Nigeria încă visează la semifinale
Dimensiune font:
* Stephen Keshi, selecţionerul echipei Nigeriei, a afirmat după partida cu Uruguay (1-2), că „Super-Vulturilor” le-a lipsit în meciul amintit concentrarea, dar crede că formaţia sa mai are şanse de calificare în semifinale
„Ne-a lipsit concentrarea, ceea ce explică al doilea gol primit şi care a făcut diferenţa între cele două echipe. Dar am făcut totuşi un meci bun”, a spus Keshi. „Mai avem încă şanse să ne calificăm, până în ultimul minut nu ştii niciodată ce se poate întâmpla, iar orice este posibil contra Spaniei. Nu am fost surprins de Uruguay, le văzusem ultimele două meciuri, în special cel contra Franţei. Este aceeaşi echipă, care joacă împreună de aproape şase ani, în timp ce noi avem de doar un an şi jumătate o viaţă comună”, a adăugat Keshi.
„Să joci aici, în Brazilia, este minunat. Atmosfera este magnifică, este o mare experienţă. Sperăm ca această experienţă să ne permită să revenim aici la Cupa Mondială. Noi încercăm să creştem fotbalul nigerian, care depinde prea mult de exterior, de aceea am convocat mulţi jucători care evoluează în campionatul intern”, a precizat antrenorul naţionalei nigeriene.
Uruguayului a învins Nigeria cu scorul de 2-1 (1-1), meci contând pentru grupa B, la Salvador (Brazilia), pe Fonte Nova Arena. Scorul a fost deschis de sud-americani, în minutul 19, prin căpitanul Diego Lugano, nigerienii egalând scorul primei reprize în minutul 37, când a înscris John Obi Mikel. Diego Forlan a marcat golul victoriei, în minutul 51.
„Victorie” după 0-10!
Selecţionerul echipei de fotbal a Tahiti, Eddy Etaeta, a apreciat că echipa sa a obţinut „o mare victorie”, în ciuda celor 10 goluri încasate în faţa Spaniei, cea mai severă înfrângere înregistrată vreodată la un turneu organizat de FIFA. „Este o enormă surpriză ceea ce ni s-a întâmplat în Brazilia, pentru că în ciuda acestei derute noi am primit imensa susţinere a publicului. Am câştigat inima publicului”, a declarat Etaeta. După meci, jucătorii echipei Tahiti au fost aplaudaţi călduros de cei 71.000 de spectatori de pe miticul stadion Maracana.
Spania, campioana mondială şi europeană, a surclasat modesta echipă a Tahiti cu scorul de 10-0 (4-0), la Rio de Janeiro, în Grupa B, golurile sale fiind înscrise, ca la antrenament, de Fernando Torres (’5, ’33, ’57, ’78), David Silva (’31, ’89), David Villa (’39, ’49, ’64), Juan Mata (’66). (I.T.)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau