Cornel Nistorescu: „Homo mutus” – adio confort la NATO și treci la muncă!

10

Dimensiune font:

| 21-06-2024 22:02

Aventura vanității (noi îi zicem popular îngîmfare) lui Klaus Iohannis a luat sfîrșit. În comunicatul odicial al ședinței CSAT, de joi, instituția i-a îngropat în nisip o propunere care a încurcat multă lume. Și din România, și de aiurea, dar mai mult de prin alte părți.

„În ședința CSAT, Președintele României a informat că i-a anunțat pe aliații din cadrul NATO, la sfârșitul săptămânii trecute, asupra retragerii candidaturii sale pentru funcția de Secretar General al Organizației.

Președintele Klaus Iohannis a solicitat membrilor Consiliului să se pronunțe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcția de Secretar General al NATO, aceștia declarându-se în favoarea susținerii de către România a candidaturii premierului olandez”. (comunicat CSAT)

Așa arată o șmecherie săsească aplicată în politica dîmbovițeană. Dacă ieșirea sa cu coada între picioare a fost plasată în CSAT, adică într-un cadru oficial, musai să ne întrebăm în ce cadru s-a născut și a fost lansată propunerea de a candida la șefia NATO? Tot în CSAT? Nu ne-a spus! O fi fost o idee care s-a zvîrcolit în capul lui Marcel Ciolacu? Sau a fost moșită de generalii conduși de Nicolae Ciucă în ideea de a avea și noi „românul nostru în fruntea NATO!”

„Homo mutus” a încercat astfel să formalizeze o inițiativă ciudată, despre care nu știm de unde a venit și cum a fost „coaptă”. S-o fi născut cumva în minunatul cadru familial de la Sibiu, unde doamna să-i fi spus:

– Dragul meu, n-ai putea să mai găsești un post pe-afară ca să ne mai putem plimba și noi și să nu ne îngropăm la Sibiu?

Sau la un masaj în sala de sport? Iluminarea s-o fi produs cumva în biroul de la Cotroceni unde murea de plictiseală și aștepta să-i sune telefonul? Sau grupul său de consilieri anonimi l-a împachetat cu varianta unei prestații externe ieșind în întîmpinarea pasiunii sale pentru călătorii, dar și cu subconștientul tînjind după posturile pe care le-ar putea prinde pe lîngă el.

Vedeți cîte necunoscute se pot ascunde îndărătul unei idei stupide? Și cîte poate încerca omul speriat de anonimatul în care se prăbușește după o funcție în care n-a onorat așteptările oamenilor (adică n-a făcut mare brînză!). Doar n-o să se întoarcă la mersul cu bicicleta prin burg și să se trezească fluierat sau cine știe ce.

Mai aflăm din comunicatul șmecheresco-săsesc și că „președintele României a informat că i-a anunțat pe aliații din cadrul NATO, la sfârșitul săptămânii trecute, asupra retragerii candidaturii sale”.

Carevasăzică, joi sau vineri, aliații au fost anunțați joi că se lasă păgubaș, iar noi abia joi, printr-un comunicat sec al CSAT, care avea informația la „și altele”. Doar nu era să răspundă și să se supună unui tir de „miștocăreli” jurnalistice!

Aventura penibilă cu această candidatură a sa la funcția de secretar general NATO ne trimite cu gîndul și la alte inițiative pe cont propriu. Ca de exemplu, renunțarea la unanimitate în deciziile de politică externă ale Uniunii Europene. Tocmai el, în numele României, a susținut renunțarea la votul în unanimitate în ideea unei „arhitecturi decizionale mai suple”.

„Suplul” nostru președinte a pornit lupta contra „peeeseeedeee” și ne-a lăsat cu el pe cap, a lansat proiectul „România educată” și l-a pierdut pe drum, s-a dat nașul PNRR-ului românesc și poate fi trecut și la groparii acestuia. Iar în materie de politică externă, el se poate considera artizanul situației în care se află acum România.

Vestea cu retragerea din cursa pentru NATO a făcut ca printre gîndurile multor români să circule iar întrebarea:

-Oare ce slujbă i s-o fi potrivind lui Klaus Iohannis? Unde să-l trimitem la muncă?

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:31

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Erdogan cere intervenția trupelor străine în Ucraina
18/11/2024 10:19

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan isi va prezenta propunerea de a ingheta războiul ruso-ucrainean in termenii actuali la o intalnire a liderilor G20 de la Rio de Janeiro, pe 18 noiembrie, scrie Bloomberg, ...

Educația, cheia transformării și succesul unei societăți civilizate
18/11/2024 08:37

Educatia este cheia care deschide usile spre un viitor mai bun pentru fiecare copil si pentru intreaga societate. Într-o lume in continuă schimbare, unde cunostintele si competentele devin principalii fa ...

„Ne trebuie încă 15.000 de asistenți sociali, în toate serviciile, astfel încât să funcționăm la nivelul la care prevede legislația”
18/11/2024 00:00

* dialog cu doamna prof. Roxana Necula, candidat PSD Iasi pentru un mandat de senator in Parlamentul Romaniei - Aveti o experientă profesională de peste două decenii in serviciile sociale, iar tocmai expert ...

Hunor Kelemen distruge “mitul” Bolojan: “Este doar un alt Klaus Iohannis, dar ediția 2024!”
17/11/2024 14:14

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat miercuri că nu este un admirator al lui Ilie Bolojan, arătand că preşedinte CJ Bihor este ”ediţia lui Klaus Iohannis 20 ...

Zelenski, concluzie categorică: 'Ucraina are cea mai puternică armată din Europa!' / Un nou proiect grandios anunțat de Kiev
17/11/2024 09:10

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că armata ucraineană, la ora actuală, este una dintre cele mai puternice din lume si cea mai puternică din Europa Zelenski a enumerat şi cateva motive ...

Xi Jinping lansează primul atac dur împotriva SUA, după alegerea lui Trump: 'Reprezintă un regres!'
17/11/2024 09:09

China a lansat o ofensivă diplomatică, avertizand lumea intreagă impotriva amplificării protecţionismului. Poziţia Chinei pare să fie un răspuns la realegerea lui Donald Trump pentru un al doilea manda ...

Dominic Fritz, după ce Rareș Bogdan l-a numit 'reprezentant woke': 'Îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat'
17/11/2024 09:07

Dominic Fritz a publicat sambătă pe retelele de socializare un răspuns la atacul dur al prim-vicepresedintelui PNL, Rares Bogdan, la adresa sa. „Rares Bogdan, cel mai talentat contorsionist din politica r ...

Ce s-ar întâmpla dacă Geoană, Lasconi sau Ciucă se retrag din cursa pentru prezidențiale. Analiza sociologului Mădălina Hideg
17/11/2024 09:06

Sociologul Mădălina Hideg a analizat scenariul in care unul dintre candidatii la prezidentiale s-ar retrage din cursa pentru Cotroceni. In cadrul alegerilor prezidentiale din acest an ar putea exista scenari ...

Mihai Tudose răstoarnă scenariul liberal: 'Mă face să cred că, de fapt, PNL-ul îi dă voturi lui Simion!'
17/11/2024 08:59

Mihai Tudose, presedintele Consiliul National PSD, răstoarnă scenariul avansat de PNL referitor la presupusul ajutor pe care social-democratii i l-ar acorda lui George Simion. Tudose sustine că rezultatele d ...

Se anunță o adevărată revoluție în SUA: Trump începe războiul cu propaganda WOKE
17/11/2024 08:57

Viziunea lui Donald Trump pentru educatie se invarte in jurul unui singur scop: să scape scolile americane de cultura „Woke”, percepută drept „indoctrinare de stanga", relatează AP intr-o analiză, pe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei