Iată principalele repere istorice ale zilei de 12 aprilie

0-semne de intrebare eZH9rnIy

Dimensiune font:

| 12-04-2022 09:08

Iată principalele repere istorice ale zilei de 12 aprilie:
- 65: Moare filosoful, poetul, dramaturgul și omul politic roman Seneca (cunoscut și ca Lucius Annaeus Seneca). Important intelectual al perioadei imperiane romane, s-a născut în cea mai romanizată regiune sudică a Hispaniei, provincia Baetica, a studiat gramatica și retorica și apoi s-a îndreptat spre studiul filosofiei. Timp de 12 ani a locuit în Egipt. Reîntors la Roma, este ales quaestor și dobândește o mare faimă datorită elocinței sale. Perioada fastă este întreruptă într-un mod brutal, deoarece este acuzat de relații adulterine cu nepoata împăratului Claudiu, Iulia Liulla. Pedeapsa este trimiterea în exil, în insula Corsica. Principalele sale opere sunt lucrările de filosofie „Epistulae Morales ad Lucilium” și „Naturales quaestiones”, precum și tragediile „Medea”, „Thyestes” și „Phaedra”. Lucrările sale filosofice au jucat un rol important în renașterea ideilor stoice în timpul Renașterii.
- 1457: Are loc bătălia de lângă satul Doljești, unde Ștefan cel Mare și Sfânt a înfrânt și alungat din scaunul țării pe Petru Aron.
- 1633: Inchiziția începe interogatoriul lui Galileo Galilei la Roma cu privire la doctrina sa despre viziunea heliocentrică asupra lumii.
- 1820: Generalul grec Alexandru Ipsilanti este declarat lider al Eteriei, o organizație secretă pentru răsturnarea stăpânirii otomane asupra Greciei.
- 1861: Începe Războiul de secesiune din Statele Unite ale Americii, încheiat la 9 aprilie 1865.
- 1877: Începe războiul ruso-turc. România permite trecerea trupelor rusești pe teritoriul său. Turcii bombardează localitățile românești de la Dunăre.
- 1933: Se naște soprana spaniolă Montserrat Caballé (născută: María de Montserrat Bibiana Concepción Caballé i Folch). Renumită pentru tehnica ei „bel canto”, s-a remarcat ca o cântăreață de clasă internațională în muzica de operă, oratorii și lied-uri. A devenit populară pentru publicul de muzică non-clasică în 1987 când, la cererea Comitetului Olimpic Internațional, a înregistrat melodia „Barcelona”, un duet cu Freddie Mercury, care a devenit imnul Jocurilor Olimpice din 1992.
- 1939: Albania este înglobată Italiei, sub forma unei uniuni personale. Victor Emanuel al III-lea al Italiei, rege al Italiei, este încoronat rege al Albaniei.
- 1943: La castelul Klessheim are loc întâlnirea dintre mareșalul Ion Antonescu și Adolf Hitler. Hitler îi cere lui Antonescu să înceteze orice tatonări de pace cu puterile antifasciste.
- 1944: În cadrul tratativelor de la Stockholm, dintre Frederic Nanu, ambasadorul României, și Alexandra Kollontay, ambasadoarea URSS, sovieticii propun încheierea unui armistițiu, cu următoarele condiții: întoarcerea armelor contra Germaniei, restabilirea frontierei din 1940 de după ocuparea Basarabiei și a Bucovinei de Nord dintre România și URSS, plata unor reparații și despăgubiri de război.
- 1945: Moare omul politic Franklin Delano Roosevelt. A fost cel de-al 32-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (între 1932 - 1945). S-a remarcat ca fiind una dintre principalele figuri politice secolului al XX-lea atât pe plan național, cât și internațional, contribuind esențial la depășirea crizei economice mondiale și la înfrângerea Germaniei naziste în perioada celui de al Doilea Război Mondial. De asemenea, este singurul președinte din istoria Statelor Unite ale Americii care a fost instituit în funcție pentru 4 mandate consecutiv.
- 1949: Se naște actorul, profesorul și regizorul Florin Zamfirescu (născut: Gheorghe Florin Zamfirescu). Este unul dintre cei mai apreciați artiști și profesori de actorie din România. Alături de o bogată carieră teatrală, Florin Zamfirescu a excelat şi în cinematografie, făcând parte din distribuţia a numeroase pelicule româneşti de succes: „Actorul și sălbaticii”, „De ce trag clopotole, Mitică?”, „Moromeții”, „Șobolanii roșii”, „Senatorul melcilor”, „E pericoloso sporgersi”, „Filantropica”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „Restul e tăcere”, „Poziția copilului”, „Moromeții 2” etc. Pe lângă activitatea artistică, între 1991 şi 1994 a fost director adjunct artistic la Teatrul Odeon, în 1996 profesor universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti, iar între 2000 și 2008 rectorul acestei importante instituții.
- 1955: Doctorul Jonas Salk anunță folosirea cu succes a vaccinului împotriva poliomielitei.
- 1956: Se naște actorul și regizorul american de origine cubaneză Andy Garcia (născut: Andrés Arturo García Menéndez). A devenit cunoscut la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, apărând în mai multe producții de succes, printre care „The Untouchables”, „Stand and Deliver”, „Internal Affairs”, „Hero” sau „When a Man Loves a Woman”. Alte filme cunoscute în care a jucat sunt „Desperate Measures”, „Ocean’s Eleven”, „Ocean’s Twelve”, „Ocean’s Thirteen”, „Kill the Messenger”, „The Mule” și „The Godfather Part III”, pentru ultimul rol fiind nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.
- 1961: Cosmonautul sovietic Iuri Gagarin devine primul om care călătorește în spațiul cosmic și efectuează primul zbor orbital cu echipaj la bordul navei Vostok I. Zborul a durat 108 de minute.
- 1970: Se deschid pentru circulație primele două benzi ale autostrăzii București-Pitești.
- 1975: Moare actrița, dansatoarea și cântăreața franceză de origine americană Josephine Baker (născută: Freda Josephine McDonald). A participat la cel de-al Doilea Război Mondial de partea aliaților, susținând prin acțiuni de spionaj Rezistența franceză condusă de Charles de Gaulle. A fost prima americancă decorată cu Croix de Guerre.
- 1997: Este parafat Acordul privind aderarea României la Acordul Central European de Comerț Liber (CEFTA).
- 2012: Moare omul politic și profesorul Gabriel Țepelea. S-a înscris în Partidul Național Țărănesc (PNŢ) în 1933, fiind apropiat de Iuliu Maniu. Ulterior a stat 6 ani în închisorile comuniste. După eliberare a fost nevoit să lucreze o perioadă ca muncitor necalificat şi bibliotecar. A fost reîncadrat ca profesor în 1958. În 1964 a început să predea la Universitatea din Piteşti, ajungând în 1971 decan al Facultăţii de Filologie, funcţie pe care a deţinut-o timp de patru ani. După Revoluţie a intrat în prim-planul vieţii politice, participând alături de Corneliu Coposu la reînfiinţarea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, succesor al PNȚ. În perioada 1990-1996 a ocupat funcția de vicepreședintele al PNȚCD, iar în perioada 1996-2000 a fost prim-vicepreședinte al aceleiași formațiuni politice. A fost ales deputat de Bihor în 1990, 1992 şi 1996. În 1993 a fost numit membru de onoare al Academiei Române. A avut contribuții importante în domeniul filologic, impunându-se în special cu cercetările sale privind cultura veche românească.
- Ziua Mondială a Aviației și Cosmonauticii. 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
ALERTĂ - Vicepreședintele ANCOM cere suspendarea TikTok pe teritoriul României
27/11/2024 18:23

  Pavel Popescu, vicepresedinte al Autoritătii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare in Comunicaţii (ANCOM), anuntă că va cere suspendarea platformei TikTok pe teritoriul Romaniei pană la f ...

Scandalul din jurul lui Călin Georgescu ia amploare: Se cere o investigație a Comisiei Europene
27/11/2024 15:39

  Coaliţia Vot Corect a publicat raportul de monitorizare a alegerile din 24 noiembrie, in care se arată că AEP a fost sesizată pentru demararea urgentă a unui control, iar ANCOM pentru iniţierea un ...

TikTok impune restricții pentru tinerii sub 18 ani. Unele conturi vor fi blocate
27/11/2024 11:26

  În săptămanile următoare, utilizatorilor TikTok sub 18 ani li se va interzice să isi mărească artificial ochii, să isi mărească buzele sau să isi netezească ori să isi modifi ...

Iașul va avea cel mai extins parc de distracții din zonă, oferind o experiență unică de drift karting indoor
27/11/2024 10:05

Iasul va avea cel mai extins parc de distractii din zonă, oferind o experientă unică de drift karting indoor Iasul va avea cel mai extins parc de distractii din zonă, oferind o experientă unică de drift ...

Singura țară din lume care nu are semafoare! Iată ce reguli au de respectat cetățenii
24/11/2024 17:31

Singura tară din lume care nu are semafoare este Bhutan. Gandul că o tară intreagă ar putea functiona fără semafoare pare aproape ireal, dar in Bhutan acest lucru a devenit posibil. Iată ce reguli au de ...

Țara care tocmai a descoperit că stă pe un zăcământ de aur de peste 80 de miliarde de dolari
23/11/2024 14:50

 Geologii au identificat peste 40 de filoane noi de aur situate la mai putin de 2.000 de metri sub pămant, in mina de aur Wangu din regiunea Pingjiang, ceea ce a adus resursele totale de aur din zona cent ...

Fostul procuror șef Valentin Iordan, condamnat la trei ani cu suspendare, după ce a fost prins beat pulbere la volan
21/11/2024 15:30

 În primă instantă, Valentin Iordan fusese condamnat cu suspendare. În apel, fostii colegi ai acestuia au cerut o pedeapsă cu executarea in regim de detentie. Putin a lipsit ca magistratii C ...

Un film de Crăciun, primul în topul încasărilor din week-end. BIletele au adunat aproape 35 de milioane de dolari
18/11/2024 11:51

„Red One”, o comedie de acţiune de Crăciun cu Dwayne „The Rock” Johnson in rolul şefului securităţii lui Moş Crăciun, a obţinut incasări de 34,1 milioane de dolari in cinematogr ...

O navă de croazieră oferă o călătorie de 4 ani în jurul lumii pentru a „scăpa” de politică și de noul preşedinte
18/11/2024 10:16

O navă de croazieră oferă o călătorie de 4 ani in jurul lumii pentru a „scăpa” de politică si de noul preşedinte Compania de croazieră Villa Vie Residences a oferit rezidentilor americani ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei