Oul, cât găina

 

Fiecare început de an aduce, după urări de bine şi petreceri pantagruelice, şi veşti legate de preţuri. Evident, totul merge în sus, totul se scumpeşte. Benzina i-a foc, gazul sare în aer, apa aproape se vaporizează doar la atingerea facturii, iar transporturile devin utile doar celor care primesc abonamente gratuite din partea primăriilor. Explicaţiile sunt de tot felul – ba că accizele trebuie să crească la cererea UE sau FMI, ba că ne aliniem la valorile altor ţări, ba că aşa vrea muşchiul guvernamental. La sfârşitul anului trecut, încă euforici, oamenii Guvernului au spus că taxele nu se vor majorare. Ei bine, câteva zile mai târziu deja au o nouă valoare, mai mare, evident.

Aşa încep anii la români, cu veşti despre scumpire, îngheţarea salariilor, disponibilizări şi alte probleme sociale. Nimeni nu se întreabă cât vor mai suporta oamenii fiindcă deja portofelele nu numai că sunt goale, dar sunt şi rupte. Nu mai au nici un rol. Mâncarea a ajuns la nişte „scoruri” (ca să folosesc limbajul de cartier, adică al oamenilor sărmani) astronomice. Un ou costă cât o jumătate de kilogram de cartofi, pâinea este produs de lux, legumele şi fructele parcă ar fi poleite! Producătorii spun că au pierderi şi sunt nevoiţi să majoreze preţurile, dar cine să le cumpere marfa? Dacă oamenii nu au mai putut suporta valorile anterioare scrise pe etichete, vor avea bani să cumpere la noile preţuri?

În timp ce în alte ţări unde economiile funcţionează ori au măsuri de redresare preţurile dau înapoi de sărbători pentru a spori vânzările, în România este pe dos! Mai mult, marfa are o calitate tot mai proastă, serviciile sunt de tot râsul, adică oamenii sunt prostiţi pe faţă, sunt furaţi cu bună-ştiinţă.

Criza a lăsat răni adânci în ţară, iar bisturiul nevoilor continuă să sfârtece. Locuri de muncă nu sunt, mâncarea e scumpă, facturile cresc, la fel şi numărul executărilor silite fiindcă sunt tot mai puţini cei care mai suportă ratele bancare. De la Guvern nu am auzit nimic încurajator. Declaraţiile politice nu interesează pe mulţi oameni, ei vor măsuri care să le aducă un trai mai bun. Nimeni nu spune însă nimic. Criză şi scumpiri, sfaturi de cum să strângem şurubul, doar despre asta vorbesc. Mai rămâne să ne înveţe cum să ne legăm ştreangul, că mulţi dintre noi nu au alternativă. Peste toate a picat şi o iarnă secetoasă care complică lucrurile fiindcă dacă mâncare nu e, nimic nu e...

2023 se anunţă un an dificil. Banii sunt tot mai puţini, totul se scumpeşte, de la Bucureşti nu vin veşti bune, UE și Banca Mondială stau cu biciul. Bucuroşi le-om duce toate, vorba poetului, însă doar dacă vom găsi putere în noi fiindcă altora nu le pasă. Cu mâncarea nu vă faceţi griji decât pentru două luni, că vine primăvara şi ne vor salva urzicile din pădure. De alţii şi de deciziile lor mă tem fiindcă văd că nu-i interesează. Şi mă tem că nici emigrarea nu mai este o soluţie, că au şi străinii sărmanii, de ce ar mai avea şi grija altora? Salvarea va fi tot la noi, dacă nu ne vor doborâ grijile şi panica. Şi preţurile!

Maura ANGHEL