Al Treilea Război Mondial? Acestea sunt țările în care să te ascunzi
Dimensiune font:
Pericolul unui al treilea Război Mondial reprezintă un gând terifiant în general, însă după ultimele evenimente și promisiunea Iranului de a se răzbuna pentru atacul primit din partea Statelor Unite, tensiunea începe să crească. Luând cele menționate în considerare, acestea sunt țările clasificate drept cele mai sigure din lume.
Acestea sunt țările respective, potrivit rapoartelor din 2019:
Islanda
Islanda deține titlul de „Cea mai sigură țară din lume” din 2008 și până acum. Țară insulă nu are niciun vecin la graniță, fapt care o face destul de sigură. Potrivit Indexului Global de Pace, „Jumătate din țările din Europa s-au deteriorat în materie de stare pașnică din 2008. Islanda este singura țară nordică care este mai pașnică acum decât în 2008.”
Noua Zeelandă
Noua Zeelandă, care a menținut locul al doilea de doi ani, și-a „mărit scorul în 22 din 23 de categorii”, potrivit indexului, însă „s-a deteriorat după atacul terorist din 15 martie 2019”.
Portugalia
Portugalia a avansat cu două locuri în ultimul an, luând locul al treilea de la Austria. A fost oficial neutră în al Doilea Război Mondial și, de atunci, s-a ferit de conflicte externe.
Austria
Austria a pierdut un loc comparativ cu poziția pe care o avea în topul realizat în anul 2018.
Danemarca
Danemarca a fost una din 24 de țări care a înregistrat o reducere în impact terorist în anul 2019.
Canada
Spre diferență de vecinul său, Statele Unite, Canada rămâne una cele mai pașnice locuri din lume.
Singapore
În indexul din anul 2019, Singapore s-a ridicat cu două poziții.
Slovenia
Comparativ cu indexul din anul 2018, Slovenia s-a ridicat la rândul ei cu două poziții.
Japonia
Chiar dacă se află pe această listă, Japonia are un scor de pericole naturale de 10 (punctajul maxim în această categorie acordat de către Index).
Republica Cehă
Republica Ceha a pierdut trei poziții în Indexul din 2019, comparativ cu cel din 2018.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau