Koenigsegg va construi doar cinci unităţi ale supercarului One:1
Dimensiune font:
Koenigsegg lucrează la un supercar de serie limitată bazat pe Agera R. Acesta va fi construit în doar cinci unităţi, toate destinate pieţei din China.
Koenigsegg va construi doar cinci unităţi ale supercarului One:1, anunţă englezii de la Carsuk.net. Fiecare exemplar va oferi un raport putere/greutate incredibil, de 1 kg / 1 CP, de unde şi denumirea modelului construit de producătorul suedez, deconspirat prin intermediul unei broşuri scanate. Christian von Koenigsegg, fondatorul mărcii care-i poartă numele, a anunţat în cadrul unui interviu exclusiv acordat publicaţiei britanice faptul că toate cele cinci unităţi care vor fi produse vor fi trimise în China.
În funcţie de nivelul de putere care va fi dezvoltat de motorizarea V8 twin-turbo de 5.0 litri, Koenigsegg One:1 ar putea deveni cel mai rapid model de serie din lume, eclipsându-l şi pe Bugatti Veyron Super Sport. Pentru moment, reprezentanţii Koenigsegg spun că proiectul este încă la început şi că nu a fost stabilită o dată de intrare în producţie. Primele informaţii sugerează o platformă modificată de Agera R, care să fie mai uşoară şi să fie echipată cu un motor care dezvoltă între 1.250 şi 1.350 CP.
Koenigsegg Agera R are o masă totală de 1.330 de kilograme. Sub capota lui Agera R găsim un propulsor V8 bi-turbo de 5.0 litri, care produce 1.115 cai putere şi dezvoltă 1.200 Nm atunci când este alimentat cu biocombustibil E85. În cazul folosirii unui carburant cu cifra octanică 95 puterea motorului scade până la 940 de cai şi 1.100 Nm.
Via Carsuk.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau