Povestea Mărțișorului
Dimensiune font:
* 1 martie este una dintre cele mai aşteptate zile de peste an * momentul este legat de venirea primăverii, prilej cu care se oferă mărţişoare * tradiţia spune că mărţişorul trebuie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie * el se poartă până când se arată primăvara, se aude cucul cântând, până înfloresc cireşii ori trandafirii, până vin berzele sau rândunelele * la final, se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc
Una dintre cele mai aşteptate sărbători este cea din data de 1 martie pentru că prevesteşte venirea primăverii, considerată de mulţi cel mai plăcut anotimp. În prima zi din lună, ne bucurăm de revenirea la viaţă a naturii dăruind flori şi mărţişoare.
Povestea spune că odată, Soarele a coborât pe Pământ, într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit, închizându-l într-o temniţă. Lumea s-a întristat, păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să salveze soarele. Atunci, mai mulţi pământeni au hotărât să-l conducă pe tânăr şi, astfel, i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l învingă pe zmeu. Drumul tânărului a durat 3 anotimpuri: vara, toamna şi iarna.
Zile întregi s-au înfruntat voinicul şi zmeul, până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când acesta se stingea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.
Tradiţii de Mărţişor
Iniţial, mărţişorul era o monedă din aur sau din argint, la care se ataşa o sfoară făcută din doua fire răsucite (unul roşu şi altul alb). Mai mult, există credinţa, conform căreia, această amuletă aduce noroc şi fericire. Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până ce înflorea primul pom (de obicei, până la sfârşitul lunii martie). La finalul acestei perioade, cu şnurul legau o creangă a pomului, iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţa frumoasă şi albă.
În zilele noastre, de 1 martie, femeile primesc mărţişoare, legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de noroc şi bunăstare. Roşul este considerat culoarea primăverii, iar albul culoarea iernii. Se asociază, de obicei, flori timpurii de primăvară. Un alt obicei de la sate este ca ţăranii să pună copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele îl poartă ca să nu le ardă soarele. Mai mult, cine nu le poartă are să se ofilească. Oamenii din popor mai ştiu ca mărţişorul trebuie purtat ca un lucru sfânt, nu ca pe o podoabă ori ca o jucărie.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau