Prahova: Pedepse reduse în dosarul furtului unui milion de euro
Dimensiune font:
Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au redus pedepsele a nouă dintre cele zece persoane condamnate în dosarul furtului unui milion de euro, iar în cazul alteia au dispus reducerea termenului de încercare, instanţa obligându-i pe inculpaţi la plata unor sume de bani (6.000 de euro, 9.000 de euro şi, respectiv, 871.000 de euro) către partea civilă.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat, miercuri, asupra recursurilor formulate în dosarul furtului unui milion de euro dintr-o casă din municipiul Ploieşti, magistraţii admiţând toate recursurile formulate în acest dosar împotriva deciziei Judecătoriei Ploieşti din data de 25 mai a anului trecut.
Instanţa a dispus reducerea pedepsei pentru furt calificat a lui Tănase Alexandru, una dintre cele două persoane care au furat banii, de la şase ani de închisoare la patru ani şi şase luni de detenţie şi a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor acestui inculpat.
De asemenea, Curtea de Apel Ploieşti a redus cu doi ani pedeapsa celui de-al doilea hoţ, Lazăr Ionuţ Adrian, astfel că acesta va executa opt ani de închisoare.
În cazul altor şase inculpaţi condamnaţi pentru tâlhărie, faptă comisă asupra unuia dintre cei doi hoţi la câteva zile după furtul milionului de euro, instanţa a dispus reducerea pedepselor de la nouă ani la câte şapte ani de închisoare.
Curtea de Apel Ploieşti a admis şi recursul formulat de Lucică Constantin Apostol, condamnat pentru complicitate la tâlhărie.
În cazul său instanţa a dispus reducerea pedepsei de la şapte ani de închisoare la cinci ani de detenţie şi a menţinut revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de doi ani şi şase luni de închisoare aplicată inculpatului de Judecătoria Mizil într-o altă cauză, astfel că, în final, acesta va executa o pedeapsă de şapte ani şi şase luni de închisoare.
O altă persoană a fost condamnată în acest dosar pentru favorizarea infractorului la trei ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de şapte ani.
În cazul acesteia, instanţa a dispus reducerea termenului de încercare la cinci ani.
Şase dintre inculpaţi sunt obligaţi să îi plătească părţii civile constituită în acest dosar câte 9.000 de euro, sumă echivalentă în lei la data plăţii, un altul este obligat la plata, în aceleaşi condiţii, a sumei de 6.000 de euro, în timp ce Lazăr Ionuţ Adrian şi Tănase Alexandru (cei doi hoţi - n.r.) sunt obligaţi să îi plătească, în solidar, părţii civile suma de 871.920 de euro, echivalentă în lei la data plăţii.
Decizia instanţei este definitivă, ea fiind pronunţată după doi ani de la comiterea faptei.
O persoană din Ploieşti a sesizat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova la jumătatea lunii ianuarie 2011 cu privire la faptul că dintr-un imobil nelocuit, aparţinând familiei sale, a fost sustrasă suma de aproximativ un milion de euro, bani care proveneau din tranzacţii imobiliare efectuate în urmă cu trei-patru ani.
Din ancheta efectuată a rezultat că victima a lăsat banii într-un geamantan pe care l-a ascuns într-un imobil nelocuit, deţinut în Ploieşti, dar şi că furtul a fost comis de doi tineri, care nu ştiau anterior de existenţa banilor.
În acest caz au fost emise de Judecătoria Ploieşti nouă mandate de arestare preventivă, dintre care două pentru furt - pe numele minorului Alexandru Tănase şi al lui Lazăr Ionuţ Adrian -, şi şapte pentru tâlhărie comisă asupra lui Alexandru Tănase. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau