-2021 14:31


Noi percheziţii la Spitalul Judeţean Neamţ, în dosarul incendiului de la secţia ATI, în urma căruia au murit 10 oameni. Anchetatorii verifică actele referitoare la lucrările de întreținere a spitalulului din ultimii 16 ani. Au fost solicitate informații ce ar fi trebuit stocate în sistemul IT al spitalului, dar care până acum, nu au fost găsite. Ieri au mai fost ridicate probe, pe lângă cele prelevate deja imediat după incendiu, care vor fi analizate de specialiști în vederea stabilirii cauzelor incendiului.
Aflarea cauzelor incendiului tragic din 14 noiembrie de la Spitalul Județean din Neamț este amânată din cauza mersului anevoios al anchetei. Nici acum nu se știe cum a fost posibil ca într-un spital să își piardă viața 10 persoane, chiar în secția ATI.
Ancheta este condusă de Parchetul de la Lângă Inalta Curte de Casație și Justiție care, astăzi, a solicitat polițiștilor să preleveze mai multe probe materiale și înscrisuri.
Anchetatorii au solicitat date ale terminalelor din saloanele ATI care au ars, adică informațiile ce ar fi trebuit stocate în sistemul IT al spitalului, dar care, până acum, nu au fost găsite.
Pe lângă acestea, au fost cerute toate fișele pacienților aflați în momentul incendiului în secție, atât ale celor decedați în salon, cât și ale celor care au murit, ulterior, în Spitalul de la Lețcani, din Iași.
Cu sprijinul pompierilor, criminalișii au ridicat din saloanele arse alte probe materiale, pe lângă cele prelevate deja imediat după incendiu.
Sunt verificate, de asemenea, toate datele referitoare la achizițiile și investițiile de la secția ATI, începând cu anul 2005.
 
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:19

Subscrisa TIMOFTE INSOLV SPRL, cu sediul in municipiul Piatra Neamt, Aleea Plaiului nr.10, bl.B1, sc.B, parter, apt.23, judetul Neamt, inregistrata in Registrul Formelor de Organizare al UNPIR sub nr. RFO II-0779, Atestat 2A0779, Cod Fiscal: RO33718032, Tel/fax: 0233272861, mobil: 0745455926/0744995468, Adresa e-mail: timofteinsolvsprl@gmail.com, In calitate de administrator judiciar al debitorului S.C. POLIVALENT S.R.L., conform Incheierii de sedinta nr.153/F din data de 13.09.2022, pronuntata de Tribunalul Neamt-Sectia a-II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr.2465/103/2022, Emite urmatoarea Decizie suspendare si amanare licitatii: Avand in vedere eroarea strecurata in cuprinsul publicatiilor de vanzare intocmite pentru bunurile apartinand debitoarei SC POLIVALENT SRL, transmise in presa locala si centrala, primarii, dosarul cauzei, pe site-ul UNPIR si in BPI, administratorul judiciar DECIDE: Anularea tuturor licitatiilor organizate pentru aceste active, urmand sa fie prorogata reluarea licitatiilor la o data ce va fi stabilita ulterior, motivat de urmatoarele aspecte: Administratorul judiciar precizeaza faptul ca, in publicatiile intocmite, comunicate si afisate nu coincide suprafata de teren situata in intravilanul satului Uricani, com. Miroslava, judet Iasi, care face obiectul contractului de concesiune nr. 26700/24.08.2018 incheiat cu Primaria comunei Miroslava, judetul Iasi, pentru o perioada de 49 de ani, in sensul ca, in unele publicatii este mentionata suprafata de 10.000 mp, iar in alte publicatii suprafata de 20.000 mp. Totodata prezenta decizie este fundamentata si pe finalizarea demersurilor de intabulare a imobilului in cartea funciara si de dezembrare a imobilului concesionat, demersuri inititate de administratorul special al societatii Polivalent SRL. De asemenea, s-a constatat faptul ca nu au fost respectate termenele de publicitate a vanzarii prevazute la art.838 alin.2 Cod proc. Civila. Prin urmare, in conformitate cu art.845 CPC, administratorul judiciar decide amanarea licitatiei din data de 28.10.2024 la o data ulterioara, cu refacerea formalitatilor de publicitate si finalizarea demersurilor privind intabularea si eventual dezmembrarea imobilului ce face obiectul contractului de concesiune incheiat cu Primaria comunei Miroslava. Administrator Judiciar, Timofte Insolv SPRL.

ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ. Privind concesiunea prin licitație publică a unui teren extravilan, domeniului privat al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, număr telefon, fax și/sau adresa e-mail, persoană contact: Comuna Tămășeni, strada Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333, e–mail: primariatamaseni@yahoo.com. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Teren în suprafață de 1000 mp, ce aparține domeniului privat al Comunei Tămășeni, situat pe strada Traian din satul Tămășeni, comuna Tămăeșni; Concesiunea se va realiza conform HCL nr.51/16.10.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni. 2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadatru și resurse umane. 2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații. 2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 05.11.2024 ora 12:00. 3.Informații privind ofertele: 3.1.Data-limită de depunere a ofertelor:11.11.2024 ora 15:00. 3.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor:14.11.2024 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț. 6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței: Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583, e-mail: jud-roman@just.ro.
Un omagiu meșteșugurilor străvechi pe Esplanada Palatului Culturii
02/11/2024 09:15

Asociatia „ART-Mestesugurile Prutului” din Iasi, alături de Primăria Municipiului Iasi, vă invită la cea de-a XIV-a editie a manifestării „Mesteri si mestesuguri traditionale din Moldova& ...

Iași: Spectacol deosebit cu ocazia celor 68 de ani de la înființarea Operei
01/11/2024 16:19

Artiştii Operei Naţionale Romane Iaşi (ONRI) vor interpreta, sambătă şi duminică seara, in Sala Mare a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri", in spectacolul "Tosca" de Giacomo Puccini. Managerul inter ...

Inaugurarea unui colț de interpretare a naturii – Pădurea Tătăruși
01/11/2024 15:14

Inaugurarea unui colt de interpretare a naturii – Pădurea Tătărusi Directia Silvică Iasi in parteneriat cu Agentia Natională pentru Arii Naturale Protejat, prin Serviciul Teritorial I ...

Seri de Muzică Simfonică la Casa de Cultură a Studenților
01/11/2024 12:54

Luna noiembrie aduce la Iasi două concerte simfonice de exceptie, organizate de Filarmonica „Moldova” la Casa de Cultură a Studentilor. În centrul atentiei se află lucrări semnate de marii ...

Expoziția „Traian Bilțiu-Dăncuș: Culorile Maramureșului” la Palatul Culturii
01/11/2024 12:50

  Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal National „Moldova” Iasi invită publicul să viziteze expozitia „Traian Biltiu-Dăncus: Culorile Maramuresului”, organizată in part ...

Mașină de pompieri,implicată într-un incendiu la Neamț
01/11/2024 12:33

O autospecială de stingere din cadrul Detasamentului Piatra-Neamt a fost implicată intr-un accident rutier in localitatea Vaduri din comuna Alexandru cel Bun. Autospeciala se afla in misiune cu semnale acust ...

Accident la Falcău
01/11/2024 11:18

Şase persoane, dintre care patru sunt minore, au fost transportate la spital in urma unui accident rutier produs, in noaptea de joi spre vineri, in zona localităţii Falcău, au anunţat reprezentanţii Inspe ...

Bărbat deghizat în măicuță, prins de polițiști
01/11/2024 11:16

Un bărbat in varstă de 31 ani, din Moineşti, a fost reţinut de poliţişti după ce a fost prins, fiind deghizat in măicuţă, că solicita bani pentru o presupusă intervenţie medicală, a informat, vine ...

Iașul poate deveni un punct de atracție pentru „nomazii digitali”
01/11/2024 10:59

* „Mă bucur că si Romania acordă această viză de nomad digital, pe 12 luni, si că se află in topul tărilor din Europa care primesc acesti tineri pe teritoriul ei... Iasul are de toate pentru a atr ...

Alimentația necorespunzătoare poate conduce la dezechilibru emoțional
01/11/2024 10:56

* psihologii si nutritionistii ieseni intampină tot mai multe astfel de cazuri * „Este important să intelegem că alimentele pe care le consumăm au capacitatea de a ne schimba starea de spirit. O perso ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei