De ce este specială tinereţea şi de ce avem atât de multe amintiri din această perioadă?

default

Dimensiune font:

| 23-01-2013 15:28

Cele mai multe întâmplări pe care şi le amintesc oamenii tind să fie din perioada dintre 20 şi 30 de ani. Dar oare de ce se întâmplă asta? Ce este atât de special la această perioadă localizată între copilărie şi maturitatea stabilă?

Până acum, cercetătorii au reuşi să descopere că această perioadă joacă un rol important în modul în care ne structurăm aşteptările, poveştile şi amintirile. Cu toate acestea, nu se ştie ce anume ne face să îi atribuim acestei perioade o importanţă deosebită, fie că este vorba de calităţile intrinseci ale evenimentelor care au loc în acest interval de timp, de o consecinţă a modului în care creierele noastre tinere codifică informaţiile sau de o strategie de amintire care favorizează arbitrar etape din tinereţea noastră. 

Amintirile autobiografice nu sunt distribuite în mod egal de-a lungul vieţii. În schimb, oamenii tind să experimenteze o perioadă de amnezie infantilă între naştere şi vârsta de 5 ani, urmată de o perioadă numită reminiscence bump între 10 şi 30 de ani (un interval critic pentru actualizarea majorităţii informaţiilor de ordin autobiografic, în care multe amintiri sunt grupate în perioada cuprinsă între vârsta de 20 de ani şi 30 de ani) şi „perioada recentă”, ce se întinde de la finalul perioadei precedente până în prezent. 

La început, specialiştii au argumentat că perioada numită reminiscence bump coincide cu o fază de dezvoltare mentală foarte dezvoltată. Tinerii adulţi codifică mai multe informaţii legate de lume pentru că au minţi mai agile. Pe măsură ce funcţiile cognitive scad, odată cu vârsta, fluxul de amintiri scade. 

Totuşi, analizând mai amănunţit studii ale mecanismelor de amintire, oamenii de ştiinţă au descoperit că experinţele noi sunt transcrise mai uşor de creier decât cele banale. 

Perioada dintre 20 şi 30 de ani este cea mai variată şi interesantă. Atunci acumulăm multe informaţii, avem întâlniri interesante şi învăţăm despre unele lucruri pentru prima dată. Îţi vei aminti mult mai uşor despre drumeţia din Peru decât despre anii pe care i-ai petrecut stând în birou şi făcând acelaşi lucru pe care l-ai tot făcut în ultimii 5 ani”, a explicat scriitorul Joshua Foer, acest fenomen. 

Totuşi, această abordare lasă în urmă prea multe întrebări fără răspuns. De exemplu, ea nu explică de ce doar o parte dintre amintirile care alcătuiesc acest interval sunt asociate cu experienţele noi. Mai mult, această teorie este contrazisă de rezultatele unui studiu realizat în 2010 de Annette Bohn şi  Dorthe Berntsen, care au creat o formă de reminiscence bump în cazul şcolarilor fără a le cere acestora să îţi amintească ceva. Ei le-au cerut copiilor, cu vârste între 10 şi 14 ani să îşi scrie povestea vieţii. Majoritatea evenimentelor la care copiii visau să se întâmple urmau să se petreacă tocmai în perioada dintre 20 şi 30 de ani. Dacă reminiscence bump depinde doar de modul în care creierele nostre stochează amintirile, copiii nu ar fi privilegiat doar această perioadă din viaţă.  

Aceste descoperiri au dus la crearea unei teorii alternative care a devenit cunoscută drept perspectiva narativă. Această abordare se concentrează nu asupra mecanismelor de memorare ci asupra factorilor motivaţionali ce stau la baza memoriei. Astfel, ea sugerează că oamenii îşi organizează evenimentele amintite într-un mod în care pot înţelege mai bine cine sunt ei cu adevărat. 

În 2002, pe baza acestei teorii, Berntsen şi David Rubin au sugerat că viaţa decurge conform unui scenariu. Ei au definit acest scenariu drept o înşiruire de evenimente condiţionate cultural care reprezintă baza pe care ne construim viaţa. Potrivit specialiştilor, momentele de referinţă ale scenariilor de viaţă au două trăsături relevante: sunt evenimente fericite, precum o naştere sau căsătoria şi apar cu o frecvenţă mai mare între 20 şi 30 de ani. 

Dar cum rămâne cu evenimentele care nu se încadrează în aceşti parametri ai scenariilor de viaţă? Ce se întâmplă cu amintirile triste sau neaşteptate? 

Rezultatele unui  studiu realizat în 2000 pe subiecţi din Bangladesh sugerează că ar fi vorba nu de un interval critic pentru actualizarea majorităţii informaţiilor de ordin autobiografic, ci de două: unul în care multe amintiri sunt grupate în perioada cuprinsă între vârsta de 20 de ani şi 30 de ani şi un altul în care amintirile sunt grupate între 35 şi 55 de ani. Cercetătorii leagă acest al doilea interval de o întâmplare tristă, dramatică pe care scenariul de viaţă nu a prezis-o. De exemplu, în studiu acest eveniment a fost Războiul de Eliberare, din Bangladesh. Intensitatea acestor amintiri nu a putut fi explicată doar prin faptul că acei ani de război au fost dramatici şi înfricoşător. Altceva a făcut ca amintirile neplăcute să rămână atât de vii în minţile participanţilor la studiu.

Experimentul din Bangladesh explică un alt pas din procesul nostru de memorare, unul bazat pe „episoade de auto-definire”. Este posibil ca oamenii să favorizeze amintirile care, indiferent de încărcătura lor emoţională, ne ajută să de definim. Cu alte cuvinte, imaginea pe care o avem despre sine depinde de experienţele pe care le salvăm din trecut. Poate că participanţii la studiul din Bangladesh şi-au amintit atât de bine o perioadă de stres politic pentru că au considerat că aceste evenimente au contribuit la formarea lor ca persoane. În mod similar, este posibil ca noi să ne aducem aminte atât de bine de unele întâmplări din tinere tocmai pentru că acestea au reprezentat nişte repere tmpurii care au participat la crearea imagini noastre. 

Pentru a testa această teorie, o echipă de cercetători de la Universitatea Leeds au creat un experiment inteligent. Observând că specialiştii în psihologia dezvoltării au izolat a doua şi a treia decadă de viaţă drept timpul în care se formează identitatea, cercetătorii de la Leeds au realizat un studiu pe un grup de voluntari cărora au încercat să le cartografieze procesul de formare a auto-percepţiei. Participanţii au fost rugaţi să completeze 20 de întrebări care începeau cu „Eu sunt...” (de exemplu:Eu sunt irascibil), cu o serie de trăsături de comportament. Apoi, participanţilor li s-a cerut să aleagă trei dintre aceste propoziţii completate şi să îşi amintească câte 10 întâmplări din viaţa lor, care aveau legătură cu fiecare dintre cele 3 trăsături. Ulterior, acestora li s-a cerut să spună la ce vârstă au dezvoltat aceste trăsături de comportament. Rezultatele au arătat că mare parte dintre amintirile asociate cu o anumite trăsătură de caracter proveneau din acelaşi în care se formase imaginea de sine. De exemplu, cei care spuseseră despre ei că sunt generoşi, îşi aminteau întâmplări din anul în care începuseră să se considera astfel. Cu alte cuvinte, cu cât o experienţă este mai relevantă pentru identitatea noastră, cu atât ea este mai uşor de amintit. De asemenea, în urma acestui studiu s-a constatat că vârsta medie la care dobândim aceste concepe despre sine este 22,9 ani. 

Altfel spus, perioada cuprinsă între 20 şi 30 de ani este cea în care ne dedicăm auto-formării. Tocmai din acest motiv, acest interval de timp este atât de memorabil pentru fiecare individ.

„În această perioadă, devii persoana care vei fi tot restul vieţii”, este de părere şi Joshua Foer care explică faptul că mare parte dintre adaptările şi remake-urile din cinematografie apar exact la 20 de ani după filmele originale, tocmai pentru că unele lucruri din tinereţe îi conturează pe oameni astfel încât atunci când ei ajung la vârsta la care pot crea ei înşişi cultură (la aproximativ 40 de ani) pe ecrane va rula aceeaşi acţiune ca în urmă cu 20 de ani. 

Sursa: Slate

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei