Evenimente de toamnă de neratat
Dimensiune font:
Toamna cu zilele ei schimbătoare te îndeamnă adesea să îți petreci mai mult timp în casă. În ciuda factorilor meteo care nu sunt mereu favorabili, ai la dispoziție câteva evenimente interesante. Unul dintre obiceiurile care au loc în fiecare an este culesul strugurilor și al altor roade. Ei bine, pe lângă această tradiție poți participa și la alte câteva evenimente culturale care au loc în orașul tău, sau în apropriere. Este bine să îți pregătești calendarul pentru a nu rata vreunul dintre acestea. Să aruncăm o privire pentru a vedea care sunt cele mai importante evenimente ale acestei toamne.
Vizită la muzeul satului
Dacă faci parte din categoria persoanelor care nu prea obișnuiesc să facă vizite la țară, sau pur și simplu îți dorești să descoperi cum trăiau oamenii în trecut, poți face o vizită la Muzeul Satului.
Multe orașe din țara noastră dispun de un muzeu de acest tip care merită vizitat cel puțin o dată. Toamna este un moment bun să faci acest lucru pentru că atunci au loc de obicei și diverse evenimente interesante la care poți lua parte. Spre exemplu, la Parcul Etnografic “Romulus Vuia” din Cluj-Napoca te vei întâlni cu meșteri populari, artizani și artiști de muzică populară care îți oferă o filă din istoria României.
Dacă vrei să descoperi și alte muzee similare de la noi din țară poți merge în Maramureș, Timișoara sau chiar București, fiecare are un alt specific.
Sărbătoarea Castanelor
E deja o tradiție să participi la sărbătoarea castanelor care are loc în fiecare toamnă. Oamenilor le place să se adune cu ocazia acestei sărbători pentru a se bucura de preparate tradiționale, a mânca multe castane și a asculta muzică live. Acesta este un mod bun de a sărbători toamna și o ocazie excelentă de a petrece timp împreună cu prietenii și familia. Pe lângă mâncare muzică și must, aici se găsește și o expoziție interesantă cu flori și plante frumoase.
Fără îndoială, acesta este unul dintre evenimentele de toamnă pe care nu vrei să le ratezi. De obicei are loc la finalul lunii septembrie. Așadar, dacă nu ai participat până acum la edițiile organizate, anul viitor sigur vei fi prezent.
Mișcare în aer liber
Un eveniment social cât se poate de interesant este Semimaratonul de la Zărnești. Evenimentul are loc pe data de 5 noiembrie, fiind o ocazie excelentă să ieși puțin în natură.
Având în vedere gradul de efort este indicat un nivel minim de pregătire. Traseul este unul de motocross, cunoscut persoanelor care frecventează această zonă din Brașov.
Este bine de știut că nu trebuie neapărat să fii alergător profesionist pentru a putea lua parte la această provocare. Dacă vrei să încerci ceva diferit care te scoate din zona de confort, sigur nu vei regreta această decizie. Peisajul frumos de toamnă va fi frecventat și de alți pasionați de alergare. Poate îți vei deschide apetitul spre această activitate.
Oktoberfest
Un festival de care sigur ai auzit până acum este faimosul festival Oktoberfest din Germania. Anual, oamenii călătoresc din toate colțurile lumii pentru a lua parte la acest eveniment interesant.
Cel mai tare festival de folk are loc în Munchen în faimoasele corturi unde se găsesc bere din belșug, preparate tradiționale și multă voie bună.
Trebuie să ai parte de această experiență măcar o dată în viață având în vedere că își are originile în anii 1810. Pe lângă preparatele delicioase pe care le vei savura, aici te vei delecta și cu muzică bună concerte live de folk costume tradiționale și un parc de distracții. Chiar dacă nu ajungi în Germania, este bine de știut că există și varianta românească a evenimentului.
Târg de toamnă
Un alt eveniment care te ar putea interesa dacă faci parte din categoria agricultorilor este acest târg care are loc în București Până la finalul lunii octombrie.
Aici vei întâlni parteneri de afaceri, expozanți și diverse produse revoluționare la prețuri excelente. Dacă faci parte din acest domeniu, sau ești doar interesat să descoperi câteva informații, aici sigur vei găsi persoane care te pot ajuta în această direcție. Pe de altă parte, o expoziție de acest tip îți pune la dispoziție și cele mai bune roade ale naturii.
Acestea sunt câteva dintre cele mai interesante și iubite festivaluri ale toamnei. Unele dintre acestea sunt locale, în schimb altele necesită călătoria la o altă destinație. Indiferent de locul în care se află sau de specificul acestora și de anvergura lor, te fac să apreciezi și mai mult frumusețea acestui sezon. Dacă ai ratat vreunul dintre acestea nu este o problemă, toamna viitoare îți vei lua revanșa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau