Termopanele au distrus diamantul geamgiilor

Pe străzile aglomerate și zgomotoase ale orașelor moderne, un sunet distinct lipsește: ciocănitul delicat al geamgiului care ajustează ultima bucată de sticlă într-un cadru de lemn. Este o artă veche, o meserie transmisă de la o generație la alta, acum în pericol de a deveni doar o amintire. Geamgii, acești meșteșugari pricepuți, sunt înlocuiți treptat de tehnologia modernă și de cei care montează ferestre termopan.

Pe o stradă liniștită dintr-un cartier vechi al Bârladului locuiește Ion Stoica, unul dintre ultimii geamgii autentici din oraș. Cu mâinile bătătorite de ani de muncă, el ne-a povestit despre cum a învățat meșteșugul de la tatăl său, într-un atelier micuț pe care îl deținea familia.

„Pe vremuri, era o muncă respectată”, își amintește domnul Stoica, arătându-ne o unealtă veche, o dalta fină cu cap de diamant, care ajustează marginile sticlei. „Oamenii veneau la noi nu doar pentru că aveau nevoie de geamuri noi, ci pentru că știau că își vor primi lucrarea făcută cu grijă și măiestrie”. Atelierul său este un loc al trecutului, cu rafturi pline de unelte vechi, sticlă de diferite grosimi și culori, și o masă de lucru pe care se află un ciocan de lemn, un diamant de tăiat sticla și diferite alte instrumente specializate.

Invazia termopanelor

Astăzi, însă, geamgiul recunoaște că meseria sa este pe cale de dispariție. Termopanele au cucerit piața, oferind izolare termică și fonică superioară și cerând mai puțină întreținere decât geamurile tradiționale. În plus, montajul lor este mult mai rapid și mai convenabil pentru clienți. „Nimeni nu mai are timp sau răbdare pentru geamuri tradiționale”, spune el cu un zâmbet trist. „Toți vor rapiditate și eficiență, și nu-i pot învinovăți pentru asta”.

Într-adevăr, termopanele oferă beneficii evidente. Izolarea termică superioară reduce facturile la energie, iar izolația fonică face viața urbană mai suportabilă. Companiile de termopane au crescut exponențial în ultimii ani, oferind soluții rapide și eficiente pentru clădirile moderne.

Cu toate acestea, Ion Stoica nu se lasă descurajat. A găsit modalități de a se adapta, combinând elemente moderne cu tehnici tradiționale. Deși cererea pentru geamuri tradiționale a scăzut, el a început să ofere servicii de restaurare a ferestrelor vechi pentru clădiri istorice, unde termopanele nu sunt o opțiune viabilă. „În orașele mari, sunt multe clădiri de patrimoniu care au nevoie de restaurare”, explică el. „Acolo este locul unde meseria mea încă este apreciată. Trebuie să te adaptezi pentru a supraviețui”.

Cu toate acestea, domnul Stoica își face griji pentru viitor. Puțini tineri sunt interesați să învețe meșteșugul, preferând joburile moderne, mai bine plătite și mai puțin solicitante.

Cu o precizie de invidiat, el a tăiat o bucată de sticlă, ajustând-o perfect pentru a se potrivi într-un cadru vechi. Este clar că această meserie necesită nu doar îndemânare, ci și pasiune.

„Sper ca cineva, undeva, să fie interesat să învețe și să ducă mai departe tradiția”, spune el cu speranță. „Altfel, nu va mai rămâne decât amintirea.”

Într-o lume în continuă schimbare, geamgiii reprezintă o legătură prețioasă cu trecutul, o amintire a timpului când meșteșugurile erau esențiale pentru viața de zi cu zi. Deși meseria lor este pe cale de dispariție, valoarea lor culturală și istorică rămâne neprețuită. Într-o societate care se grăbește spre viitor, poate că ar trebui să ne oprim din când în când și să apreciem măiestria și dedicarea acestor ultimi mohicani ai geamurilor tradiționale.

Maura ANGHEL