Primele imagini cu jefuitorul băncii din Bacău
Dimensiune font:
Poliţiştii au dat publicităţii două fotografii care îl surprind pe autorul jafului armat de joi după-amiază dintr-o sucursală a BRD * cei care pot oferi informaţii sunt rugaţi să sune imediat la 112
Poliţiştii băcăuani au dat publicităţii două fotografii, luate de pe camerele de supraveghere, în care apare autorul jafului armat de la banca de pe strada Ştefan cel Mare. În imagini se observă că bărbatul poartă ochelari de soare, o mască de plastic, mănuşi şi haine închise la culoare. Jaful a avut loc, joi, în plină zi, iar în bancă se aflau doi clienţi. Atacatorul i-a pus casierei pistolul la tâmplă, i-a pulverizat spray lacrimogen în ochi şi a plecat cu o sumă importantă de bani.
Surse din rândul anchetatorilor afirmă că bărbatul a ieşit pe uşa din faţă însă a mers câţiva metri, lateral, lipit de perete spre scara de bloc aflată în vecinătate. Hoţul a cunoscut codul de acces, format din patru cifre, de la interfonul scării vecine sucursalei bancare, l-a tastat şi a pătruns imediat pentru a nu fi văzut. A fugit prin uşa din spate, unde nu erau camere de supraveghere. Ba mai mult, a blocat uşa de la intrarea în bancă, cu cărămizi, ca să nu rămână închis înăuntru, când avea să fie activat butonul de panică pentru că banca nu era păzită. În spatele sucursalei BRD sunt foarte multe străduţe asemănătoare, unde fugarul şi-a pierdut urma, posibil, spun anchetatorii, într-o maşina. „Căutăm inclusiv în ghenele de gunoi, ca să vedem dacă nu găsim vreo haină aruncată de spărgător“, a afirmat un poliţist implicat în investigarea cazului. Oamenii legii iau în calcul şi pista că bărbatul este dintr-o altă localitate. BRD nu a făcut încă public prejudiciul. (Ionuţ ŞERBAN)
Persoanele care deţin date despre bărbatul din imagine sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, prin 112
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau