CSM Kosarom Paşcani s-ar mulţumi şi cu locul 5
Dimensiune font:
fără atacantul Caragea (plecat la Rapid CFR Suceava) şi probabil şi fără mijlocaşul Şchiopu (este dorit insistent de SC Bacău), echipa situată la jumătatea Diviziei C pe poziţia a III-a trage intens în această perioadă, în vederea sezonului de primăvară
Rămasă după despărţirea de Adrian Kerezsy pe mâna lui Dan Condurache, formaţia păşcăneană se pregăteşte în această perioadă pe terenul de zgură al bazei sportive „Siretul” şi în sala de forţă a Complexului „CFR”. Cu CSM Kosarom se antrenează 23 de jucători, mijlocaşii Nuţescu şi Călugăru dând probe la CSMS Iaşi, Şchiopu la liderul Seriei I a Ligii a III-a SC Bacău, în timp ce atacantul Caragea a fost cedat divizionarei secunde Rapid CFR Suceava.
Dacă primii doi au toate şansele să se întoarcă la Paşcani, Şchiopu va evolua aproape sigur în retur la Bacău, faţă de efectivul folosit în toamnă lotul fiind completat cu tineri de la grupările din Balş, Lespezi şi Tg.Frumos. În aceste condiţii, echipa lui Condurache şi-ar dori mult ca în primăvară să se menţină pe podium, deşi noul său tehnician recunoaşte că nici măcar o clasare între primele 5 nu l-ar deranja. „Noi ne dorim să terminăm cât mai sus în clasament, dar ştim bine că ne va fi chiar mai greu ca în prima parte. Aşa că obiectivul de bază rămâne continuarea seriei de evoluţii bune din tur şi promovarea cât mai multor tineri din zonă la nivelul Ligii a III-a”, ne-a declarat antrenorul lui CSM Kosarom Paşcani, Dan Condurache, ce ţine cont şi de faptul că mijlocaşul dreapta Lipovanu mai are de ispăşit o suspendare de cinci etape.
Dincolo de testul din Copou, cu CSMS Iaşi, unde a obţinut o neaşteptată victorie cu 3-0, formaţia pregătită de Dan Condurache, ce este ajutat în pregătirea echipei de atacantul Bogdan Râşcu, va mai susţine meciuri amicale cu colegele de eşalon Aerostar Bacău, Sporting Suceava, dar şi cu Viitorul Tg.Frumos, ce vizează urcarea în Liga a III-a, dar şi cu Rapid CFR Suceava.
Liviu Suceveanu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau