Suceava, aproape de pragul de 1,5 cazuri de COVID la mia de locuitori
Dimensiune font:
Depășirea acestui prag va duce la închiderea multor activități * în prezent, pragul este de 1,33 cazuri la mia de locuitori
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a făcut, miercuri, într-o conferinţă de presă, apel la oameni să respecte cu stricteţe regulile de protecţie sanitară, în condiţiile în care, în prezent, incidenţa cumulată a cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori a ajuns la 1,33, iar depăşirea pragului de 1,5 va conduce la închiderea mai multor activităţi.
„Oricât am vrea să fim de optimişti lucrurile nu arată bine şi la nivel de ţară şi în judeţ şi în oraşul nostru. Ieri erau 166 de cazuri active în ultimele 14 zile, ceea ce înseamnă 1,33 la mia de locuitori. Dacă se mai îmbolnăvesc 21 de persoane trecem de o rată de 1,5 la mia de locuitori”, a spus Lungu.
Primarul a transmis „un apel de suflet” la suceveni să respecte regulile de prevenire a infecţiei cu noul coronavirus, în special purtarea măştii în spaţiile închise, cu recomandarea să fie purtată şi în spaţiile deschise.
Totodată, Lungu a recomandat părinţilor care merg la şcoală să-şi ia copiii să poate mască de protecţie.
Primarul a spus că, în urma discuţiilor cu prefectul Alexandru Moldovan şi cu şeful ISU Suceava, col. Costică Ghiaţă, s-a stabilit să se realizeze acţiuni de control care să vizeze modul în care se respectă regulile de protecţie sanitară, în special în zona activităţilor HoReCa.
„Sunt cu totul de acord să facem aceste controale să determinăm sucevenii să respecte regulile. Din păcate, şi la spital, ca peste tot în ţară, înţeleg că este destul de aglomerat, şi la secţia COVID şi la ATI”, a spus Lungu.
Potrivit ultimei hotărâri a CNSU, ‘toate instituţiile publice şi private, precum şi operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în localităţile unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, au obligaţia analizării modului de desfăşurarea a activităţii în vederea organizării programului de lucru în regim de muncă la domiciliu/telemuncă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil se recomandă decalarea programului de lucru’.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau