Spectacol-lectură în premieră, la Cub - „Simfonia minciunii fără sfârșit”

Dimensiune font:

| 19-04-2023 15:18

Teatrul Național Iași și partenerii săi din cadrul proiectului „Lecturi³”, Muzeul Național al Literaturii Române Iași (Filit) și revista „Alecart”, invită publicul la noul spectacol-lectură „Simfonia minciunii fără sfârșit” de Florentina Loredana Dalian. Evenimentul va avea loc pe 24 aprilie, ora 19:00, la Teatru³. Textul câștigător al acestei luni este montat de Ion Sapdaru, iar lectura publică este oferită de actorii Anne Marie Chertic și Doru Aftanasiu. Privită dintr-un anumit unghi, viața și mult râvnita iubire după care aleargă oamenii poate părea o minciună fără sfârșit, motiv de inspirație pentru artistul izolat în lumea lui, dedicat în totalitate artei sale, adeseori aflat în neputința de a menține un echilibru sănătos între aceasta și responsabilitățile din viața de zi cu zi. În timp ce fostul dirijor și compozitor trăiește în arta lui închis ca într-o cochilie, fără a observa mare lucru din aspectele exterioare, soția lui îl observă cu ochiul psihologului profesionist, sprijinind din umbră creația acestuia, mergând până la a-i angaja în secret o «muză». „Dincolo de aceasta, vine viața cu ale sale: o relație de lungă durată ce pare a nu mai avea nimic de oferit, deși surprizele nu încetează să apară, drama însingurării în doi, cea a trecerii în uitare a celor care nu mai sunt, deși au strălucit cândva, dar și câteva aspecte comice inevitabil să apară în relația dintre doi oameni care se știu de atâta timp, dar nu neapărat își cunosc cele mai profunde trăiri și aspirații. Lumini și umbre ce se perindă, pornind de la ideea soțului de a revigora viața lor plictisitoare, prin organizarea unor serate artistice”, spune Florentina Loredana Dalian.
Proiectul „Lecturi³” promovează dramaturgia contemporană din România și Republica Moldova prin realizarea de spectacole-lectură, având ca suport piese de teatru care nu au fost montate încă. Selecția textelor este realizată pe baza unei grile de evaluare, de către un juriu alcătuit din reprezentanți ai Teatrului Național Iași, Muzeului Național al Literaturii Iași și revistei „Alecart”. Spectacolele-lectură au loc lunar, iar publicul are acces gratuit. La finalul fiecărui an, același juriu desemnează o piesă câștigătoare ce va fi transpusă scenic și va intra în repertoriul permanent al Naționalului ieșean. 
Toți cei care doresc să se alăture proiectului „Lecturi³” sunt invitați să trimită  piese de teatru la adresa de e-mail lecturi3@gmail.com.  
    
►Despre autor
Florentina Loredana Dalian s-a născut în Bucureşti, la 29 martie 1968. Este de profesie inginer chimist (absolventă a Institutului Politehnic București – Facultatea de Tehnologie Chimică).
Este membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, membră fondatoare
a Clubului Umoriştilor Constănţeni „Prăvălia cu umor”, a Asociației Culturale „Helis” (Slobozia), Asociației Culturale „Leviathan” din București și membră a Uniunii Epigramiştilor din România și a Societăţii Române de Haiku București.
 
Scrie proză, proză umoristică, poezie, dramaturgie și haiku.
Textele sale sunt publicate în reviste literare din țară („Lumina literară și artistică”, „Leviathan”, „Detectiv Cultural”, „Helis”, „Literadura”, „Spații Culturale”, „Scârț”, „Baaadul literar”, „Cafeneaua Literară”  ș.a.), iar câteva poezii i-au fost publicate, în traducere, în reviste din străinătate (Macedonia, India, Bangladesh, Uzbekistan, Franța - antologie de aforisme, Japonia - haiku).
Este prezentă cu creații literare în mai multe volume colective.
A tradus din limba engleză în română cartea de proză scurtă „Sonata lui Rahmaninov” a autorului uzbec Sherzod Artikov, apărută în anul 2022 și are în lucru traducerea unei alte cărți a aceluiași autor, precum și scrierea și publicarea altor volume personale.
 
A obținut câteva premii literare, pentru proză, poezie și dramaturgie ( ex. Concursul de teatru scurt „Mihail Sorbul”, Botoșani, 2008 și 2012 – premiul I, 2020 – premiul II; 2022 – premiul I; Premiul I la Festivalul Naţional de Dramaturgie „Goana după fluturi”, Rm. Vâlcea, 2011)
 
A publicat următoarele volume de proză și poezie:
„Spărgătoarea de (n)uși” –  proză scurtă umoristică, editura Technomedia Sibiu, 2022
„Hanul dintre vii” – proză scurtă, editura Universitară, București, 2021
„Deal fără turme” – haiku, editura PIM, Iași, 2020
„Ostrov” - poezie – editura „Detectiv Literar”, București, 2019
„Domnișoara Nimeni” – poezie – editura „Eikon” București, 2017
„Miss Univers” – proză scurtă umoristică, Ed. „Dobrogea” Constanța, 2017
„A unsprezecea poruncă”, proză scurtă; Ed „Eikon” Cluj-Napoca, 2014 (ed. II)
„Înainte de magnolii” – roman - Editura „Tipo Moldova”, Iaşi, iunie 2014
”A unsprezecea poruncă” – proză scurtă, Editura „Rafet”, Rm. Sărat, 2012 (ed. I)
„Scrisori netrimise” – roman - Editura Fundaţiei Culturale „Antares”, Galaţi, 2011
„Aceeaşi lună peste sat” – proză scurtă, Editura „Remus”, Cluj Napoca, 2010
„Şi copiii se îndrăgostesc”, proză scurtă – Editura „Clubul Saeculum”, Beclean, 2008
și volumul de proză scurtă umoristică „De râsul Cucilor”, în colaborare cu umoristul constănțean Ananie Gagniuc – Editura „Dobrogea”, Constanța 2018
Alte activități culturale:
Din noiembrie 2020, realizează emisiunea radiofonică săptămânală „Ostrov Cultural” la Radio Vocativ.
Începând cu anul 2007, a participat la festivaluri literare organizate în țară, iar în 2016, a fost prezentă la Festivalul Internațional de Literatură din Bitola, Macedonia, unde a primit premiul „Slovo” pentru autori străini. În ianuarie 2016, a participat la Gala Excelenței Românești, în Benidorm Spania, unde a primit premiul II pentru proză, acordat de revista „Occidentul Românesc” (Spania).
A participat la numeroase alte activități culturale, invitată pentru lecturi publice sau dialog pe teme literare (vernisaje de expoziții cu program artistic, emisiuni radiofonice sau televizate, prezentări de spectacole, întâlniri cu elevi, studenți, copii de grădiniță, pensionari, deținuți etc).

Intrarea este liberă, în limita locurilor din sală.
 
 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Un  ieșean și-a cumpărat, în aceeași zi, două Ferrari Purosangue nou-nouțe!
16/03/2025 21:22

* valoarea unei astfel de masini oscilează intre 563.000 si 1,3 milioane de euro, in functie de dotări * Ferrari Purosangue este primul SUV născut in Maranello si a devenit imediat după lansare (2022) masin ...

Miting anti-extremism, la Iași
16/03/2025 19:30

Circa 200 persoane au ajuns, sambătă seara, in Piaţa Unirii pentru a lua parte la mitingul organizat pentru susţinerea valorilor pro europene. Timp de o oră, participanţii şi-au arătat şi dezaprobarea ...

Coaliție PSD – PNL – PMP, pentru buget - Iașul are la dispoziție 2,8 miliarde de lei pentru a se dezvolta
16/03/2025 19:28

* intre proiectele care vor fi derulate cu prioritate in acest an se regăsesc centura de ocolire pentru traficul uşor, pasajul din Podu Roş, construirea unei săli polivalente şi a unui nou stadion municipa ...

Piedone a confiscat câteva kilograme de aur, din Iași!
16/03/2025 19:27

 Cristian Popescu Piedone, seful ANPC, a confiscat bijuterii de 2,5 milioane de euro, a aplicat amenzi de 35.000 lei şi aşteaptă ca 8 din cei 11 vanzători de bijuterii verificaţi să vină cu clarific ...

„O lume a viitorului pentru femei ar fi una în care fiecare ar avea libertatea de a-și urma visurile și de a-și construi un destin propriu, fără a fi constrânsă de convenții sociale sau de așteptările tradiționale”
16/03/2025 19:21

* dialog cu Victoria Bulai, presedinta Organizatiei Femeilor de Afaceri Iasi - Ce inseamnă pentru dumneavoastră „a fi femeie” intr-o lume in care puterea si delicatetea trebuie să coexiste? Cat ...

Din ecran la inimă. Credință reimaginată pentru tinerii generației digitale
16/03/2025 18:34

Într-o lume marcată de schimbări rapide si de inovatii tehnologice, traditia se intalneste cu modernitatea intr-un dans delicat, iar Biserica, simbol al continuitătii spirituale, se reinventează pentr ...

Șocant! Vasluianul care și-a decapitat mama crede că și-a ucis iubita pe motiv că-l înșela!
16/03/2025 17:56

Robert Tănase, tanărul din Murgeni care si-a ucis mama, a ajuns astăzi la sediul Politiei Vaslui, unde a povestit oamenilor legii cum a comis teribila faptă, relatează vremeanoua.ro. Întrebat de că ...

Generația Z și shopping-ul sustenabil: impact economic real sau iluzie?
16/03/2025 17:42

Magazinele de haine second-hand din Iasi, odinioară considerate o optiune de nevoie, sunt astăzi un sector prosper. Datele comerciantilor arată o crestere semnificativă a vanzărilor in ultimii cinci ani. & ...

272 de ieșeni, victime ale traficului de persoane
16/03/2025 16:59

Traficul de persoane constituie a doua cea mai răspandită economie ilicită din lume, potrivit Comisiei Europene. Profitul anual generat de munca fortată la nivel mondial este estimat la 236 de miliarde dola ...

„Adevăratul succes vine din simțirea că am făcut tot ce am putut mai bine și că am trăit în armonie cu sinele nostru”
16/03/2025 13:40

- Muzica are puterea de a transcende timpul, granitele si culturile. Ce inseamnă pentru dumneavoastră acest rol universal al muzicii? - Muzica si artele, in general, au abilitatea de a depăsi granitele ge ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei