Un „vieţaş” disperat să iasă din pușcărie, după un sfert de secol după gratii!

Dintre toţi criminalii care au îngrozit Iaşul în acei tulburi ani '90, Ionel Zamfirache e singurul care mai trăieşte şi azi, stă în închisoare din 1997, fiind, aşadar, ultimul mohican dintre „vieţaşii” de la sfârşitul secolului trecut.  Toţi ceilalţi criminali fioroşi din generaţia sa au trecut în nefiinţă, biografia lui Ionel e una înţesată de cadavre, un subiect de film macabru.

Pentru Ionel Zamfirache, lanţul fărădelegilor a început în ianuarie 1997, când el, fratele Dumitru şi concubinele acestora s-au dovedit cea mai aprigă şi violentă bandă din judeţ. Elena Şcheianu era iubitaa lui, lucra la barul din satul Boroseşti, comuna Scânteia, trăgea cu urechea la conversaţiile muşteriilor, apoi dădea ponturi  fraţilor Zamfirache. Le spunea cine din sat are bani ori obiecte de valoare, ei intrau noaptea în casele oamenilor şi furau tot ce li se părea interesant. Au început cu 16 icoane şi un costum de haine, apoi, în foarte scurt timp, au urmat încă două tâlhării banale. După care, primele crime.

La începutul lunii februarie a acelui an, Elena i-a înştiinţat pe fraţi că doi bătrâni din sat s-au umplut de bani. Pensionarii vânduseră doi boi, îşi scoseseră, cine ştie de ce, economiile de la bancă şi ar fi avut la saltea aproximativ 30 milioane lei vechi. O sumă mare la vremea aceea.

Iniţial, Ionel şi Dumitru n-au fost de acord cu lovitura. Bătrânii aveau gratii solide la geamuri, era aproape imposibil de pătruns prin efracţie. Elena dorea cu tot dinadinsul să-şi deschidă propria tonetă, aşa că i-a tot bătut la cap pe cei doi fraţi. I-a convins abia după două săptămâni de muncă de lămurire. Dumitru era om cuminte şi liniştit de felul lui, dar, la băutură, „nu-ţi mai trebuia buldozer”, după cum avea să mărturisească Ionel în faţa anchetatorilor.

Le-au scos ochii pentru ca ultimele imagini să nu le rămână „impregnate pe retină”

De la bun început, planul a prevăzut dublul asasinat, iar banda a acţionat ca atare. Paraschiva Cimpoi, prietena lui Ionel, se ştia cu familia de pensionari, a bătut la uşă, strigând-o pe bătrână pe numele mic. Când aceasta a deschis, Dumitru a dat cu toporul, iar Ionel cu bărdiţa. Bătrânul dormea adânc, nu auzise nimic şi a fost ucis în somn de către cei doi. Apoi victimelor li s-au scos ochii, criminalii auziseră de legenda că ultimele imagini rămân „impregnate pe retină”. Fraţii şi iubitele lor s-au pus pe răscolit casa, dar nici urmă de milioane. Doar 700.000 lei, un televizor alb-negru, câteva valuri de stofă şi ceva lenjerie. Bunurile au fost ascunse într-o groapă făcută sub un pat din casa familiei Zamfirache.

Faptul că au decis să părăsească satul imediat după această grozăvie şi să aştepte liniştirea apelor a avut efect invers. Le-a dat poliţiştilor prilej de a intra la bănuială, câinele detectiv şi-a intrat în rol, anchetatorii au descoperit obiectele furate, după care au început căutarea suspecţilor. Dumitru a fost prins primul, Ionel şi Paraschiva s-au predat în martie, iar Elena a fost arestată în aprilie.

Apoi, condamnări pe măsură: Dumitru, închisoare pe viaţă. Ionel - 28 de ani, Elena - 25 de ani, Paraschiva - 22 de ani.

Ionel şi Dumitru, cei mai duri dintre deţinuţii periculoşi

Fraţii Zamfirache au ajuns în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, fiind cazaţi în zona deţinuţilor periculoşi, acolo unde luptele pentru supremaţie sunt la ordinea zilei. Însă în celule separate, aflate la distanţă apreciabilă una de cealaltă.

Amândoi s-au impus rapid în rândul celorlalţi puşcăriaşi, au ajuns şefi de cameră, dar s-au găsit şi contestatori ai autorităţii lor. Aceştia au primit ce li s-a cuvenit, după cum se spune în argou.

Primul care a făcut cunoştinţă cu duritatea fraţilor a fost ucigaşul Petru Cozma, individ care mai avea în cazier şi violarea a trei bătrâne. Nou plasat în cameră, Cozma a revendicat şefia, lucru ce l-a înfuriat teribil pe Ionel. Acesta din urmă a aşteptat să se dea stingerea, a aşteptat ca rivalul să adoarmă, apoi l-a izbit cu bocancul în tâmplă. Cozma şi-a pierdut cunoştinţa, iar Ionel l-a legat cu cearşafurile, de mâini şi de picioare, de fiecare colţ al patului.

Distracţia l-a costat pe Ionel un supliment de opt ani de închisoare. Pentru lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal, fapte săvârşite în timpul executării pedepsei.

Dumitru a procedat într-un mod asemănător, atunci când i-a fost contestată autoritatea. Noul venit în celulă a simţit pe propria piele de ce era în stare un „buldozer” ca Dumitru. Acesta din urmă a primit încă o condamnare. Nouă ani pentru tentativă de omor deosebit de grav.

Ucigaşii mor pe capete. Ionel, singurul supravieţuitor

Al doilea deceniu al actualului mileniu a fost unul blestemat pentru vieţaşii din Penitenciarul Iaşi. Seria a fost deschisă chiar de Dumitru, care a murit în 2011, din cauza unui infarct.

Cozma, cel răstignit de Ionel i-a urmat, şase ani mai târziu. A căzut victimă a luptei pentru supremaţie în cameră. Silviu Vasile Cristofan tocmai fusese trasferat de la Botoşani, avea de executat o pedeapsă de 23 de ani, în urma unei crime comise la Bacău. Deşi nou venit, şi-a arogat statutul de lider, conduită de l-a înfuriat tare pe Cozma, care a dat imediat cu pumnul. Cristofan a răspuns cu în scaun metalic în ţeasta rivalului. A fost suficientă o singură lovitură, pur şi simplu, i-a zdrobit capul. Cozma a decedat pe loc.

Deşi n-a avut de suferit în urma altercaţiei din 2017, Cristofan a ajuns şi el pe lumea cealaltă. Un AVC în 2019.

Ionel a rămas singurul supravieţuitor dintre vieţaşii cu greutate din Penitenciarul Iaşi. La un moment dat se resemnase cu gândul că-şi va găsi sfârşitul tot aici. Spunea că nu are unde să se ducă, în caz că va fi liberat. „Eu şi-aşa sunt bolnav cu inima şi cu plămânii, cine ştie dacă mai apuc anul 2025, fratele a murit, mama la fel, de fosta iubită nu mai ştiu nimic, rămân aici”.

 

***

 

Decizia 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale, cea cu prescripţia, i-a schimbat total filozofia de viaţă. Acum vrea afară. A depus două cereri de rezivuire şi una de liberare condiţionată, primele, în baza deciziei pomenite. Un prim eşec, luni, 3 aprilie a.c.: „instanţa subliniază că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să fie efectuată o rejudecare a cauzei pe un alt temei decât cele expres prevăzute de lege, iar cazul invocat de revizuient, respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale nu se regăseşte printre cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege”.

Acum, Ionel aşteaptă răspunsul la solicitarea de liberare condiţionată, are termen pe 26 aprilie, iar pe 13 iunie se judecă celălalt demers al său privind revizuirea. Marcel FLUERARU