Inculpat după ce a dat foc la televizorul şi la şifonierul din propria casă
Dimensiune font:
Chiar dacă ai propria casă şi imobilul e la ceva distanţă de clădirile învecinate, asta nu înseamnă că poţi să dispui după bunul plac de bunurile din interior. De treaba asta s-a convins, pe pielea lui, Alin M. din Răducăneni. După ce s-a îmbătat mai mult decât trebuie, fără a avea vreun motiv anume, tânărul a dat foc la şifonierul plin cu haine, la televizor şi la pat, după care a ieşit în curte, ca să-şi admire opera.
Flăcările s-au extins cu repeziciune, ceea ce i-a făcut pe vecini să cheme pompierii, Alin nearătându-se deranjat de faptul că avuţia i se face scrum. La faţa locului a venit şi un echipaj de poliţie, care, după ce incendiul a fost stins, i-au deschis dosar penal piromanului de ocazie. Acesta a fost inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, rechizitoriul a ajuns în instanţă pe 9 noiembrie 2022, iar, la începutul acestei săptămâni, dosarul a trecut de camera preliminară. S-a dispus începerea judecăţii şi urmează să se stabilească primul termen al procesului. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau