Doi minori din judeţul Iaşi care se deplasau pe un drum din localitatea Săbăoani au fost accidentaţi, sambătă seară, de un autoturism condus de un localnic, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, in timp ce un autoturism condus de un tanăr in varstă de 28 ani, din Săbăoani, se deplasa către localitatea Săbăoani, ar fi acroşat doi minori, cu varste de 15 ani, din judeţul Iaşi, care se deplasau in calitate de pietoni pe partea carosabilă, in condiţii ce vor fi stabilite in cu ...
Două femei au suferit atacuri de panică in timpul unui incendiu izbucnit in gospodăria lor din localitatea Ilişeşti, din cauza unui scurtcircuit la o instalaţie ornamentală. La faţa locului au intervenit pentru stingerea şi lichidarea incendiului pompierii militari ai Detaşamentului Suceava impreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ilişeşti cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, precum şi o ambulanţă SMURD B2. Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor pentru două femei, cu varste de 38 şi 60 ...
Potrivit unei analize efectuate de către Serviciul Politiei Rutiere Suceava, in anul 2022 a scăzut numărul accidentelor rutiere, comparativ cu anul 2021. Pe drumurile publice din judet au avut loc 149 de incidente grave, cu 34 mai putine decat in anul anterior. Accidentele au fost soldate cu moartea a 62 de persoane, cu 29 mai putine fată de 2021. Din acest punct de vedere, judetul ocupă locul al treilea la nivel national, după Constanta si Bacău. Potrivit oficialilor de la Politia Rutieră, scăderea numărului de accidente mortale este urmarea numărului mare de controale in t ...
Florentina, copila hrănită doar cu pufuleti in primii ani de viată, are 12 ani acum. Fetita a plans cand a aflat de trecutul ei. Florentina, fetita din Vaslui hrănită doar cu pufuleti pană la varsta de 4 ani, a uimit o tară intreagă cu povestea ei. Fetita a crescut intr-o familie disfunctională si ajunsese la varsta de 4 ani să fie malnutrită si să cantărească doar 5 kilograme. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfanta Maria” din Iasi au rămas uluiti atunci cand s-au ocupat de cazul ei. Trupul fragil al copilei, aflat aproape de stadiul de comă, cantărea cat un bebe ...
Un accident rutier s-a produs sambătă după-amiază pe DN28, intre Letcani si Podu Iloaiei. Din primele informaţii, in incidentul rutier au fost implicate două autoturisme in care se aflau patru persoane. Două persoane au fost rănite, fiind evaluate medical la locul interventiei.
La vreo 50 de kilometri distanţă insă, la Valea Putnei, sub denumirea simplă de cobză de păstrăv, localnicii pregătesc minunea culinară după reţeta silvicultorului Antonovici, care a inventat acest preparat acum vreo cinci decenii fără să-i treacă prin minte cată lume va dori să pună mana pe drepturile asupra găselniţei lui culinare, şi pe care comunitatea locală incă nu l-a uitat. Dar nu despre vreo luptă pentru blazonul culinar era vorba, ci despre deliciosul preparat, oricum s-ar chema. Cobza de păstrăvi este, de fapt, un grup de peştişori afumaţi in anume fel ...
Imediat ce luminile rampei se sting, spectatorii lasă in urmă sala Operei, ai cărei artisti ii zambesc fericiti din culise. Au adus incă o dată bucurie in jur, au dăruit fericire si au petrecut incă o seară cu Rost. Căci a dărui este marea bucurie si sensul fiecărui artist, pentru care aplauzele publicului sunt cel mai mare dar. 2022 a fost un an rodnic si plin de bucurii pentru Opera Natională Romană din Iasi. Artistii au oferit spectacole de inaltă clasă, impecabile, au creat o lume feerică pe scenă, au adus in fata iubitorilor muzicii adevărate capodopere. 2022 ...
Numărul cazurilor de gripă din judeţ nu pune, deocamdată, presiune pe spitale, susţine prefectul Vasile-Adrian Niţă, in urma unei analize efectuate, vineri, cu reprezentanţii sistemului sanitar. ‘Concluzia este că, in momentul de faţă, nu există o presiune pe spitalele din Neamţ, din cauza infecţiilor cu virusul gripal. Se inregistrează doar o uşoară creştere a prezentărilor la UPU şi Pediatrie, dar este un trend normal, specific acestei perioade’, a declarat, intr-un comunicat de presă, remis AGERPRES, prefectul Vasile-Adrian Niţă. La Spitalul Judeţean de ...
Statisticile arată că in Romania, numărul mamelor minore este in creştere in timp ce varsta medie continuă să scadă – a ajuns la 15 ani. Se intamplă şi in judeţul Botoşani, unde in fiecare lună, o minoră devine mamă. De la inceputul acestui an, 54 de minore din judeţul Botoşani au adus pe lume copii. Educaţia precară şi lipsa de informare şi prevenire fac ca tot mai multe copile să ajungă la spital cu sarcini nedorite. Cele mai multe vin din familii defavorizate şi cu tradiţie, unele fiind la randul lor aduse pe lume de mame minore. Medicii atrag atenţia că v ...
Aproape două milioane de persoane işi serbează onomastica sambătă, cand este prăznuit Sfantul Ioan Botezătorul, potrivit datelor oferite de Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor. Este vorba despre 1.975.838 de bărbaţi şi femei. La prenume masculine, cele mai intalnite sunt: Ioan – 447.697, Ionuţ – 361.680, Ion – 336.421, Ionel – 134.570, apoi Nelu – 20.302, Ivan – 7.482, Jan – 4.491, Ionică – 4.460, Jean – 3.411 şi Ioniţă – 1.865. La femei, numele de botez cele mai cunoscute sunt: Ioana – 390.970, Io ...
Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Romană a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924. În vreme ce pentru romani sărbătorile de iarnă se apropie de sfarsit, pentru moldovenii de peste Prut acestea stau să inceapă. Multi vor petrece sărbătorile in Romania, iar cei care vor să evite aglomeratia au inceput deja să vină. În vama Albita din judetul Vaslui este deja aglomeratie, iar timpul de asteptare la pu ...
* mai mult de 13.630 femei din judetele Iaşi, Vaslui, Bacău, Botoşani, Neamţ şi Suceava au făcut screening pentru cancer de col uterin * nouă dintre acestea au aflat că au cumplita maladie În cursul anului trecut, 13.635 de femei din nord-estul ţării au făcut screening pentru cancer de col uterin in cadrul proiectului ONCOPREV – „Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenţie, depistare, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin”. Derulat de Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi şi Fundaţia Enable Romania proiectul se a ...
Anul 2023 vine cu multe daruri pentru iubitorii de muzică si publicul dornic să se bucure de măiestria artistilor de la Filarmonica de Stat „Moldova”. Orchestra simfonică si Corul Academic „Gavriil Musicescu”, cele două ansambluri ale filarmonicii, invită iubitorii de muzică la renumitul Concert vocal-simfonic de Anul Nou, care va avea loc sambătă, 7 ianuarie, de la ora 19:00, in zona Atrium din Palas Mall. Sub bagheta dirijorului József Horváth, publicul va audia piese celebre, cărora instrumentistii si artistii lirici, coordonati de dirijorul C ...
Sute de oameni s-au inghesuit astăzi să ia agheasmă in curtea Catedralei Mitropolitane Iasi. Sfanta Liturghie a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei. Cei care au dorit să ia Agheasmă Mare de Bobotează s-au asezat pe două randuri. Au fost create două fluxuri de credincioşi, cu acces atat dinspre Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfant, cat şi dinspre Strada G.M. Cantacuzino. A existat si un rand separat al credincioşilor care au dorit să se inchine la Sfanta Cuvioasă Parascheva. Pentru sărbătoarea Bobotezei din acest an, au fost pregătite la Cate ...
Proprietarul unui bar din localitatea Icusesti, judetul Neamt, a reclamat la Politie că a fost victima unui furt. El a căzut victimă unui chefliu care, dornic să mai petreacă, a dat o spargere la bar. După ce a distrus un geam, ei au intrat in carciumă, de unde nu a plecat cu mana goală. A luat de pe rafturi băutură si tigări in valoare de 1.500 de lei. Nu i-a fost dat să petrească prea mult deoarece au fost prinsi. Umilinta mai mare este că el au fost „incătusati” nu de un om al legii, ci de cainele politist de la Politia Roman. Hotul, un bărbat de 38 de an ...
O plangere a unui enorias privind tarifele diferentiate pentru serviciile religioase l-a determinat pe Arhiepiscopul Sucevei si Rădăutilor, IPS Calinic, să dispună o serie de controale in biserici. „As dori să stiu cine stabileste tarifele pentru cult, deoarece la biserica de la ….. este ….. lei, la …., este 50, la alte biserici, 50 … 70, iar aici, …. De ce?? Dacă oamenii nu au, ce se intamplă?? Nu vor mai fi ingropati?? E normal asa, fiecare să ceară cat vrea, după bunul plac??? Nu exista o taxă pentru toată lumea?”, a intrebat bărba ...
Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei in colaborare cu Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui organizează de Ziua Culturii Naţionale vernisajul expoziţiei-eveniment „Nicolae Iorga - 150 de ani de la naştere”. Potrivit organizatorilor, expoziţia cuprinde obiecte şi documente care i-au aparţinut lui Nicolae Iorga, donate Muzeului Naţional de Istorie a Romaniei de nepotul acestuia, prof.univ.dr. Andrei Pippidi, exponatele urmand să fie expuse la muzeul vasluian pană pe data de 1 martie. „Profesorul univ. dr. Andrei Pippidi, nepot al mare ...