Transplant renal la Parhon
Dimensiune font:
În cadrul spitalului “Dr C I Parhon” Iaşi s-a efectuat zilele trecute o nouă intervenție de transplant renal. Această intervenție a fost coordonată de către Agenția Națională de Transplant și efectuată după confirmarea primită de la Ministerul Sănătății că programul de transplant de la donator cadaveric continuă.
Donatorul este o pacientă în vârstă de 45 de ani, aflată în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Grație acestui gest, doi oameni aflați în program de dializă in județul Iași se vor putea bucura de viaţă, după operația de transplant de rinichi.
A fost transplantată renal o pacientă în vârstă de 55 de ani, din județul Iași, aflată în program de dializă de 14 ani în urmărirea medicilor nefrologi pentru o afecțiune autoimună. Pacienta se afla pe lista de așteptare de aproximativ 10 ani. În prezent, evoluția post transplant este favorabilă, cu reluarea diurezei și ameliorarea parametrilor renali.
Al doilea pacient transplant este în vârstă de 47 de ani, din județul Iași, aflat în program de dializă din anul 2018, fiind în evidența medicilor nefrologi pentru o afecțiune genetică. Și în cazul lui, evoluția post transplant este favorabilă, cu reluarea diurezei și ameliorarea parametrilor renali.
"Mulțumim familiei donatorului care și-a dat acordul pentru această prelevare, un gest care va schimba complet viața pacienților noștri. Felicităm echipa din cadrul Spitalului “Dr. C. I. Parhon” Iași, Clinicii de Urologie și Transplant Renal, ATI şi a Clinicii de Nefrologie, pentru muncă depusă în aceste zile!
O viață salvată schimbă lumea. Transplantul înseamnă VIAȚĂ! Respect tuturor cadrelor medicale care se luptă pentru viața semenilor în această perioadă atât de grea", a declarat dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrologie și purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Dr. C. I. Parhon din Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau