Mârzești Trail Run, o nouă provocare pentru iubitorii alergării în natură

Dimensiune font:

| 25-09-2024 14:50

Pe 5 octombrie 2024, începând cu ora 08:30, va avea loc a doua ediție a competiției de alergare Mârzești Trail Run, desfășurată în Pădurea Mârzești, lângă satul Breazu, județul Iași. Evenimentul, organizat de Asociația Rediu lui Tătar în colaborare cu Viața în Mișcare și firma de consultanță Perform Sport Consult, are scopul de a promova alergarea în natură și zonele mai puțin cunoscute din nord-vestul municipiului Iași.

Competiția oferă participanților patru curse: Cros popular și al copiilor (2 km), Cros (4 km), Cros (105 km) și Semimaraton (21 km). Aceste trasee sunt concepute pentru a explora pădurile și pajiștile din zona protejată Natura 2000, un loc ideal pentru activități sportive în aer liber.

Cu sprijinul Direcției Silvice Iași, Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate și Primăriei Rediu, organizatorii își propun să atragă atenția asupra necesității protejării mediului înconjurător și să ofere comunității un prilej de întâlnire, mișcare și bucurie în mijlocul naturii.

Evenimentul face parte dintr-o serie mai amplă de competiții de trail din zona Iașului, fiind complementară concursului Trail la Cabană. Pe termen lung, organizatorii își doresc să creeze un circuit de alergare denumit Iași Trail Circuit, care să permită acumularea de puncte și recunoaștere pentru cei pasionați de acest sport.

Până în prezent, peste 430 de participanți și-au anunțat prezența la eveniment, iar înscrierile continuă. Detalii suplimentare și regulamentul competiției pot fi găsite pe site-ul oficial al evenimentului: www.marzestirun.ro și pe paginile de Facebook dedicate.

Clara DIMA

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Doi ani de puşcărie pentru un fes
17/03/2025 06:36

 Georgel J. face stă in puşcărie de pe 23 aprilie 2024. A fost condamnat la doi ani, cu executare in regim de detenţie, pentru săvarşirea infracţiunii de talhărie calificată. Fapta, una banală. S ...

O ieşeancă s-a parfumat gratis, cu deodorantele de pe raftul magazinului
17/03/2025 05:33

Ceea ce a făcut Mariana T. in dimineaţa de 28 februarie a anului trecut e foarte greu de incadrat juridic. Cam forţată acuzaţia de furt, aşa cum a scris procurorul de caz in rechizitoriul intocmit impotri ...

Un  ieșean și-a cumpărat, în aceeași zi, două Ferrari Purosangue nou-nouțe!
16/03/2025 21:22

* valoarea unei astfel de masini oscilează intre 563.000 si 1,3 milioane de euro, in functie de dotări * Ferrari Purosangue este primul SUV născut in Maranello si a devenit imediat după lansare (2022) masin ...

Miting anti-extremism, la Iași
16/03/2025 19:30

Circa 200 persoane au ajuns, sambătă seara, in Piaţa Unirii pentru a lua parte la mitingul organizat pentru susţinerea valorilor pro europene. Timp de o oră, participanţii şi-au arătat şi dezaprobarea ...

Coaliție PSD – PNL – PMP, pentru buget - Iașul are la dispoziție 2,8 miliarde de lei pentru a se dezvolta
16/03/2025 19:28

* intre proiectele care vor fi derulate cu prioritate in acest an se regăsesc centura de ocolire pentru traficul uşor, pasajul din Podu Roş, construirea unei săli polivalente şi a unui nou stadion municipa ...

Piedone a confiscat câteva kilograme de aur, din Iași!
16/03/2025 19:27

 Cristian Popescu Piedone, seful ANPC, a confiscat bijuterii de 2,5 milioane de euro, a aplicat amenzi de 35.000 lei şi aşteaptă ca 8 din cei 11 vanzători de bijuterii verificaţi să vină cu clarific ...

„O lume a viitorului pentru femei ar fi una în care fiecare ar avea libertatea de a-și urma visurile și de a-și construi un destin propriu, fără a fi constrânsă de convenții sociale sau de așteptările tradiționale”
16/03/2025 19:21

* dialog cu Victoria Bulai, presedinta Organizatiei Femeilor de Afaceri Iasi - Ce inseamnă pentru dumneavoastră „a fi femeie” intr-o lume in care puterea si delicatetea trebuie să coexiste? Cat ...

Din ecran la inimă. Credință reimaginată pentru tinerii generației digitale
16/03/2025 18:34

Într-o lume marcată de schimbări rapide si de inovatii tehnologice, traditia se intalneste cu modernitatea intr-un dans delicat, iar Biserica, simbol al continuitătii spirituale, se reinventează pentr ...

Șocant! Vasluianul care și-a decapitat mama crede că și-a ucis iubita pe motiv că-l înșela!
16/03/2025 17:56

Robert Tănase, tanărul din Murgeni care si-a ucis mama, a ajuns astăzi la sediul Politiei Vaslui, unde a povestit oamenilor legii cum a comis teribila faptă, relatează vremeanoua.ro. Întrebat de că ...

Generația Z și shopping-ul sustenabil: impact economic real sau iluzie?
16/03/2025 17:42

Magazinele de haine second-hand din Iasi, odinioară considerate o optiune de nevoie, sunt astăzi un sector prosper. Datele comerciantilor arată o crestere semnificativă a vanzărilor in ultimii cinci ani. & ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei