Chivu a revenit cu bine
Dimensiune font:
Fundaşul Cristian Chivu a avut o prestaţie bună la primul său meci ca titular în actuala ediţie a campionatului Italiei, câştigat de Inter Milano, cu scorul de 2-0, în faţa Pescarei, pregătită de Cristiano Bergodi. Gazdele au deschis scorul prin Palacio, în urma unei faze la care a participat şi Chivu, rezultatul final fiind stabilit după pauză de Guarin.
Fostul căpitan al României, în vârstă de 32 de ani, a fost indisponibil în prima parte a sezonului, din cauza unei accidentări suferite în luna august, în play-off-ul pentru Europa League.
Într-o altă partidă din etapa a 20-a, Bologna a dispus pe teren propriu, cu 4-0. La oaspeţi, mijlocaşul Adrian Stoian a fost titular, fiind înlocuit în minutul 52, în timp ce fundaşul Paul Papp a rămas pe banca de rezerve până la finalul jocului. (I.T.)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau