Synaptics Sensa, două suprafeţe tactile pentru un control mai bun al tabletelor
Dimensiune font:
Încercând să reducă cât mai mult posibil dimensiunilor terminalelor sau tabletelor fără să piardă însă din diagonala ecranelor, unii producători s-au gândit deja să îngusteze cât mai mult posibil marginile ecranelor. Un bun exemplu ar putea fi tableta iPad Mini de la Apple, însă şi alte modele precum Nexus 7 au apelat la acest truc, însă simpla reducere a dimensiunilor ar putea avea repercusiuni asupra ergonomiei.
În funcţie de modul în care un utilizator ţine un terminal mobil au o tabletă în mână, acesta poate constata că marginea prea îngustă a ecranului, folosită în general pentru o prinde carcasa între degete, este prea îngustă iar suprafaţa activă tactilă a acestuia poate fi acţionată fără voie. Pentru a preveni o astfel de situaţie, cunoscutul producător de soluţii de control Synaptics a făcut o demonstraţie cu prototipul unei tablete Android care implementează o modalitate inteligentă de detecţie şi control a suprafeţelor tactile.
Folosind două suprafeţe tactile, cea de-a doua fiind amplasată pe partea din spate a tabletei, tableta Sensa permite detecţia degetelor care ating partea posterioară şi, pe baza acestei informaţii, poate calcula zonele în care degetul mare ar putea lua contact cu suprafaţa tactilă principală. Prin acest control avansat la nivelul celulelor capacitive, rutinele software pot încerca să anticipeze dacă o atingere a ecranului este dorită sau nedorită.
Synaptics nu este prima companie care s-a gândit la acest lucru, atât tableta Motorola Xoom 2 cât şi Apple iPad Mini folosind rutine software de detecţie a atingerilor accidentale Faţă de acestea însă, Synaptics promite atât o detecţie mai bună cât şi posibilitatea avansată de control al zonelor atinse. În cadrul demonstraţiei, compania a prezentat o aplicaţie pentru lectura cărţilor digitale care goleşte de conţinut zona atinsă şi rearanjează textul în pagină.
În condiţiile în care atât tabletele cât şi telefoanele mobile folosesc margini din ce în ce mai înguste, tehnologia Synaptics ar putea fi una dintre soluţii. Rămâne însă de văzut de câtă atenţie se va bucura din partea integratorilor şi care vor fi costurile suplimentare induse.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau