CSMS Iaşi abia îl aşteaptă pe Grahovac
Dimensiune font:
În timp ce fotbaliştii au trecut pe la Policlinica sportivă, stafurile tehnic şi administrativ s-au revăzut ieri prima dată după mini-vacanţa de vară, făcându-şi primele planuri în vederea prezenţei în Liga I.
Cei 20 de jucători chemaţi să efectueze vizita medicală s-au prezentat la prima acţiune oficială a lotului din Copou aferentă sezonului 2014/2015. Deşi prezent la Iaşi, stoperul Lucian Cristian Munteanu va trece prin cabinetul medical odată cu ceilalţi jucători noi ce sunt aşteptaţi să apară până sâmbătă, când este programată plecarea în cantonamentul montan de la Cheile Grădiştei, unde nu este exclusă susţinerea unui meci de verificare. Nu au lipsit însă jucătorii de care clubul din Copou s-ar putea despărţi vara aceasta, precum Bădic, Bălan, Vladu, Novac şi Vişa. Nu au venit ieri la Policlinică Herghelegiu şi Avrămia, care de pe 1 iulie sunt jucătorii Universităţii Craiova, dar sunt aşteptaţi la antrenamentul de astăzi. „Dacă nu se prezintă vor suporta rigorile Regulamentului de Ordine Interioară al clubului. Sunt jucători sub contract şi au datoria să se prezinte la CSMS inclusiv până pe 30 iunie”, a precizat Prunea.
Dintre numele din lista de achiziţii a preşedintelui executiv Florin Prunea, ca şi „rezolvaţi” sunt momentan sârbul Milan Mitic, care poate juca şi în linia defensivă, dar şi în cea mediană, care era aşteptat aseară în Iaşi, dar şi portarul bosniac Branko Grahovac, ce a evoluat până acum un an la Oţelul Galaţi, ambii dându-şi acordul verbal de a juca de pe 25 iulie la echipa ieşeană. Dorit este şi atacantul din Zimbabwe Mark Temwanjera, dar şansele ca acesta să şi semneze cu formaţia lui Lăcătuş sunt destul de mici în condiţiile în care fostul fotbalist al FC Vaslui solicită un salariu destul de consistent. Şi cu mijlocaşul portughez Davide Dias au apărut ceva probleme, fiind de aşteptat ca acesta să-şi rezolve situaţia contractuală cu FC Braşov pentru a putea semna cu clubul din Copou.
Există încă şi destule necunoscute, conducerea tehnică preferând să nu disponibilizeze şi alţi jucători decât R.Miron, Firoiu, Cioranu şi Dani (nici nu au fost chemaţi să efectueze controlul medical) decât după ce li se vor aduce înlocuitori. Aşa că este de aşteptat ca în stagiul din judeţul Braşov să fie deplasat un lot de aproape 30 de jucători, incluzându-i aici şi pe tinerii de la propriul Centru de copii şi juniori Crenganiş, Moisii şi Chelaru, cu toţii mergând sub comanda lui Lăcătuş şi în ambele cantonamente din iarnă. Liviu SUCEVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau