Tunul florarilor
Dimensiune font:
Trei lei costă cel mai ieftin trandafir, iar un aranjament floral începe de la 20 de lei.
Părinţi şi copii au început, încă de ieri, să dea târcoale tonetelor de flori. Cumpără, dar nu ca în anii trecuţi. Comercianţii se întrec în oferte şi îşi prezintă marfa ca pe cel mai de preţ odor. Tremură de frig, dar şi de teamă, la gândul că vor ieşi pe minus în ziua care, după 1 şi 8 martie, de obicei este cea mai prolifică din an. „Am luat pe datorie flori de 90 de milioane. Preţurile sunt aceleaşi ca anul trecut dar, ca vânzare, e slab de tot. A plouat jumătate de zi şi n-am avut deloc vânzare. Acum se mai mişcă lucrurile un pic, dar prea puţin”, povestea aseară o florăreasă din cartierul Alexandru cel Bun, zona Minerva. Ochii i s-au umplut de lacrimi, privind spre toneta plină de frumuseţi - mult prea repede trecătoare.
O floare sau un dar practic?
Un trandafir mai mic costă trei lei, o crizantemă cinci lei, un coşuleţ cu 11 flori – 20 de lei. Aranjamentele florale ajung şi la 35 de lei şi mai mult. „Am dat 60 de lei pe două buchete de flori, pentru doamna învăţătoare de la clasă şi pentru doamna de la after-school. Este exagerat de scump totul, dar trebuie să ne conformăm”, a spus mama unui copil din ciclul primar. Alţii, însă, preferă să schimbe obiceiul florilor pe daruri mai practice. „Pleacă doamnele cu braţul de flori acasă şi le privesc, apoi, cum se ofilesc în câteva zile. Nu e în regulă. Eu am pregătit punguţe cu o ciocolată şi o cafea. Şi, nu cred că nu vor fi apreciate darurile”, a mărturisit un părinte.
Pentru vânzătorii de flori, dimineaţa aceasta va fi decisivă. Ei nu se pot ruga decât ca mulţi oameni să se fi lăsat pe ultima sută de metri - şi să cumpere, astăzi, flori. (Anda Pintilie)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau