Număr record de transplanturi făcute la Iași - cinci transplanturi în șapte zile
Dimensiune font:
Performanţă deosebită pentru medicii de la Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon" din Iaşi. Au fost realizate în decurs de şapte zile cinci transplanturi de rinichi, un număr remarcabil de intervenţii chirurgicale. În total, în primele trei luni şi jumătate ale acestui an, au fost realizate 20 de transplanturi în condiţiile în care în 2021 s-au făcut, pe toată durata anului, 32 de intervenţii în total.
"Sunt cinci pacienţi în şapte zile transplantaţi, patru de la donatori cadaverici, în urma prelevărilor de organe făcute la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Unul dintre primitori este din Galaţi, are 51 de ani, făcea dializă de 3 ani de zile la Galaţi, este cunoscut cu diabet zaharat de tip 1. Aceasta este o boală care se poate complica cu nefropatie diabetică şi este principala cauză care duce la insuficienţă renală", a declarat conf.dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al instituţiei medicale.
Pacienţii sunt din toată zona Moldovei: Botoşani, Iaşi, Bacău şi Galaţi. Un alt pacient este din Bacău, are 23 de ani, făcea dializă de 2 ani de zile şi a fost diagnosticat cu glomerulonefrită cronică.
A fost şi un transplant de la donator viu, o mamă care i-a oferit fiului unul dintre rinichii săi. Primitorii celelorlalte două organe au fost doi pacienţi de 30 şi 54 de ani.
"Mulţumim familiilor care au înţeles importanţa actului de donare şi care, prin gestul lor, au modificat major viaţa pacienţilor de pe lista de aşteptare. Le mulţumim colegilor care s-au mobilizat şi au reuşit să facă acest maraton de intervenţii chirurgicale în şapte zile, participând atât la partea de intervenţie propriu-zisă de transplantare, cât şi de recoltare, fiind o activitate care a implicat toate departamentele spitalului", a mai precizat conf.dr. Ionuţ Nistor.
Sunt 350 de pacienţi operaţi de la debutul activităţii centrului de transplant la Spitalul "Dr. C.I. Parhon" din Iaşi, iar în total medicii ţin sub observaţie 715 pacienţi care au trecut prin operaţii similare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau