La Botoșani se deschide Târgul Mărțișorului
Dimensiune font:
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani organizează, în perioada 26 februarie – 1 martie 2021, ediția a XI-a a Târgului Mărțișorului, unde cei care sunt invitați vor organiza expoziții cu vânzare.
Mărțișorul, simbol reprezentativ pentru cultura noastră populară, a fost inclus în Lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, fapt care impune în continuare promovarea acestui simbol al primăverii.
Interpretările legate de mărțișor sunt diverse și fiecare dintre acestea oferă celor interesați posibilitatea de a opta pentru aceea care li s-ar părea cea mai sugestivă. Dincolo de clasarea acestuia ca talisman lunar sau solar, se merită amintită relația acestui simbol cu legendele din mitologia românească care fac trimitere către etnogeneza poporului român. Conotațiile acestuia ating uneori elemente și superstiții din cultura și civilizația dacilor. În acest caz amintim de personajul Baba Dochia care figurează ca personificare a fiicei Regelui Decebal, dar și în calitate de acea bătrână capricioasă care a reușit să atragă mânia stăpânului intemperiilor. De asemenea, șnurul alb și roșu prezintă propria semnificație, în comunitățile sătești împletirea acestora nu era una întâmplătoare, deoarece unea armonios cele două anotimpuri: iarna și vara sau, mai bine-zis, timpul rece cu timpul cald. Deși tradiția purtării mărțișorului este destul de veche, atestarea documentară este menționată la începutul secolului al XIX-lea.
Expozițiile se vor axa pe motive tradiționale românești, evitând influențe din alte culturi; mărțișoarele vor fi unicate, realizate handmade. Chiar dacă tehnicile s-au diversificat față de cele inițiale, raportarea la cultura populară va putea fi sesizată cu ușurința și în același timp, va atrage atenția multitudinea materiilor prime alături de inventivitate și originalitate.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 26 februarie 2021, ora 12.00, pe Pietonalul Unirii din Botoșani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau