O preoteasă este anchetată că a furat bani și i-a jucat la păcănele
Dimensiune font:
Irina Iusco, primărița din comuna Șieu din județul Maramureș, care este totodată și soția preotului din localitate, este anchetată pentru furt din banii publici.
La data de 30 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară și 2 mandate de aducere a persoanelor vizate de anchetă.
Printre cei vizați de anchetă se numără și primărița Irina Iusco. Ea este cercetată într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de delapidare și abuz în serviciu, se arată într-un comunicat de presă la Poliției Maramureș.
„În fapt, în cursul anului 2021, trei funcționari din cadrul unei instituții publice din localitatea Șieu, și-ar fi însușit importante sume de bani din fondurile publice.
În urma efectuării percheziţiilor au fost identificate şi ridicate documente ce au legătură cu fapta.
Polițiștii efectuează cercetări pentru recuperarea prejudiciului cauzat, acesta fiind estimat la valoarea de 90.000 lei.
În cauză, cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele, identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională, precum și pentru identificarea şi indisponibilizarea de bunuri în vederea recuperării prejudiciului”, se mai arată în comunicat.
Potrivit G4Media, Irina Iusco este suspectată de autorități că a furat banii unor beneficiari de ajutoare sociale, semnând fals statele de plată și spunându-le benficiarilor reali că nu le-au putut primi pentru că nu îndeplineau condițiile.
Pe de altă parte, primărița are în declarația de avere venituri de peste 80.000 de lei obţinute din jocurile de noroc. Localnicii au declarat pentru Antena 3 că primărița, împreună cu soțul ei, preotul din sat, ar fi jucat banii furați la păcănele.
Poliţiştii au făcut descinderi la Primărie, cât şi la Casa Parohială şi au ridicat mai multe documente pentru a confirma dacă angajaţii au deturnat fondurile.
Într-un comentariu pe Facebook, Irina Iusco a negat afirmațiile:
„Dragi sieuani,
datorita ultimilor evenimente petrecute in localitatea Sieu, doresc va aduc la cunostinta urmatoarele:
-in urma unei reclamatii, ieri am avut perchezitie la domiciliu meu, de unde nu s-a ridicat nimic incriminator (pentru ca nu exista).
-ulterior s-a facut perchezitie in primarie, unde s-au ridicat unele documente, urmand sa se faca cercetari.
Din punctul meu de vedere reclamatia nu se confirma, decat o noua incercare a unor contracandidati la primarie de a ma defăima, daca nu au reusit la vot, incearca prin reclamatii.
Sa auzim de bine!
O zi frumoasa tuturor!”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau