VCM Piatra Neamţ a primit ultimatum
Dimensiune font:
Înfrângerea fără drept de apel suferită pe terenul lui SCM, cu 3-0 (25-18, 25-20, 25-16), din prima partidă a play-off-ului, i-a determinat ieri pe conducătorii VCM să poarte o discuţie foarte serioasă cu jucătorii. „Au avut o atitudine necorespunzătoare, iar dacă vor continua în acest mod tare mă tem că îşi vor pierde încrederea celor care ne susţin. Ce mai, la blocaj şi în atac am fost aproape inexistenţi la Craiova”, ne-a declarat directorul general al clubului pietrean, Constantin Niţă.
Mâine (ora 16:00) are loc meciul al doilea dintre VCM Piatra Neamţ şi SCM Craiova, în care gazdele sunt condamnate să învingă pentru a scăpa de sancţiuni, mai ales că jucătorii lui Dan Gavril i-au învins pe olteni acum aproape o lună, în sezonul regulat. (L.S.)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau