Manastirea Bucium – Iasi

Manastirea Bucium din Iasi este o manastire de calugari crestin-ortodocsi, cu hramul Duminica Tuturor Sfintilor Atonului. Lacasul a fost construit in anul 1863, ca metoh al schitului romanesc Prodromul de la Muntele Athos, de catre ieromonahii Nifon Popescu si Nectarie. Manastirea se afla pe dealul Bucium (intr-o zona retrasa), in partea de sud a municipiului Iasi, putandu-se ajunge la ea de pe sos. Bucium (aflata pe DN Iasi-Vaslui) urmand a doua strada dupa Plopii fara sot (ai marelui poet Mihai Eminescu).

Descriere Manastirea Bucium

In anul 1820, in vremea arhipastoririi Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei, a fost fondat la Muntele Athos, Schitul Romanesc Prodromu cu hramul “Sfantului Ioan Botezatorul”, intemeierea sa fiind consfintita prin hrisoavele domnesti ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei la 7 iulie 1853 si ale domnitorului Carol I al Romaniei la 19 iunie 1871. In anul 1853, domnitorul Grigore Alexandru Ghica al Moldovei a cumparat cu banii sai 4,7 ha teren in comuna Bucium, aflata la periferia orasului Iasi, spre a avea unde strange si depozita daniile care urmau sa fie trimise mai apoi la Sfantul Munte Athos, acestea fiind necesare atat hranei monahilor moldoveni, cat si pentru ajutorarea la constructia schitului atonit. In acea perioada, pe teritoriul actual al manastirii se afla o vie si o cladire modesta (care a fost transformata mai tarziu intr-o mica biserica unde calugarii sa-si poata face pravila zilnica). In anul 1863, a fost intemeiat aici Schitul Bucium de catre ieromonahii Nifon Popescu, primul staret al Schitului Prodromu din Sfantul Munte Athos si Nectarie (conform adresei nr.16/13 mai 1942), ca metoh al schitului atonit.
Paraclisul schitului Bucium, cu hramul “Sfintii Atonului”, a fost ridicat intr-o casa avand o dimensiune mult mai mica decat cea actuala si a fost sfintit la data de 19 iunie 1871 de catre mitropolitul Calinic Miclescu (1865-1875) al Moldovei. Schitul Bucium s-a extins considerabil prin cumpararea de catre Schitul Prodromu in anul 1942 de la principesa Ioana Rosetti-Roznovanu, descendenta a familiei domnitorului Grigore Alexandru Ghica, a mosiei sale din Bucium insumand 22 ha teren, “Palatul Roznovanu din Bucium”, “Casa cu chilii pentru muncitori”, “Casa de oaspeti” si “Atelierele de olane si conducte din lut pentru aductiuni”. In ultimii ani s-au efectuat numeroase innoiri gospodaresti si se pregateste construirea unei noi biserici cu hramul “Invierea Domnului”.
Incepand cu anul 2007, staretul manastirii este ieromonahul Irineu Balan, indrumatorul Atelierului de Pictura „Sf. Ioan Damaschin”. Parintele Irineu este licentiat in teologie si in arte plastice – Sectia Pictura icoane, avand in prezent o bogata activitate artistica atat in zona Moldovei, cat si in toata tara. Ansamblul manastirii este format din: Biserica-paraclis – este situata in mijlocul unei cladiri patrulatere, fiind construita potrivit predaniei apostolice, in forma crucii “trilobat”, cu absidele de la strane circulare in ambele parti, iar cu cea de la altar rotunjita numai in exterior. Boltile sunt sprijinite pe umerii a doua arcade, aparand in lungime dreptunghiulare, iar in inaltime semicirculare. Turla ridicata deasupra naosului are forma octogonala, avand patru geamuri lunguiete. In partea dinspre sud a bisericii se afla Biblioteca si Cancelaria Manastirii. Pe partea dinspre nord a Bisericii sunt amplasate doua camere, chilia staretului si o alta pentru paracliser, iar pe partea de sud era amplasata camera economului care avea o mica camara cu baie si un hol. Dupa decesul parintelui Hrisostom Postolache (la 22 iulie 1979), cele doua chilii de pe latura nordica sunt folosite numai pentru necesitatile Bisericii (una pentru vesmantar si cealalta ca depozit al lucrurilor din cadrul Bisericii), iar chilia de pe latura sudica devine Cancelarie, dupa transferarea staretului Partenie Manescu, de la Bucium la Schitul Bradicesti, la data de 27 februarie 1992.
Clopotnita – construita in anii ‘60 ai secolului al XX-lea, amplasata in exteriorul bisericii (in partea de nord-vest), dar formand un corp comun cu aceasta
Casa Roznovanu – a fost construita la inceputul secolului al XIX-lea, conform modelului arhitectural al caselor moldovenesti. In perioada martie 2003 – iulie 2004, ea a fost reparata, consolidata si adaugita cu etaj si mansarda care adaposteste si un paraclis pictat de pictorul Vasile Buzuloi (2004). Casa Roznovanu II – a fost construita la inceputul secolului al XX-lea si adaposteste in prezent chiliile vietuitorilor. Aceasta cladire a fost renovata in 1959. Casa Trapezei – proiectata de arhitectul George Matei Cantacuzino (1899-1960) si construita in 1965, adaposteste Bucataria, Trapeza pentru vietuitori, o sala de protocol cu 60 de locuri, chiliile pentru vietuitori; Depozitul de vinuri al Centrului Eparhial; Atelierul de tamplarie al Centrului Eparhial; Casa portarului – situata la intrarea in manastire; Cimitirul Monahal situat in partea dinspre N-E a manastirii. Printre obiectele cu valoare istorica si artistica de care dispune manastirea, mentionam o cruce cu postament in filigran, provenita de la ierodiaconul Nectarie Mironescu (1910), aproximativ 1.500 carti de cult datand din anul 1856, precum si cateva manuscrise ale marelui copist ieromonah Onufrie Bratu.
Atelierul de pictura a fost infiintat in anul 2003 de catre protosinghelul Ioachim Ceausu, staretul manastirii, care a incercat initial sa ajute un grup de tineri, sa patrunda in tainele iconografiei, obtinand rezultate foarte bune. La aceasta manastire a fost pictata Icoana Maicii Domnului – Prodromita (care acum se afla la Sfantul Munte Athos). Legenda povesteste ca icoana s-a pictat singura in chip minunat in anul 1863. Ctitorii Manastirii Bucium, ieromonahii Nifon si Nectarie, i-au cerut unui pictor batran, Iordache Nicolau din Copou, sa picteze o icoana a Maicii Domnului, pe care voiau sa o doneze la Schitul Prodromu. Icoana trebuia realizata dupa randuielile ortodoxiei: pictorul trebuie sa picteze numai in post si rugaciune, sa nu fi mancat nimic in ziua cand picteaza, ci numai dupa terminarea lucrului. Pictorul a pictat icoana pe lemn de tei, numai chipul Maicii Domnului nu reusea sa-l picteze. Vazandu-l necajit, cei doi ieromonahi i-au spus ca vor da icoana la o biserica mai mica si nu la Muntele Athos. Atunci pictorul a acoperit icoana cu o panza si s-a dus in camera sa unde s-a rugat Maicii Domnului pentru ca sa-i ierte pacatele si sa-l ajute sa termine pictarea icoanei. Cand s-a trezit a doua zi si a ridicat panza de pe icoana, batranul iconar batranul a vazut ca pictura era finalizata, chipul Maicii Domnului fiind zugravit in chip minunat si nefacut de mana omeneasca.
Auzindu-se de aceasta minune, au inceput sa vina aici o multime de bolnavi in speranta vindecarii. Temandu-se ca domnitorul Cuza va lua icoana de la schit, ieromonahii Nifon si Nectarie au luat icoana cu ei si au spre Muntele Athos. Legenda povesteste ca un pictor de la Episcopia Dunarii de Jos din Galati nu a crezut ca icoana s-a pictat singura, spunand ca sunt basme calugaresti si ca el poate sa faca una si mai frumoasa. In acel moment, Maica Domnului si-a intors fata catre el, iar pictorul s-a speriat. Ajunsi la Muntele Athos, un frate paralizat s-a vindecat numai cand a vazut-o. Tot legenda spune ca icoana isi schimba fata dupa teritoriul unde se afla: in Moldova avea chip de moldoveanca, in Muntele Athos capata chip de grecoaica, in Africa chipul devine negru.