Piaţa ieşeană a muncii, în fierbere!
Dimensiune font:
* numărul angajărilor a crescut, la Iaşi, cu 12% într-o singură săptămână * în comerţ, oferta e aproape dublă faţă de săptămâna trecută * s-a deschis şi domeniul HoReCa * creştere sensibilă şi în sfera serviciilor şi, straniu, restrângere de activitate în confecţii * luna mai a adus o creştere a numărului de aplicări la job-uri cu peste 50% faţă de aprilie şi cu mai bine de 45% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut
Dacă la asfârşitul lunii mai semnele de revenire la normalitate erau extrem de firave, creşterea ofertei de pe piaţa muncii datorându-se aproape exclusiv zonei serviciilor (altele decât comerţ, asigurări şi HoReCa), în schimb începutul verii calendaristice a adus un adevărat boom pe piaţa muncii. Creşterea generală a numărului locurilor de muncă disponibile e de 12%, acest fapt datorându-se reluării activităţilor în servicii (183 posturi vacante, faţă de 140 săptămâna trecută) şi comerţ (25 locuri de muncă, faţă de 13). Alt semn îmbucurător vine din domeniul horeca. După aproape trei luni de zero total, acum sunt patru posturi disponibile. Încă nimic în asigurări şi transporturi. Straniu, uşoară contracţie în confecţii (scădere de la 39 la 36) şi vag spor în construcţii (de la 286, la 289). Industria, agricultura şi sănătatea sunt încă în stagnare.
În continuare, un procent important din totalul joburilor e adresat celor cu studii superioare, 75 din 573, adică 13%.
Şi pentru necalificaţi veştile sunt bune. S-a ajuns deja la 19 posturi, grosul fiind în construcţii. Dar se mai găseşte de lucru ca agent de curăţenie, îngrijitor de spaţii verzi, paznic ora la dat cu hârleţul.
Revenind la absolvenţii de facultate, pentru aceştia oportunităţile momentului sunt: agent de turism, agent de vânzări, consilier juridic, contabil, decorator interioare, designer grafică, economist, ingineri (autovehicule rutiere, CCIA, CFDP, construcţii civile, energetician, mecanic), psiholog, şef şantier ori specialist în relaţii publice.
În construcţii, oferta clasică: dulgher, electrician, fierar betonist, instalatori, maşinist, montatori, sudori, tâmplari, tinichigii, zidari, zugravi. Horeca a revenit pe piaţa muncii prin angajări de lucrător în bucătărie, preparator de îngheţată şi barmani.
Căutările de noi locuri de muncă, în creştere cu peste 50%!
La nivel naţional, luna mai a adus o creştere a numărului de aplicări la job-uri cu peste 50% faţă de aprilie şi cu mai bine de 45% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cei mai activi în căutarea unui nou loc de muncă fiind angajaţii din transport, financiar, inginerie, vânzări şi medical&pharma, arată o analiză efectuată de o platformă de recrutare online.
Dacă în lunile anterioare, cele mai multe căutări erau pentru joburi remote sau work from home, în luna mai angajaţii români au fost mai puţin interesaţi de această opţiune (-35% mai puţine căutări pentru joburi remote). Angajaţii din transport, financiar, inginerie, vânzări şi medical&pharma au fost cei mai activi în căutarea unui nou loc de muncă în luna mai.
Domeniile retail şi BPO au înregistrat şi ele un interes crescut din partea candidaţilor comparativ cu luna aprilie, pe fondul creşterii cu circa 45% a numărului de poziţii deschise în aceste domenii, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Luna trecută, candidaţii s-au uitat mai ales la companiile din zona de energie, retail şi farma. Printre companiile care au atras cei mai mulţi candidaţi se numără: Enel (3.556 candidaţi), Metro Cash & Carry (3.242 candidaţi), Dona Logistica, parte din grupul Dona (2.802 candidaţi), Takko Fashion (2.447 candidaţi), Deichmann (2.254 candidaţi) şi Genpact (1.984 candidaţi). Marian CAZACU, Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau