Patru titulari pentru Campionatul European
Dimensiune font:
Formaţia ieşeană CSS „Unirea”, pregătită de antrenorul Gabriel Popa, a ratat anul trecut, în Campionatul Naţional Under 17, finala competiţiei şi s-a clasat pe locul 4, dar iată că oferă şase jucători loturilor naţionale ale României. Patru dintre ei - Alin Haidău (pilier), Marius Iftimiciuc (linia a II-a), Mihai Ilie (flanker) şi Marius Simionescu (fundaş) - vor participa cu reprezentativa Under 18 a României la Campionatul European, dar nu înainte de a mai efectua un ultim stagiu de pregătire la Snagov până pe 26 martie. De la începutul lunii ei au mai bifat un cantonament de o săptămână la Snagov, urmat de un turneu de pregătire în Scoţia, unde au susţinut două partide de verificare în compania selecţionatei similare scoţiene. „În primul meci, Scoţia a aliniat cea mai bună echipă şi s-a impus cu 62-3, dar pe cel de-al doilea l-a abordat cu a doua garnitură şi s-a impus cu doar 12-8. Toţi rugbyştii noştri au fost titulari în ambele întâlniri”, a declarat Gabriel Popa.
Cei patru rugbyşti evoluează acum cu CSS „Unirea” Iaşi în Campionatul Naţional Under 18, în această echipă jucând alţi doi internaţionali de juniori, Vlad Neculau (linia a III-a) şi Dragoş Arbore (pilier), care la sfârşitul săptămânii trecute au încheiat un stagiu de zece zile efectuat cu reprezentativa României Under 17 la Snagov. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau