Baladă pentru copiii născuţi prea devreme

 

Nu demult a fost Ziua mondială a prematurității, o iniţiativă lansată de Fundația Europeană pentru Îngrijirea Nou-născuților în 2010 și marcată, oficial, începând cu 2011, cu scopul de a atenția asupra riscurilor pe care le presupune nașterea prematură. Demersul, nobil prin scopurile sale, ar avea nevoie de mai multă susţinere practică şi materială, că de teorie suntem sătui cu toţii. Şi ca să fim şi mai expliciţi, ar fi nevoie de mai mulţi bani pentru maternităţi, pentru programele de urmărire a viitoarelor mame, de mai mulţi bani pentru creşterea bebeluşilor aflaţi în dificultate.

Se vorbeşte foarte mult despre educarea mamelor cu privire la anumite stiluri de viață ce ridică probabilitatea unei nașteri premature, cât și perfecționarea actului medical și găsirea resurselor financiare pentru dotarea tuturor maternităților cu aparatura necesară acestor copii speciali. Când vine vorba să punem osul la treabă constatăm ba că nu avem cadrul legal, ba că nu sunt bani ori că mai trebuie angajaţi o groază de specialişti care vor lefuri neruşinate ca să nu facă nimic. La final vine segmentul ONG şi cumpără scutece, incubatoare sau aparate de ventilaţie pentru maternităţi.

Riscul de naştere prematură îl are orice femeie îşi doreşte să aducă pe lume un prunc. Sigur, pericolul creşte o dată cu stilul de viaţă agitat, cu vârsta, cu abuzurile de tot felul. Nașterea prematură este cea mai importantă cauză a mortalității bebelușilor, determinând la nivel mondial mai mult de un milion de decese anual. Peste o jumătate dintre ei ar putea fi totuși salvați cu ajutorul echipamentelor medicale performante care în România nu prea sunt. În maternităţile din oraşele mici abia sunt materiale de igienizare, darămite aparatură care să-i salveze pe copiii care au venit pre devreme pe lume.

Din păcate, în România natalitatea este în continuă scădere. Copiii sunt tot mai puţini, iar bunicii care îi aşteaptă sunt tot mai mulţi. Balanţa ar putea fi echilibrată printr-o politică socială îndreptate spre mame, lucru de care se tot vorbeşte, dar nu se face nimic.  Alocaţiile oferite de stat sunt simbolice, mult mai mici spre exemplu, decât cele plătite pentru îngrijirea maidanezilor din padocuri sau cele pentru deţinuţi. Asistenţa gravidei,  chiar dacă la nivel teoretic este gratuită, este scumpă, la fel şi multe dintre tratamentele pentru lehuze sau copilaşii născuţi prematur. La o primă vedere ai spune că statului nu-i pasă de copiii săi, dar ar fi un păcat să credem acest lucru fiindcă tocmai ei, bebeluşii de astăzi, sunt cei care peste ani ne vor plăti pensiile şi vor creşte PIB-ul. Dacă nu cumva vor alege să se nască într-o altă ţară, într-o altă lume.

Statisticile arată că mai mult de un milion de bebeluși mor anual din cauza complicațiilor care apar la nașterea prematură. Mulți dintre cei care supraviețuiesc suferă de dizabilități, inclusiv dizabilități de învățare, dar și de probleme vizuale și auditive. Ce-ar fi de făcut? Educație este primul cuvânt care îmi vine în minte, apoi ar fi implicarea, ca și antonim la nepăsarea de care dau dovadă oamenii care conduc țara asta frumoasă și nefericită, dar râvnită de mulți care simt deja în portofele banii adunați din jecmănirea ei. Cu alte cuvinte, hai să le explicăm celor care vor să priceapă că o țară poate crește prin oamenii ei care, până a fi mare și eventual tari, au fost copii. Poate chiar prematuri...

Maura ANGHEL