Platforma petrochimică RAFO Oneşti a ajuns o ruină
Dimensiune font:
prăbuşirea acestei industrii a dus la falimentul oraşului şi al locuitorilor săi * altădată o „perlă a industriei româneşti”, acum, mai bine de jumătate din platformă este aproape de ruină * foştii săi angajaţi, disponibilizaţi cu miile, au ajuns aproape muritori de foame
Ştefan Vasilică e doar unul din miile de şomeri pe care decăderea platformei petrochimice din Oneşti i-a lăsat fără un loc de muncă, fără un viitor asigurat, dar cu datorii, necazuri şi grija zilei de mâine. Are acasă o soţie şi un copil în clasa a şaptea. Până în urmă cu ceva timp le ducea acasă salariu de la Termocentrala 2, parte integrantă a ceea ce a fost „perla industriei româneşti”. Acum nu mai nici salariul şi nici cei 400 de lei pe care i-a luat ca şomaj. „Acum mă ajută părinţii, mai aduce soţia mea bani în casă. E greu să îţi găseşti ceva de muncă. După închiderea platformei, am încercat pe la firme mai mici din Oneşti, dar după ce a apărut impozitul forfetar, toţi au închis porţile”, povesteşte oneşteanul.
Ştefan Vasilică a crezut că dacă îşi va depăşi condiţia de mecanic de utilaje, va avea o şansă în plus. A absolvit Finanţe-Bănci în 2010, dar în 2012 e tot şomer.
Cu toate astea, există şi oneşteni care au ieşit la pensie de pe platformă. Salariul primit acolo i-a ajutat să-şi întemeieze o familie şi să-şi vadă copiii realizaţi. „Oneştiul a fost ca o floare a industriei chimice şi petrochimice din ţară. Îmi aduc aminte că prin anii '70 era citadela industriei Româneşti. Sunt cuprins de nostalgia aia când trec pe acolo şi aş vrea ca şi alţii să aibă un loc de muncă, să-şi poată face o familie şi să aibă ce să le pună pe masă, aşa cum am făcut eu. Din păcate, la noi, tinerii îşi cam iau drumul”, povesteşte Nicolae Bortă.
Când vine vorba de vinovaţi, mai toţi arată cu degetul către clasa politică. Speranţe pentru renaşterea Oneştiului nu sunt prea multe, chiar dacă promisiuni au de la cei care le zâmbesc de pe afişe. Ion Marian, lider de sindicat, candidat din partea ARD pentru Parlament şi omul indicat de mulţi oneşteni că nu s-a ocupat de soarta muncitorilor de la RAFO, aruncă vina în alte părţi. „Eu am lucrat în numele omului şi pentru om. Ştiu că am adus şi necazuri vizavi de disponibilizări, dar nu a fost o aventură a sindicatului, ci a ţinut strict de RAFO”, spune Ion Marian.
Chiar dacă vrea un loc în Parlament, liderul de sindicat al rafinorilor recunoaşte că n-ar putea face mare lucru de acolo pentru colegii lui. Cel puţin nu de unul singur. În schimb, împreună cu colegul său de „Alianţă”, Valerian Vreme, şi-a pus bannerele în faţa fabricii. Parlamentar de Oneşti şi în mandatul 2008-2012 şi fost ministrul al telecomunicaţiilor, Valerian Vreme nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.
Cristina Maria Cucu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau