Vizita Papei la Iaşi, pregătită cu sute de voluntari
Dimensiune font:
Cei care doresc să fie implicaţi în evenimentul istoric pentru Iaşi trebuie să aibă recomandări solide
La Centrul Misionar din cadrul Diecezei Romano-Catolice din Iaşi continuă să vină cereri din partea persoanelor care doresc să se implice ca şi voluntari în acţiunile ce vor avea loc cu prilejul vizitei Papei Francisc la Iaşi, moment anunţat pentru data de 1 iunie. „În momentul de faţă sunt undeva la 230 de cereri din partea voluntarilor, majoritatea sosite din partea asociaţiilor romano-catolice din Dieceza Iaşi şi din parohii. Doar intenţia unei astfel de misiuni nu este suficientă, viitorul voluntar trebuind să prezinte şi recomandări solide”, a spus părintele Florin Petru Sescu, coordonatorul Centrului Misionar.
Ca voluntar este acceptată orice persoană cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45-50 de ani, de orice confesiune, care poate prezenta recomandări şi care să mai fi fost implicată în astfel de acţiuni. Înscrierile se vor încheia la finele lunii martie, iar cei de la Centrul Misionar se aşteaptă să aibă în jur de 500-1.000 de voluntari. „Ei vor fi instruiţi apoi pentru ca fiecare să ştie ce are de făcut, pe diferitele sectoare în care vor fi repartizaţi. Vizita Papei este un eveniment foarte important şi suntem atenţi la cele mai mici detalii. Nu este deloc uşor să gestionezi mase de oameni atât de mari”, a completat părintele Florin Sescu.
Purtătorul de cuvânt al Diecezei, Adrian Blăjuţă, a precizat că s-au primit cereri şi din partea multor credincioşi din Ucraina şi Polonia care vor dori să ajungă la Iaşi. Ca o noutate, în Capitala Moldovei va fi adusă şi Icoana Făcătoare de Minuni Maicii Domnului de la Biserica Romano-Catolică din Cacica (judeţul Sceava), un cunoscut loc de pelerinaj.
Cât despre programul vizitei, încă nu a fost definitivat. Se ştie doar că Sfântul Părinte va veni cu papamobilului şi se va adresa credincioşilor din piaţeta Palatului Culturii.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau