Trenul metropolitan revine în actualitate

2trenul

Dimensiune font:

| 13-03-2024 07:29

 Potrivit unor studii preliminare, traseul trenului metropolitan, care va include municipiul Iași și comunele limitrofe, ar urma să aibă o lungime de 81,3 km, din care 58 km existenți și 23,3 km nou construiți, aproximativ 20 de stații și un depou nou * la o primă estimare, valoarea unei astfel de investiţii s-ar ridica la aproximativ 269 de milioane de euro

Odată cu dezvoltarea transportului public în Zona Metropolitană Iaşi, autorităţile locale iau din ce în ce mai în serios ideea înfiinţării trenului metropolitan, propunere lansată cu mai mulţi ani în urmă, însă nematerializată din cauza lipsei fondurilor.

În ciuda acestui lucru, municipalitatea ieşeană nu a renunţat la idee şi a continuat să poarte discuţii pe această temă cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, în perspectiva găsirii unei soluţii pentru ca propunerea să devină mai devreme sau mai târziu realitate. „Ideea trenului metropolitan este deocamdată în studiu. Nu am făcut public încă acest lucru până nu am avut cel puţin 10-15 întâlniri cu cei de la Ministerul Transporturilor şi respectiv cu cei de la Compania Naţională CFR SA. În principiu a fost schiţat chiar şi traseul viitorului tren metropolitan, care ar urma să facă legătura între Podu Iloaiei şi Holboca și, mai departe, până la aeroport. Se are în vedere utilizarea actualelor şine de tren, reabilitarea şi modernizarea lor, poate chiar şi electrificarea acestora acolo unde va fi nevoie şi, desigur, rămâne problema achiziţionării noilor rame de transport, în prima fază fiind vorba despre 10 unităţi. Sperăm ca acest proiect să se materializeze într-un timp cât mai scurt, însă acest lucru nu depinde numai de noi, ci şi de Ministerul Transporturilor”, a declarat primarul Mihai Chirica, care a precizat că la o primă estimare, valoarea unei astfel de investiţii s-ar ridica la aproximativ 269 de milioane de euro. „Proiectul prevede extinderea pe termen scurt a traseului trenului metropolitan, prin realizarea unei legături între Ciurea şi Nicolina, cu prelungire până la Gara Socola”, a mai afirmat edilul.

Trenul metropolitan nu va substitui actuale modalități de transport, ci le va completa”

Potrivit unor studii preliminare, traseul trenului metropolitan, care va include municipiul Iași și comunele limitrofe, ar urma să aibă o lungime de 81,3 km, din care 58 km existenți și 23,3 km nou construiți, aproximativ 20 de stații și un depou nou. Şeful municipalităţii a mai spus că în ceea ce priveşte legislaţia actuală, aceasta este una „binevoitoare” pentru acest tip de proiecte, problema fiind, la ora actuală, găsirea de surse de finanţare pentru astfel de investiţii. „Legislaţia este permisivă în acest caz, însă până acum nu au existat resurse financiare pentru punerea în practică a unui astfel de proiect. Odată, însă, cu apariţia Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi posibilitatea de accesare de fonduri europene nerambursabile, proiectul realizării trenului metropolitan ar putea deveni într-un timp mai scurt sau mai lung o realitate”, a afirmat primarul. El a mai spus că îmbunătățirea mobilității în Zona Metropolitană Iași (ZMI) reprezintă o prioritate majoră, în condițiile în care populația municipiului Iași și a comunelor învecinate a depășit deja cifra de 500.000 de locuitori, la care se adaugă un număr considerabil de rezidenți din alte județe și chiar din străinătate.

Ca urmare, modernizarea și extinderea transportului public, inclusiv prin introducerea în circulaţie a trenului metropolitan, devine o provocare majoră pentru autorităţi. „Trenul metropolitan nu va substitui actuale modalități de transport, ci le va completa”, a subliniat şeful municipalităţii. În urma discuţiilor care au fost purtate între autorităţile locale şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor, respectiv cei ai Companiei Naţionale CFR SA, Primăria Municipiului Iași are ca atribuții elaborarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate, elaborarea documentației necesare obținerii avizului de mediu, întocmirea documentațiilor pentru exproprierea terenurilor (acolo unde este cazul) precum și a documentației tehnico-economice.

De asemenea, municipalitatea va înainta studiile și documentațiile în vederea obținerii avizului comisiei tehnico-economice a CFR SA, va identifica soluții de finanțare pentru realizarea proiectului și va acorda sprijinul necesar CFR SA, urmărirea derulării proiectului revenind în sarcina Asociaţiei Metropolitane de Transport Public Iaşi (AMTPI). Edi MACRI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:31

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCȘINESCU
18/11/2024 12:52

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCSINESCU * Un proiect de exceptie realizat in parteneriat exclusiv cu SOLUTII IMOBILIARE ce ofera spatii dedicate serviciilor medicale in sco ...

Petrecere cu mult ALCOOL și o cursă nebună prin Iași, la volanul mașinii. Cum s-a terminat „filmul” pentru un bărbat de 50 de ani
18/11/2024 12:37

Un bărbat in varstă de 50 de ani, din Iasi, s-a urcat băut la la volanul masinii si a provocat un scandal urias pe străzile orasului. El a mers la o petrecere, acolo unde s-a consumat mult alcool. Aflat in ...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: „În ultimii ani asistăm la o transformare profundă, care se resimte în toate segmentele pieţei financiare”
18/11/2024 11:17

În ultimii ani asistăm la o transformare profundă, care se resimte in toate segmentele pieţei financiare. Dezvoltarea şi implementarea acestui proiectului RoPay poziţionează Romania pe harta iniţia ...

UAT Comuna AGĂȘ anunță finalizarea proiectului  “Extindere, reabilitare, dotare și construire teren de sport la școala gimnazială din sat AGĂȘ, Comuna AGĂȘ, județul BACĂU”,
18/11/2024 10:06

 COMUNICAT DE PRESĂ   18 noiembrie 2024 FINALIZAREA PROIECTULUI EXTINDERE, REABILITARE, DOTARE SI CONSTRUIRE TEREN DE SPORT LA SCOALA GIMNAZIALĂ DIN SAT AGĂS, COMUNA AGĂS, JUDETUL BACĂU ...

Spiritele naturii, gardienii lumii nevăzute
18/11/2024 09:46

Bătranii spuneau că fiecare colt al naturii are „duhul lui”. Codrii seculari erau locuiti de duhuri pămantene, numite uneori sfinti ai pădurii sau chiar strigoi de pace, care vegheau asupra anim ...

 Operațiunea „ȘCOALA”: Zeci de elevi și studenți sunt anchetați pentru trafic de droguri. Ce au găsit polițiștii
18/11/2024 09:38

Zeci de elevi si studenti din Iasi, Bucuresti, Galati si Vaslui sunt anchetati luni după ce au fost acuzati de de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc si efectuarea, fără drept, de opera ...

Sala de sport a Centrul Multifuncțional din zona Cicoarei a devenit realitate
18/11/2024 08:14

* proiectul Centrului Multifunctional din zona Cicoarei prevede construirea unei săli de spectacole cu o capacitate de 120 de locuri, a unei săli de IT si auditii muzicale, a unei biblioteci, dar include si o ...

Peste 1.000 de persoane pregătite să-i scoată pe ieșeni din nămeți
18/11/2024 08:13

 * „Dacă ne vom confrunta cu zăpadă abundentă, viscol, frig extrem, vom lua măsuri ferme, de la inchiderea unor străzi principale pentru circulatia auto, cu exceptia mijloacelor de transport pu ...

Unul dintre marii violoniști ai lumii cutreieră școlile Iașului cu un Stradivarius
18/11/2024 08:07

De marti, 19 noiembrie, va debuta o nouă stagiune de muzică clasică din cadrul proiectului educational „Un Stradivarius in scoli”, 2024 – 2025, organizat de Fundatia Culturală Gaudium Anim ...

Peste 1.800 de tineri au susținut rezidențiatul la Iasi
18/11/2024 07:15

 1.814 candidati au sustinut examenul de rezidentiat la Iasi, cei mai multi, 999, la medicină generală. Timp de 4 ore, acestia au avut de răspuns la 200 de intrebări. Punctajele ii vor duce sau nu in l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei